Mai mulți elevi din toată țara au vizitat Parlamentul: „Au descoperit ce înseamnă democrația în acțiune”
În această săptămână, Parlamentul R. Moldova a fost gazda unor întâlniri prin care tinerii și elevii din toată țara au descoperit ce înseamnă democrația în acțiune, comunică instituția.
Vizitatori au fost elevii Școlii de Arte „Nicolae Sulac” din Florești, veniți la inițiativa deputatei Larisa Novac, a elevilor Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Hâncești și ai Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din Sîngera.
De asemenea, printre vizitatori s-au numărat și tinerii din programul de mentorat „Împuternicirea tinerilor la angajamentele civice”, alături de deputații Ana Calinici, Eugeniu Sinchevici și Secretara generală adjunctă a Parlamentului, Tamara Gheorghița, care au încurajat implicarea activă și dialogul deschis.
„Parlamentul rămâne aproape de cetățeni, promovând dialogul, cunoașterea și participarea în viața democratică”, scrie instituția.
Tot pe parcursul săptămânii trecute, reprezentanta Oficiului teritorial de informare al Parlamentului din Comrat a discutat cu studenții Colegiului „Mihail Ciachir” despre rolul Parlamentului și importanța participării civice, în cadrul sesiunii „Democrația se învață”.
Pentru a programa o vizită puteți accesa linkul: https://vizite.parlament.md