La ce etapă se află dosarul de spălare de bani al lui Vlad Filat: precizări de la PA și Curtea de Apel Centru
Dosarul de spălare de bani al fostului premier Vlad Filat la Curtea de Apel se află la etapa cercetării probelor. Ultima ședință a avut loc pe data de 5 martie. Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), la următoarea ședință urmează audierea martorilor acuzării.
Comunicatoarea Curții de Apel Centru, Adela Roșca, a precizat pentru ZdG că în ședința din 5 martie a continuat examinarea cauzei în fond, ședința fiind întreruptă.
În continuare, urmează etapa audierii martorilor acuzării.
„Până în prezent nici un martor nu a fost audiat, însă instanța a admis cererea procurorilor privind expedierea comisiilor rogatorii în SUA și România privind citarea unor martori, cererile de comisie rogatorie fiind deja expediate”, se arată într-un comentariu al Procuraturii Anticorupție pentru ZdG.
Următoarea ședință de judecată va avea loc pe data de 14 mai 2026, ora 09:30.

Dosarul penal în care ex-premierul Vlad Filat este învinuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari a fost transmis în judecată în ianuarie 2019. Fostul premier este învinuit că, în perioada anului 2013, a spălat bani în proporții deosebit de mari, utilizând un intermediar cu care se afla în relații de afinitate, pentru realizarea transferurilor.
Astfel, la 1 iulie 2013, Filat ar fi încheiat un contract de asistență în campania electorală pentru PLDM, la conducerea căruia se afla, pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2014, cu o companie de consultanță din Washington, SUA. Pentru serviciile contractate, el ar fi achitat către compania nerezidentă, suma totală de 12 847 902 de lei, efectuând periodic transferuri din conturile companiilor gestionate prin intermediar, în care erau depozitate mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii.
În mai 2024, Vlad Filat a fost achitat de instanța de fond. „Fapta nu întrunește elementele infracțiunii”, au concluzionat magistrații din completul de judecată. Procurorii pe caz au contestat sentința la Curtea de Apel Centru.
Potrivit unui comunicat emis de PA, procurorii anticorupție solicită Curții de Apel Chișinău – casarea sentinței emise la 7 mai, pronunțarea unei noi hotărâri în care să se recunoască culpabilitatea lui Vlad Filat în comiterea infracțiunii de spălare de bani conform prevederilor legale, stabilirea unei pedepse de 7 ani de închisoare și confiscarea sumei de aproximativ 13 milioane de lei, „contravaloarea banilor care au constituit obiectul spălării banilor”.