Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   „Justiție” cu întârziere: un agresor…

„Justiție” cu întârziere: un agresor cu patru dosare penale, examinate de aceeași judecătoare, trimis după gratii pentru doar doi ani și jumătate. Și-a amenințat concubina cu un topor, după ce a făcut același lucru anterior față de un polițist

Colaj ZdG

Un bărbat din raionul Florești, care și-a agresat anterior concubina în repetate rânduri, a amenințat-o cu toporul și a încălcat ordinul de restricție pe care-l avea, ajunge după gratii abia peste cinci ani de la primul sunet al femeii la urgență, când a declarat că a fost bătută în stradă. Cu un cazier judiciar amplu, fiind învinuit inclusiv pentru că a amenințat cu toporul un polițist, toate cele patru dosare penale ale acestuia au fost examinate de aceeași magistrată – lucru constatat de ZdG. Vă prezentăm cronologia faptelor.

Judecătoarea a reținut abia în 2025 „gradul sporit de pericol”, după ce acesta și-a lovit concubina peste cap cu o sticlă și a agresat-o din nou. Totuși, aceasta l-a condamnat la doi ani și jumătate, nu patru, cum a cerut acuzarea de stat.

Și-a amenințat fratele. Doi ani de închisoare… cu suspendare

Ion Racu a ajuns pentru prima dată pe banca acuzaților acum șapte ani, în martie 2018, în fața magistratei de la judecătoria Soroca, sediul Florești, Rosița Rusu-Parii. Acesta, în toamna anului 2017, a tras dintr-o armă de foc în direcția fratelui său, amenințându-l că „următoarea împușcătură va fi în privința sa (a fratelui, n.r.)”, în contextul moștenirii unei case. Racu nu și-a recunoscut atunci vinovăția.

Atunci, magistrata a ajuns la concluzia că „în ședința de judecată, cu certitudine, s-a dovedit vinovăția inculpatului Ion Racu în comiterea faptelor imputate”. Codul penal prevede în calitate de pedeapsă amendă în mărime de la 550 la 750 de unități convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de la 1 la 3 ani. Astfel, bărbatul a fost găsit vinovat pentru amenințare cu moartea și a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani.

Și-a maltratat în stradă concubina

În noiembrie 2020, Ion Racu a fost găsit vinovat, de judecătoarea Elena Marandici într-un dosar contravențional, pentru „maltratarea comisă de un membru al familiei în privința altui membru al familiei, care a provocat vătămări neînsemnate a integrității corporale”. Mai exact, în iunie 2020, în jurul orei 22:30, acesta „a maltratat-o în stradă pe fosta concubină”, se arată în decizia instanței. Bărbatul și-a recunoscut vinovăția și a fost sancționat cu muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de doar 40 de ore, așa cum a cerut avocata lui. Inculpatul și victima nu s-au prezentat la ședințe, la fel cum nu a făcut-o nici agentul constatator.

Legea prevede, în cazul violenței în familie, că maltratarea care a provocat vătămare neînsemnată a integrității corporale se sancționează cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravențional de la 7 la 15 zile.

„În speța dedusă judecății, există temeiul real al răspunderii contravenționale care este fapta ilicită cu un grad de pericol social mai redus decât infracțiunea săvârșită cu vinovăție, care atentează la valorile sociale cu privire la conviețuirea în cadrul familiei ocrotite de Legea contravențională. (…) S-a stabilit cert că Ion Racu cu intenție directă i-a aplicat lovituri victimei, iar urmările acțiunilor sale au dus la vătămarea neînsemnată a integrității corporale a victimei, adică făptuitorul a conștientizat caracterul prejudiciabil al faptei, a prevăzut urmările și a dorit survenirea lor, a notat judecătoarea Elena Marandici.

Vinovăția acestuia a fost demonstrată prin mai multe dovezi, printre care „informația de la Unitatea de Gardă din 14 iunie 2020, prin care se confirmă parvenirea apelului telefonic, care a comunicat că * a
fost bătută în stradă de către fostul concubin
”.

