„Ne cerem scuze de la pasageri”. Transportatorii anunță că va fi sistat „un număr enorm” de curse regulate raionale și interraionale, care ar „putea ajunge la 80% din numărul total”
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că începând de mâine, 26 martie, „va fi sistat un număr enorm de curse regulate raionale și interraionale, iar numărul acestora ar putea ajunge la 80% din numărul total”.
Conform asociației, sistarea curselor vine „în contextul crizei din ramura transporturilor regulate de pasageri provocată de inacțiunile MIDR/ANTA vine cu următoarele informații suplimentare”.
APOTA scrie că inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de a adopta „o formulă temporară” de ajustare a mărimii tarifului, „în loc să fie aprobate valorile coeficienților de bază pentru calcularea tarifului conform HG nr. 698 din 15.10.2025 a servit ca un catalizator care influențează deciziile transportatorilor de a-și ajusta de urgență activitatea la realitățile existente”.
„Ne cerem scuze de la pasageri”
Potrivit asociației, această inițiativă nu a fost onsultată cu transportatorii.
„În urma informațiilor colectate de la operatorii de transport din toată țara, anunțăm că începând de mâine vor fi sistate un număr enorm de curse regulate raionale și interraionale, iar numărul acestora ar putea ajunge la 80% din numărul total de curse. În legătură cu aceasta, solicităm să distribuiți această informație pentru ca pasagerii care și-au planificat călătorii pentru următoarele zile să poată să-și ajusteze planurile sale. Reluarea activității pe majoritatea curselor va fi posibilă doar după adoptarea unor soluții clare din care, noi transportatorii, vom înțelege cum ne putem recupera cheltuielile. Dar există riscul ca unele curse să nu mai poată reveni la activitate.
Ne cerem scuze de la pasageri, dar inițiativele MIDR/ANTA ne arată că suntem pe cont propriu și dacă vom continua să credem în promisiunile deșarte ale acestora, ramura riscă să dispară complet și ireversibil”, scrie Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto.
Anterior, Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a precizat că ar putea introduce „tarife provizorii”, ajustabile în funcție de evoluția și fluctuațiile prețurilor la carburanți, în contextul în care transportatorii avertizează că mai multe rute regulate naționale riscă să fie suspendate.
După ce Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a acuzat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și ANTA de „incompetență și iresponsabilitate” în ajustarea tarifelor, Agenția a calificat declarațiile drept unele care „conțin elemente ce pot induce în eroare opinia publică și omit, în mod intenționat, o serie de informații”.
Începând cu 1 martie 2026, a intrat în vigoare noua Metodologie de calculare a tarifelor pentru transportul rutier de persoane în trafic raional și interraional, aprobată de Guvern în octombrie 2025, amintește ANTA. „Aceasta stabilește clar etapele și termenii legali ai procesului. Până la data de 1 iunie urmează să fie aprobate componentele tarifare, în baza datelor economice reale și a rapoartelor prezentate de operatori. Procesul este în desfășurare și nu este blocat, ci urmează procedura legală”, au zis reprezentanții instituției într-un comunicat de presă emis luni, 23 martie, după ce transportatorii au spus că ANTA și MIDR nu ar fi prezentat calculele finale necesare pentru stabilirea tarifului.
„În același timp, autoritățile înțeleg că sectorul este afectat de fluctuații majore ale prețului la carburanți, care creează presiuni reale asupra operatorilor. MIDR este în curs de promovare, cu miză pe luna curentă, a modificărilor la Hotărârea de Guvern privind metodologia, pentru a introduce un mecanism flexibil de intervenție temporară în situații de fluctuații majore.
Astfel, se propune ca, prin derogare de la regulile generale, în situația în care prețul motorinei înregistrează fluctuații majore (devieri de peste 30% în ultimele 30 de zile), ANTA să poată aproba tarife provizorii, aplicabile pe perioada acestor variații. Acestea vor fi ajustate periodic, în funcție de evoluția pieței carburanților, pe baza datelor oficiale ale ANRE”, a punctat ANTA.
Stare de alertă în sectorul energetic
Pe 4 martie, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, după ce Statele Unite și Israel au lovit Iranul începând pe 28 februarie. Teheranul ripostează prin atacuri asupra aliaților SUA din Golful Persic, inclusiv asupra infrastructurii energetice. Din cauza conflictului, traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, rută prin care tranzitează aproximativ un sfert din exporturile mondiale de petrol, a fost suspendat, iar prețurile globale la petrol și gaze au crescut semnificativ.