Nicu Popescu se alătură echipei PAS la alegerile parlamentare: „Europa ne așteaptă”

Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu va candida la alegerile parlamentare din toamnă pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). „Un pas firesc – spre consolidarea parcursului nostru european”, și-a explicat acesta decizia. Anunțul a fost făcut joi, 3 iulie, pe pagina sa de socializare.
Popescu precizează că râvnește la fotoliul de deputat , „spre consolidarea parcursului nostru european”.
„Am decis să fac un pas important. Un pas înainte, alături de echipa Partidul Acțiune și Solidaritate. Un pas firesc – spre consolidarea parcursului nostru european. Alegerile din 28 septembrie sunt, fără exagerare, cele mai importante din istoria recentă a R. Moldova. De rezultatul lor depinde dacă mergem înainte pe calea europeană sau dacă riscăm să pierdem aproape tot ce am construit – și să ne întoarcem spre izolare, corupție și instabilitate. Este o alegere fundamentală. Pentru direcția țării. Pentru viața noastră de zi cu zi. Pentru siguranța fiecăruia dintre noi”, a scris Popescu.
„Drumul e deschis. Europa ne așteaptă. Totul depinde de noi”, a mai precizat fostul ministru de Externe.
Popescu a fost numit în funcția de ministrul de Externe în august 2021, a făcut parte din Guvernul Nataliei Gavrilița, iar apoi și din noul cabinet de miniștri, condus de Dorin Recean.
În mandatul lui Popescu, R. Moldova a devenit, în iunie 2022, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, iar în decembrie 2023, a primit undă verde pentru deschiderea negocierilor.