A amenințat cu toporul un polițist care îl ecorta pe prietenul său, intervenind la un caz de violență în familie

Trei ani mai târziu, în mai 2023, magistrata Rosița Rusu-Parii a pronunțat încă o sentință în privința lui Racu, într-un alt dosar penal, de această dată – 110 ore de muncă neremunerată în folosul statului. Pe 29 decembrie 2022, bărbatul, fiind în stare de ebrietate, a amenințat cu toporul un polițist care „se afla în exercitarea funcției – curmarea acțiunilor ilegale ale lui Racu”. Mai exact, omul legii intervenise după un apel despre un caz de violență în familie, în care era vizat un alt bărbat.

Bărbatul a recunoscut faptele incriminate în rechizitoriu. „Ion Racu a declarat că recunoaște integral faptele indicate în rechizitoriu, de cele comise sincer se căiește și regretă, asigurând instanța că pe viitor asemenea sau alte infracțiuni nu va comite, solicitând instanței de judecată aplicarea unei pedepse sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității”, se arată în decizia instanței din 4 mai 2023. Legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 650 la 1350 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

  • Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

„Racu Ion venea lângă ei și se manifesta agresiv, exprimând cuvinte injurioase și amenințări cu răfuială fizică, împiedicându-i să-l escorte pe prietenul său la automobil. L-a rugat pe Ion Racu să se liniștească, însă acesta împiedica în continuare desfășurarea activității lor de serviciu. Când se apropia prea aproape de ei, îl respingeau prin împingerea într-o parte, însă fără careva acte de violență. Ei au continuat deplasarea mai departe, iar Ion Racu a luat în mână un topor cu coada din lemn de lângă grămada de lemne. În acest timp cet *** a strigat la ultimul ca să lase toporul. Auzind aceasta el a privit în spate, unde Ion Racu având toporul în mână a încercat să se năpustească asupra sa și să-l lovească cu toporul. El s-a autoapărat și apucându-l de mână l-a imobilizat jos la pământ, iar toporul a fost înlăturat într-o parte”, a relatat polițistul care a fost atacat.

Deși Ion Racu a condamnat în 2018, fapt menționat și în sentința din octombrie 2025, de către aceeași magistrată, Rosița Rusu-Parii, aceasta notează în luna mai 2023 că „având în vedere personalitatea inculpatului care este la prima abatere, lipsa antecedentelor penale instanța ajunge la concluzia că corectarea inculpatului va fi posibilă prin stabilirea unei pedepse sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de 110 ore”. Judecătoarea a mai decis achitarea unei despăgubiri polițistului în sumă de cinci mii de lei.

În cauza penală, acuzarea de stat a fost reprezentată de către procurorii Ion Țugui, Lilia Mîțu. Aceștia au pledat pentru „numirea pedepsei sub formă de amendă și admiterea acțiunii civile”.

Al treilea dosar penal – la aceeași magistrată. „Inițial a declarat că a fost bătută cu o rangă metalică, dar mai târziu și-a amintit că de fapt era un băț din lemn, era bățul ce-l folosește la mânat vita”

Al treilea dosar penal al lui Racu a ajuns tot la judecătoarea Rusu-Parii. În decembrie 2023, acesta a fost găsit vinovat de violență în familie, însă condamnat doar la un an de închisoare, cu dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei pe un termen de probă de doi ani. Conform sentinței, în luna august 2023, Ion Racu, fiind în stare de ebrietate alcoolică, intenționat i-a aplicat concubinei lovituri cu un băț în regiunea corpului. Și în acest dosar, bărbatul și-a recunoscut vinovăția.

În 2023, concubina acestuia a declarat că locuiau împreună de 8 ani și aveau trei copii. Conform procesului-verbal de audiere, aceasta a afirmat „careva neplăceri sau conflicte în familie nu au avut. Racu Ion servește băuturi alcoolice foarte rar. Față de copii și de ea are un comportament normal, nu este agresiv”. Ea a fost cea care a chemat oamenii legii și a depus o plângere, dar ulterior ar fi declarat că „nu dorește ca acesta să fie pedepsit pentru fapta dată”.

