Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   LIVE TEXT/ Viorel Cernăuțeanu despre…

LIVE TEXT Viorel Cernăuțeanu despre amenințările la adresa judecătoarei Cucerescu: a primit mesaje cu chemarea acesteia la morgă

Sursa: Privesc.eu

Astăzi, 6 august, Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) susține un briefing de presă despre „acțiunile instituțiilor de drept cu referire la amenințǎrile în adresa unei judecǎtoare și a unei membre CSM”.

UPDATE 14:14 „Una din versiunile de examinare la moment, raportată la procesul de documentare. Trebuie să înțelegem foarte clar care a fost interesul și al cui a fost acest inters de a intimida o judecătoare care examinează un dosar al unei persoanei care este afiliată organizației criminale «Șor». Deci, cu siguranță este una dintre versiunile de examinare”, a declarat Cernăuțeanu după ce a fost întrebat de un jurnalist dacă în spatele acestor amenințări se află grupul „Șor”.

UPDATE 14:08 „Este ceva fără precedent. Vreau să vă spun că practica poliției, dar și instituțiilor de drept care anterior le-am avut în R. Moldova, astfel de situații de amenințare la adresa unui judecător, care examinează un proces, un dosar penal, nu am întâlnit”, a declarat Cernăuțeanu.

UPDATE 14:04 „O legătură cauzală care ne aduce pe pista că aceste lucruri s-au întâmplat targhetat și cu interes comun, este că numerele care au fost utilizate la apelurile la 112 pentru alertele cu bombă sau incendii, amenințările parvenite în ziua de ieri, 5 august, de fapt, sunt aceleași numere care le-am întâlnit anterior și în diferite mesaje sau apeluri efectuate la finele lunii iulie. Automat, se creează legătura cauzală că cei care creau alertele, au trimis mesajele, de fapt sunt persoanele sau organizația criminală care urmăreau același scop și interes comun – determinarea și influențarea judecătoarei în vederea luării unei decizii pe caz”, a declarat șeful IGP.

UPDATE 13:46 „În noapte de 4 spre 5 august au fost zeci de apeluri la serviciul 112, unde era vizat blocul unde locuiește judecătoarea, cu diferite solicitări. Fie că e vorba de alerte cu bombă, fie că era vorba că în noaptea respectivă de tentativă de înjunghiere a unei persoane în acel bloc, fie că arde etajul doi al blocului respectiv. Diferite forme de a crea panică și a perturba liniștea. Același lucru s-a întâmplat și la instanța de judecată. Ieri, 5 august, dimineața au fost zeci de apeluri despre alerte cu bombă. Anume din aceste considerente a fost luată măsura de a nu admite persoane terțe în incinta judecătoriei, pentru a asigura siguranța. Colegii de la tehnico-exploziv au efectuat verificări la ora 8 dimineața în întreg sediul instanței de judecată și ne-am asigurat că nu există riscuri”, precizează Cernăuțeanu.

UPDATE 13:37 „La data de 1 august, judecătoarea a primit un mesaj cu intenția să-i fie livrat un buchet de flori. Am constatat că, de fapt, nu era livrarea unui buchet de flori, dar a unei coroane cu flori vii. Achitarea buchetului a avut loc prin intermediu Paynet. Aceste acțiuni se documentează. La fel, judecătoarea a primit mesaje de amenințare, mesaje cu imaginea persoanei decapitate, insoțit cu mesajul că «tu ești următoarea». Acest lucru a continuat pentru mai multe zile, iar în afara acestor mesaje, care erau sute, 24 din 24 de ore se făceau apeluri din afara țării pentru a ocupa judecătoarei”, a declarat Cernăuțeanu.

UPDATE 13:27 „Începând cu data de 31 iulie, au venit mesaje pe telefonul judecătoarei, mesaje robotizate, cu chemarea acesteia la morgă. Tot în această perioadă, au început a parveni apeluri telefonice în cancelariile instituțiilor judecătorești, unde angajații acestor instituții erau invitați la morgă pentru a recunoaște cadavrul judecătoarei. La fel, în adresa unor instituții mass-media și persoane publice a fost trimis un alt mesaj SMS, în care se menționa despre faptul că judecătoare în cauză a decedat, iar persoanele care doresc să-și ia rămas bun pot veni la data de 3 august, fiind indicată și o locație. Ca persoană de contact a fost indicată o altă judecătoare, membră CSM”, a precizat șeful IGP.

UPDATE 13:17 „La finele luni iulie, constatăm, din primele măsuri realizate, că persoanele rău intenționate au stabilit o serie de acțiuni, inclusiv conturi pe diferite platforme de socializare. În același timp, a fost creată și o poștă electronică similară cu cea de serviciu a judecătoarei în cauză. Prima acțiune cu o formă de perturbare a lucrurilor și de intimidare a survenit un mesaj în adresa unor instituții mass-media, unde se făcea un anunț public despre faptul că judecătoarea în cauză are intenția să demisioneze, invocându-se anumite presiuni din partea unor instituții ierarhic superioare sau persoane politice. Au fost invocate aspecte coruptibile, amenințări la sănătatea persoanei, inclusiv aspecte de agresiune la adresa judecătoarei”, a precizat Cernăuțeanu.

UPDATE 13:10 „În dimineața zilei de astăzi, poliția a recepționat o sesizare din partea magistratei vizate, care a relatat acțiunile și faptele, etapizat, cum s-au petrecut. Colegii de la investigații au demarat o serie de măsuri, care să asigure elucidarea tututot circumstanțelor. Vreau să remarc că la etapa inițială, aceste acțiuni sunt catalogate drept amenințare sau violență asupra unei persoane cu funcție de răspundere. Contextual, având o speță mult mai largă, se examinează versiunea dacă faptele au fost comise în interesul unei organizații criminale”, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a susținut un briefing de presă cu privire la acțiuni concertate de intimidare și amenințare îndreptate împotriva unor judecători care instrumentează sau pronunță decizii în cauze de rezonanță publică, inclusiv împotriva unor membri ai Consiliului.

Potrivit CSM, judecătoarea Ana Cucerescu, care a examinat dosarul Evgheniei Guțul a fost supusă unor presiuni constante și amenințări grave: mesaje directe cu amenințări cu moartea, fotografii macabre, cu imagini de persoane asasinate, apeluri telefonice repetate, inclusiv în timpul nopții.

Totodată, și membra al Consiliului Superior al Magistraturii, Livia Mitrofan, a avut parte, la rândul său, de amenințări similare, cu scopul de a o constrânge să acționeze împotriva legii și propriei conștiințe.

Judecătoarea care a condamnat-o pe Evghenia Guțul a fost amenințată cu moartea timp de câteva luni. CSM a făcut apel către Procuratură și MAI

De 11 ani magistratură, judecătoarea Ana Cucerescu a ajuns în atenția publică după ce a pronunțat două sentințe în dosare de rezonanță. Este vorba despre condamnarea lui Iurie Roșca, în august 2024, la 6 ani de închisoare și cea mai recentă decizie – 7 ani de închisoare pentru bașcana Găgpuziei, Evghenia Guțul, proununțată la 5 august 2025.

Ziarul de Gardă a radiografiat cariera magistratei Cucerescu.

Profilul Anei Cucerescu, magistrata care a trimis-o după gratii pe Evghenia Guțul. Dosare, decizii și intimidări