O tânără de 20 de ani a dispărut. Oamenii legii cer ajutorul cetățenilor

Polițiștii sunt în alertă și caută o tânără de 20 de ani dispărută joi, 25 septembrie. Fata a plecat de la colegiul din Cahul, unde își face studiile și nu a mai revenit, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP) printr-un comunicat.
„Au fost constituite grupuri mixte de polițiști, voluntari și studenți de la Colegiul de Medicină, care au desfășurat căutări pe parcursul întregii nopți. Acțiunile continuă și în acest moment.
Semnalmentele fetei: înălțime 1,50 m, corpolență medie, păr negru și ochi căprui. În momentul plecării, aceasta purta pantaloni albaștri, maletă gri și o jachetă neagră”, se spune în comunicatul Poliției.
Persoanele care dețin orice fel de informații sunt rugate să contacteze oamenii legii la 112 sau la numărul 079984076.