Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Liderii din Ialoveni și Criuleni…

Liderii din Ialoveni și Criuleni ai ex-partidului Șor au fost condamnați la patru ani de închisoare cu suspendare. PA va contesta decizia

Imagine simbol. Sursa: Partidul Șor/Facebook

Președinții Oficiilor Teritoriale Criuleni și Ialoveni ale fostului Partid Politic „Șor” au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic de către „un grup criminal organizat”, anunță vineri, 31 octombrie, Procuratura Anticorupție (PA).

Potrivit datelor Ziarului de Gardă, președintele Oficiului Teritorial Criuleni este Andrei Burciu, iar președintele Oficiului Teritorial Ialoveni este Vasile Molovata.

Astfel, instanța le-a aplicat ambilor o pedeapsă de patru ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații ale acestora şi de a exercita activităţi de administrare/gestionare financiară ori de organizare logistică în cadrul formaţiunilor, pe o durată de 5 ani. Pedeapsa dispusă fiind suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani, menționează PA.

De asemenea, potrivit PA, a fost dispusă confiscarea de la președintele organizației teritoriale Criuleni, Andrei Burciu suma de aproximativ 2,9 milioane de lei, iar de la președintele organizației teritoriale Ialoveni, Vasile Molovata aproximativ 3,5 milioane de lei, fiind confiscat în folosul statului și un telefon mobil „recunoscut în calitate de corp delict”. „Instanța a menținut sechestrul aplicat pe bunurile inculpaților la faza de urmărire penală.

Totodată, până la data devenirii definitive a sentinței, în privința acestora a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara.

Potrivit probatoriului administrat de PA, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție (CNA) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), inculpații ar fi acceptat cu bună știință, în perioada iulie – octombrie 2022, finanțarea partidului politic din partea unui „grup criminal organizat”, în suma totală de aproximativ 6,4 milioane de lei.

„Aceste mijloace financiare ar fi fost utilizate pentru achitarea protestelor organizate de partid și pentru plata salariilor necontabilizate (în plic) membrilor oficiilor teritoriale.

Inculpații au negat acuzațiile pe tot parcursul procesului”, a precizat PA. 

Sentința urmează a fi contestată la Curtea de Apel Centru din motivul „blândeții acesteia, întrucât acuzatorul de stat a solicitat aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar tip semiînchis”.