„La data de 22 august 2023, în jurul orei 15:30 ea se afla în curtea gospodăriei *** (unei vecine, n.r.). În ograda ei a intrat Ion Racu, acesta fiind în stare de ebrietate alcoolică şi foarte agitat, a început a striga la ea și a lovit-o de mai multe ori peste diferite părți ale corpului, mai mult în regiunea picioarelor cu un băț din lemn. Din ce motiv a făcut acest lucru nu înțelegea. În curtea în care se afla nu era nimeni. Imediat a ieșit din ogradă și a mers acasă unde a telefonat la Poliție. Ion Racu a venit în urma ei și a încercat să vorbească cu ea, însă ea a refuzat să discute cu acesta și el a plecat de acasă. De ajutor medical nu a avut nevoie, a suportat doar dureri fizice, la medic nu s-a adresat. A depus o cerere la Poliție deoarece era foarte indignată de faptul că soțul Ion Racu a lovit-o. Cazuri ca el să o lovească la ei în familie nu au fost. Care a fost motivul că acesta a lovit-o nu cunoaște. Inițial a declarat că a fost bătută cu o rangă metalică, dar mai târziu și-a amintit că de fapt era un băț din lemn, era bățul ce-l folosește la mânat vita. După cazul dat a aruncat bățul dat la gunoi și nu-l mai folosește. La moment careva pretenții față de soț nu are, nu dorește ca acesta să fie pedepsit pentru fapta dată, deoarece l-a iertat și ultimul i-a promis că nu se va comporta agresiv cu ea. Față de copii nu a fost niciodată agresiv. Copii nu au avut de suferit în urma conflictului lor. În timpul când soțul o lovea în curtea vecinei, aceasta nu se afla acasă”, a declarat femeia oamenilor legii.

Raportul de expertiză judiciară a constat: „echimoze foarte masive în regiunea brațului stâng, umărului stâng, antebrațului drept, antebrațului stâng, pe flancul drept al abdomenului, regiunea spatelui, pe toată suprafața coapsei şi gambei drepte, în proiecția fosei iliace pe stânga, pe toată suprafața coapsei stângi, gambei stângi, excoriații în regiunea spatelui pe dreapta și stânga, care au fost produse în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur (nu se exclude rangă metalică, bucată de lemn), prin mecanism de lovire şi fricțiune, posibil în timpul și circumstanțele indicate, condiționează dereglarea de sănătate de scurtă durată care o durată de 6 zile, dar nu mai mult de 21 zile”.

Instanța de judecată a menționat că inculpatul Ion Racu își dădea seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale, a prevăzut posibilitatea survenirii consecințelor acesteia și, „cu toate că nu urmărea cauzarea unei vătămări de un anumit grad concret, totuși a admis posibilitatea producerii lor”. Astfel, magistrata a notat că că inculpatul a „comis infracțiunea imputată cu intenție indirectă”. Infracțiunea imputată lui Racu se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 180 de ore sau cu închisoare de până la patru ani. Procurorul a pledat pentru „numirea pedepsei sub forma de închisoare”.

„Infracțiunea comisă de inculpat face parte din categoria celor ușoare, de persoana celui vinovat că, are patru copii la întreținere, anterior fost condamnat dar și-a ispășit pedeapsa sub formă de muncă neremunerată. Din considerentele date se consideră justificat și echitabil faptei comise, numirea inculpatului a unei pedepse echitabile faptei săvârșite, sub formă de suspendare condiționată”, se arată în argumentarea judecătoarei Rusu-Parii.

Ordinul de restricție, încălcat a doua zi după aplicare

La 10 aprilie 2025, magistrata Elena Marandici a examinat și l-a găsit vinovat pe Ion Racu de neexecutarea intenționată a cerințelor ordinului de restricție de urgență, într-o cauză contravențională, aplicându-i o pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul comunității în mărime în mărime de 50 de ore. În decembrie 2024, Ion Racu a venit la domiciliu concubinei, „unde a făcut scandal și a încălcat ordinul de restricție de urgență” emis cu o zi înainte.

