Germania va livra două sisteme de apărare Patriot Ucrainei în cadrul unui acord cu Statele Unite

Germania a anunțat vineri, 1 august, că va livra două sisteme Patriot Ucrainei, după ce a ajuns la un acord cu Statele Unite potrivit căruia Berlinul va fi prima țară care va primi cele mai noi sisteme în schimb, informează agenția britanică de știri Reuters.
Datorită angajamentului SUA, „Germania poate sprijini inițial Ucraina cu lansatoare și apoi cu alte componente ale sistemului Patriot”, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un comunicat.
Armata germană va livra inițial lansatoare Patriot Ucrainei în zilele următoare, după care componente suplimentare ale sistemului, care vor fi predate în două sau trei luni.
În schimb, Berlinul va primi noi sisteme Patriot, pentru care asigură finanțarea, din partea Statelor Unite într-un ritm accelerat.
Nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană au devenit mai urgente, întrucât Rusia și-a intensificat atacurile aeriene la scară națională în această vară, iar sistemele Patriot s-au dovedit eficiente în distrugerea rachetelor balistice rusești.
Germania a livrat deja trei dintre sistemele sale Patriot Ucrainei și a declarat că trimiterea sistemelor suplimentare nu va afecta contribuția sa la alianța de apărare NATO.