Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Peste 240 500 de cetățeni…

Peste 240 500 de cetățeni s-au înscris până acum la programul „Ajutor la contor”

Sursa: anticoruptie.md

Cetățenii continuă să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md. Potrivit ministrei Muncii și Protecției Sociale a R. Moldova, Natalia Plugaru, până la 6 noiembrie circa 240 500 de cetățeni au depus cererea pentru a beneficia de compensații la căldură în sezonul rece 2025-2026.

Dintre numărul de solicitări depuse până acum, 125 429 de cereri au fost depuse cu ajutorul registratorilor. Totodată, de la 3 noiembrie, când au început înregistrările, operatorii de la centrul de apel au oferit consiliere telefonică la 6 374 persoane.

Pentru a beneficia de compensații, toate gospodăriile casnice trebuie să depună cerere, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în sistem anul trecut. Pentru a primi compensații începând cu luna noiembrie, cererea trebuie depusă până pe 28 noiembrie.

Pentru întrebări sau asistență suplimentară, cetățenii pot contacta linia telefonică gratuită 0800 0 5000, disponibilă de luni până vineri, între orele 8:00 și 18:00.

Astăzi, 3 noiembrie, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru a susținut o conferință de presă dedicată lansării programului guvernamental „Ajutor la Contor” pentru sezonul rece 2025-2026, unde a vorbit despre mecanismul de acordare a compensațiilor la energie.

„Ce ține de valoarea compensației, înțelegem că acest lucru este de interes. Acest lucru va fi calculat și anunțat după ce se va încheia procesul de înregistrare și vom veni cu informații suplimentare în acest sens. Ce pot să vă spun la acest moment este că valoarea compensației se va stabili individualizat pentru fiecare familie și gospodărie în parte și va ține cont de foarte multe criterii: sursa de încălzire, venitul familiei, numărul de membri, statutul acestora, fie că sunt pensionari sau studenți, minori, persoane cu dezabilități și alte criterii”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale.

În cadrul conferinței de presă, Natalia Plugaru a precizat că pentru cei care nu se pot înregistra online, pot apela la asistenții sociali sau la specialiștii centrelor unificate de prestare a serviciilor publice. 

De la lansarea programului în anul 2022, aproape 900 de mii de gospodării au beneficiat de compensații la energie, informează autoritățile.