„La data de 13 decembrie 2024, s-a iscat un conflict pe fondul unor chestiuni de gospodărie. În cadrul conflictului respectiv, dânsa a chemat Poliția. Nu a cunoscut că a fost emis ordin de restricție de urgență, deși semnătura din ordinul de restricție la materialele dosarului îi aparține. Racu a plecat de la domiciliu, pe motiv că a fost emis ordinul de restricție de urgență, iar a doua zi s-a întors și dânsa iar a chemat Poliția. În rezultat s-a stabilit că Racu Ion a încălcat ordinul de restricție de urgență. La moment s-au împăcat, continuă să locuiască împreună și nu dorește să fie pedepsit. După data faptei așa gen de conflicte nu au mai fost, se ceartă însă nu au mai fost acte de violență fizică. Dânsa cheamă Poliția pentru a-l speria”, a declarat concubina bărbatului.

Și în acest caz, Racu și-a recunoscut vinovăția și a cerut o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității. Neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea cerințelor ordinului de restricție de urgență se sancționează cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 45 la 60 de ore sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile.

„La stabilirea pedepsei instanța de judecată va ține cont de prevederile Codului contravențional, de caracterul și gradul prejudiciabil al contravenției, a faptul că făptuitorul și-a recunoscut vina în comiterea contravenției imputate și se căiește sincer de cele comise, la moment cu victima s-au împăcat, au 4 copii la întreținere și continuă să ducă viață de familie. Tot aici, instanța de judecată va ține cont și de poziția victimei în proces, care în ședința de judecată a declarat că la moment nu mai dorește ca Racu Ion să fie pedepsit pentru fapta comisă, s-au împăcat și continuă să locuiască împreună”, a explicat Elena Marandici decizia luată.

Niciuna dintre deciziile pronunțate în privința lui Racu Ion nu a fost contestată cu apel, acestea rămânând în vigoare.

Abia al patrulea dosar penal – cu închisoare de doi ani și jumătate, deși procurorul a cerut patru

Cel de-al patrulea dosar penal în care a fost inculpat Racu Ion a ajuns tot la magistrata Rosița Rusu-Parii. Procuratura Generală (PG) a publicat joi, 30 octombrie, un comunicat de presă în care a scris că Oficiul Florești al Procuraturii Soroca anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat acuzat de violență în familie. Instanța i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

„În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, în seara lui 12 iulie 2025, bărbatul, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică în una din localitățile raionului Florești, a intrat în domiciliul său, unde locuia împreună cu concubina sa. În rezultatul unei cerți ce a apărut între cei doi, intenționat, i-a aplicat ultimei o lovitură cu o sticlă în regiunea capului, după care i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzându-i victimei suferințe fizice și psihice.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victimei i-au fost cauzate vătămări corporale uşoare.

În cadrul cercetării judecătorești, bărbatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii încriminate.

Este de menționat că inculpatul nu este la prima condamnare, anterior fiind condamnat pentru o infracțiune similară și pentru alte fapte ilegale”, se arată în comunicatul publicat de PG.

„Periodic se despărțeau din cauza că acesta o maltrata, însă ea nu se adresa la Poliție, îl ierta și continuau să locuiască împreună”. A amenințat-o cu toporul

Procurorul Ruslan Știrbu a cerut instanței, pentru cumul, pedeapsa definitivă de patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Femeia a declarat are doi copii minori cu Ion Racu, iar ea mai are doi copii din prima căsătorie. Victima a povestit că bărbatul i-a dat cu sticla în cap după ce a refuzat să consume alcool, după care a luat un topor și a amenințat-o că o va omorî.

