Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Poliția și MAI propun pedepse…

Poliția și MAI propun pedepse mai dure pentru traficul de droguri. A fost inițiat procesul de elaborare a proiectului de lege

Sursa: Procuratura Generală

Ministerul Afacerilor Interne, de comun cu Poliția Republicii Moldova anunță că inițiază procesul de actualizare a legislației, prin introducerea unor măsuri mai ferme de control și supraveghere, precum și prin înăsprirea pedepselor aplicate celor care se implică în traficul de droguri, se arată în comunicatul de presă emis de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Protecție pentru minori 

Conform sursei citate, noile propuneri legislative prevăd sancțiuni mai dure pentru cei care atrag minori la consumul de droguri sau le transmit substanțe interzise. Pentru aceste fapte se va aplica doar pedeapsa cu închisoarea, fiind eliminată amenda.

IGP scrie că vor fi introduse și forme agravante, de exemplu atunci când fapta este comisă cu violență, în instituții de învățământ, în apropierea școlilor sau de mai multe persoane împreună. Pentru cazurile foarte grave, precum implicarea unei organizații criminale sau cantități deosebit de mari, pedeapsa poate ajunge până la 20 de ani de închisoare.

Limitarea posibilității de a scăpa de răspundere 

Conform Poliției, în cazul în care va fi adoptată, legea va restrânge situațiile în care o persoană poate evita răspunderea penală pentru fapte legate de droguri. Eliberarea de răspundere va fi posibilă doar în cazuri excepționale, atunci când fapta nu a fost comisă în scop de vânzare sau distribuire.

Totodată, sancțiunile vor fi mai severe pentru semănatul, cultivarea sau distribuirea substanțelor interzise, inclusiv etnobotanicele și noile substanțe psihoactive.

Reguli mai clare pentru etnobotanice și substanțele noi 

IGP scrie că legea va defini precis ce înseamnă cultivarea, producerea sau vânzarea neautorizată a etnobotanicelor și a noilor substanțe psihoactive. Sancțiunile vor fi adaptate în funcție de gravitatea faptei – de la păstrare la distribuire sau producere – iar formele grave vor fi pedepsite mai sever.

De asemenea, nu va mai fi posibilă evitarea răspunderii penale atunci când fapta a fost comisă în scop de vânzare, se arată în comunicat.

Actualizarea normelor privind precursorii 

La fel, Poliția precizează că legea va include și substanțele care pot fi folosite ca substituente de droguri, acoperind astfel noile combinații apărute pe piața ilicită. Pedepsele vor fi mai dure pentru cei care procură sau folosesc precursori în scopul fabricării drogurilor, mai ales dacă acționează în grup, abuzează de funcția de serviciu sau implică minori.

Formele grave, care implică cantități foarte mari sau activitatea grupărilor criminale, vor fi sancționate mai sever, scrie IGP.