Rusia afirmă că a doborât joi peste 150 de drone ucrainene. Război în Ucraina, ziua 1184

UPDATE 22:17 Apărarea aeriană rusă a distrus și interceptat pe parcursul zilei de joi, între orele 8:00 și 20:00, 159 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni, inclusiv zone din apropierea capitalei, a declarat Ministerul rus al Apărării.
Ministerul a declarat că dronele ucrainene au fost interceptate în mai multe regiuni centrale și vestice, inclusiv la Moscova, unde 22 de drone ar fi fost doborâte. Regiunile învecinate Kursk, Oriol, Tula și altele ar fi fost, de asemenea, atacate, cu zeci de drone interceptate în fiecare zonă.
Mai devreme, Ministerul rus a anunțat că, între 20 mai seara și 22 mai dimineața, Rusia ar fi doborât 485 de drone pe teritoriul său.
UPDATE 20:45 Autoritățile ucrainene au adus încă nouă copii din teritoriile ocupate de Rusia în zonele controlate de Ucraina, a declarat șeful Biroului prezidențial Andrii Yermak la 22 mai.
De la începutul invaziei la scară largă, Ucraina a identificat peste 19 500 de copii care au fost deportați forțat în Rusia, Belarus sau în teritoriile ocupate. Până în prezent, doar aproximativ 1 300 dintre aceștia au fost aduși în siguranță pe teritoriul controlat de guvernul ucrainean, scrie The Kyiv Independent.
Printre copiii salvați se numără o fată a cărei viață era în pericol din cauza lipsei de îngrijire medicală adecvată în teritoriile ocupate și un băiat care, împreună cu mama sa, a fost închis într-un subsol de către forțele ruse în timp ce tatăl său era torturat într-o cameră din apropiere, a declarat Yermak.
Printre aceștia se numără două surori care nu și-au părăsit casa timp de aproape trei ani din cauza bombardamentelor constante și a prezenței tancurilor rusești, precum și o adolescentă care a fost privată de școala online din cauza blocajelor de comunicare impuse de forțele ruse.
„Acești copii au trecut prin orori”, a spus Yermak într-o declarație. „Ne îndeplinim sarcina președintelui: să aducem toți copiii înapoi acasă”.
Misiunea de salvare a fost desfășurată în cadrul Bring Kids Back UA, o inițiativă națională inițiată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și coordonată de biroul său pentru a readuce copiii deportați la familiile și comunitățile lor.
Kievul a declarat în repetate rânduri că returnarea tuturor acestor copii este o condiție esențială pentru orice viitor acord de pace cu Rusia.
„În ceea ce privește schimbul (de prizonieri, n.r.) 1 000 pentru 1 000, Ucraina și-a făcut partea sa de muncă pregătitoare, iar Rusia ar trebui să accelereze acest lucru”, a adăugat Yermak.
UPDATE 20:30 În jurul orei 16:00, armata rusă a bombardat comuna Novooleksandrivka cu artilerie, a anunțat administrația regiunii Herson.
Un localnic în vârstă de 71 de ani a fost rănit în urma atacului. Bărbatul a fost transportat la spital cu o rană provocată de explozia unei mine și o rană în piept.
UPDATE 16:42 Rușii au atacat Kostîantînivka și Raigorodka în regiunea Donețk. Ca urmare a atacurilor, doi civili au fost uciși și alți doi au fost răniți, scrie hromadske.
O femeie în vârstă de 54 de ani a primit răni incompatibile cu viața. Fiica acesteia, în vârstă de 27 de ani, a suferit o explozie de mină și un traumatism cranio-cerebral deschis, precum și multiple răni la cap, gât și picioare.
A decedat și un vânzător de chioșc în vârstă de 51 de ani, iar o femeie în vârstă de 39 de ani care făcea comerț la piață a fost transportată la spital.
În urma loviturilor, au fost avariate case de locuit, unități comerciale, autovehicule, linii de alimentare cu energie electrică și gaze.
UPDATE 16:35 O femeie a murit ca urmare a unei lovituri rusești asupra Hersonului. Decesul unei femei în vârstă de 65 de ani a fost raportat de șeful administrației militare regionale, Oleksandr Prokudin.
UPDATE 13:04 Pe 21 mai, opt persoane au fost rănite în regiunea Harkiv din cauza bombardamentelor rusești, a raportat Oleg Sinegubov, guvernatorul regiunii.
Potrivit acestuia, orașul Harkiv, districtele Kupiansk, Bogoduhovski și Ciuguevski au fost sub atacurile trupelor ruse. Rușii au folosit bombe ghidate și drone. Noaptea, armata rusă au lansat rachete asupra districtului Holodnogorskî din Harkov, lovind locuințe din sectorul privat.
Trei femei în vârstă de 60, 63 și 68 de ani au avut nevoie de ajutorul medicilor, un bărbat de 39 de ani, patru femei de 70, 66, 44 și 73 de ani a fost rănite.
UPDATE 12:57 Trupele ruse au atacat Ucraina în noaptea de 22 mai cu o rachetă balistică Iskander-M și 128 de drone de atac de tip Shahed și drone de imitație de diferite tipuri, potrivit forțelor aeriene ale Ucrainei.
Apărarea aeriană a Ucrainei a neutralizat 112 de drone în estul, nordul, sudul și centrul țării. Altele 74 au fost doborâte, iar 38 au fost pierdute de pe radare.
Regiunile Dnipropetrovsk, Donețk, Harkiv și MÎkolaiv au fost afectate de atac.
UPDATE 11:22 Președintele american Donald Trump le-a spus liderilor europeni, după discuția telefonică avută cu Vladimir Putin pe 19 mai, că președintele rus nu este pregătit să pună capăt războiului din Ucraina, a relatat The Wall Street Journal, citând surse, potrivit Meduza.
Potrivit surselor publicației, Trump le-a spus liderilor europeni că „președintele rus Vladimir Putin nu este pregătit să pună capăt războiului din Ucraina, deoarece crede că este învingător”.
UPDATE 08:10 În seara zilei de 21 mai și în noaptea de 22 mai, capitala și mai multe regiuni din Rusia au fost atacate de drone, scrie hromadske cu referire la presa rusă și guvernatorii locali.
Astfel, șeful Moscovei, Serghei Sobyanin, a declarat că 74 de drone au fost doborâte noaptea în apropierea orașului.
În aeroporturile „Domodedovo”, „Șîremetievo”, „Vnukovo” și „Jukovski” activitatea a fost suspendată. „Rosaviatsia” a raportat că a fost activat un regim special care prevede închiderea completă a spațiului aerian. Începând cu ora 05:30, aeroporturile și-au reluat activitatea.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, un total de 114 drone ar fi fost interceptate deasupra teritoriului Rusiei între orele 18:00 și 23:50, ora Moscovei, pe 21 mai. Instituția afirmă că dronele au fost doborâte deasupra regiunilor Moscova, Kursk, Riazani, Oriol, Kaluga și Tula, precum și deasupra Crimeei ocupate temporar.
Urmările atacurilor de peste noapte din Rusia nu au fost încă raportate.