„Inițial relațiile între ei erau bune, ulterior, Racu Ion a început a face abuz de băuturi alcoolice și între ei deseori se iscau conflicte. Racu Ion era foarte gelos și de cele mai multe ori anume din acest motiv se certau, și din lipsa mijloacelor financiare. Racu Ion nu este încadrat în câmpul muncii și lucra ocazional, însă nu de fiecare dată aducea mijloace financiare. Periodic se despărțeau din cauza că acesta o maltrata, însă ea nu se adresa la poliție, îl ierta și continuau să locuiască împreună. La 11 iulie 2025, ea cu Ion Racu s-au certat și acesta și-a strâns o parte din haine și a spus că pleacă la mama sa. Ea l-a lăsat pe Racu Ion să plece fără să-l oprească deoarece ultimul era servit și vroia să evite un potențial conflict.

A doua zi, ea se afla acasă, împreună cu copii. În jurul orei 21:00 min, era în curtea gospodăriei, copii erau în casă la televizor. La un moment dat, a observat că Ion Racu intră în ogradă, acesta era în stare de ebrietate alcoolică. El avea cu sine două sticle de coctail. La întrebarea cu ce scop a venit, a răspuns că a venit să discute, la ce i-a răspuns că nu au ce discuta. Între timp, Ion Racu a deschis o sticlă din cele ce le avea și a început a servi, i-a dat și ei una, însă ea a refuzat. Fiind indignat de faptul dat, Ion Racu a început a o numi cu cuvinte necenzurate, după care a luat sticla și a început a o lovi peste cap. De la lovitura dată a căzut jos la pămînt. Ultimul s-a apropiat de ea și a apucat-o de păr, după ce îi aplica lovituri cu picioarele și pumnii peste diferite părți ale corpului. Ea a început a plânge și-l ruga pe Ion Racu să-i dea pace, însă ultimul nu reacționa și continua să o lovească cu pumnii și picioarele. Ulterior, Racu Ion s-a ridicat de jos și s-a îndreptat spre un topor, care era sprijinit de un perete al unei contracții auxiliare și i-a spus că o să o omoare.

În acel moment, ea repede s-a ridicat de jos și a fugit în casă, încuind ușa din interior. Ion Racu Ion s-a apropiat de ușă și cerea să-i o deschidă, amenințând că în caz contrar o v-a strica. Tot atunci, a apelat serviciul 112. În scurt timp, la fața locului, a venit un echipaj de poliție și ea a depus o plângere. Până la sosirea poliției, ea a reușit să-și strângă lucrurile personale. După depunerea plângerii, a plecat împreună cu copii la părinții săi în aceeași localitate, unde locuiește până în prezent. Copii nu au fost prezenți la momentul conflictului, fiind în casă. În acea seară, a solicitat ajutor medical, însă nu a fost spitalizată. A doua zi, din cauza că se simțea rău, a solicitat repetat ajutor medial și a fost spitalizată la Spitalul raional Florești, timp de 2 zile. În urma faptului dat, i-au fost cauzate vătămări corporale ușoare și a suportat cheltuieli materiale în sumă de 5 mii de lei”, a povestit femeia.

O rudă de-a victimei, care a fost martoră, a declarat „a observat că era foarte bătută, pe față avea multiple echimoze, la fel ca și pe corp”. „Atunci, a înțeles că iarăși a fost maltratată de către Ion Racu. Asemenea cazuri se întâmplau deseori, însă îl ierta și continuau să păstreze familia”.

„Instanța reține că Ion Racu nu este la prima sa abatere, ultimul fiind o persoană predispusă la săvârșirea infracțiunilor și la încălcarea ordinii de drept în societate, ceea ce denotă și gradul sporit de pericol al acțiunilor inculpatului și necesitatea izolării de societate”, a indicat Rosița Rusu-Parii, care a examinat dosarele acestuia începând din 2018.

Acesta a fost luat sub strajă din ședința de judecată, fiind plasat în arest preventiv.

Fiind întrebată dacă Procuratura va contesta decizia instanței, purtătoarea de cuvânt a PG, Violina Moraru, a comunicat pentru ZdG că „procurorii dispun de 15 zile pentru a decide”. Magistrata Rosița Rusu-Parii nu a răspuns la numărul oferit de reprezentanții instanței.