Fals despre „merele care se strică” în livezi, distribuit pe rețele de socializare
Pe rețelele sociale sunt distribuite videouri cu mere zăcând pe pământ în livezi, afirmându-se că se strică și nimeni nu are nevoie de ele, iar fermierii bat alarma. Fals! Agricultorii folosesc merele respective, inclusiv pentru producerea sucului, potrivit unei analize Stop Fals. Înaintea alegerilor parlamentare recente din R. Moldova, același fals a fost promovat și de către Igor Dodon.
Într-un video publicat de Telegraph Moldova pe pagina de Facebook, dar și pe canalul de Telegram, se precizează că autoarea filmulețului ar fi Elena Covalenco.
Filmulețul postat de Telegraph Moldova este însoțit de următorul text: „Cineva s-o trimită repede pe Catlabuga în nordul țării, să explice că aceasta este noua metodă de păstrare a merelor înainte de exportul în Uniunea Europeană. Probabil așa se încarcă ele cu energie pozitivă din pământul moldovenesc, apoi sunt puse în lăzi și expediate direct la Bruxelles”.
În comentarii utilizatorii au scris, printre altele, că în acest mod „Moldova se duce spre Europa” (în original: «Молдова идёт в Европу»), „țara a fost împinsă la limită” (în original: «довели страну до предела») etc. Iar cei care au scris că merele sunt folosite pentru a produce sucuri au fost catalogați de Telegraph Moldova drept „trolli”.
În afară de această pagină, filmulețe similare despre mere „aruncate” (în original: «брошенных») „de care nimeni n-are nevoie” (în original: «никому не нужных») au apărut, și pe pagina de Facebook a publicației Молдавские Ведомости, dar și pe canalul de Telegram WTF Moldova?!
În unele articole găsim afirmația că „merele se strică pe dealuri, iar fermierii bat alarma” (în original: «яблоки гниют на полях, а фермеры бьют тревогу»), toate acestea întâmplându-se după „ruperea relațiilor comerciale cu FR” (în original: «разрыва торговых связей с РФ»).
Autoarea videoului și proprietarii livezii vizate neagă afirmația despre mere aruncate
Reprezentanții Stop Fals au luat legătura cu jurnalista Elena Covalenco, autoarea filmulețului preluat de Telegraph Moldova. Aceasta a relatat că videoul a fost realizat în apropierea satului Caracușenii Vechi din raionul Briceni. Ea n-a afirmat în secvența publicată că cineva ar fi aruncat merele. Textul ironic a fost inventat în întregime de Telegraph Moldova.
Stop Fals a discutat și cu Victor Jelaga, primarul satului Caracușenii Vechi. Oficialul ne-a spus că informațiile potrivit cărora oamenii ar lăsa roada în livezi sunt false. Acesta a menționat că a avut și el cândva livezi, respectiv știe bine cum este organizat întreg procesul.
„Merele frumoase sunt culese pentru a fi comercializate sau puse la păstrare în frigidere, iar din cele lovite sau mai puțin aspectuoase se face suc. Merele n-au fost culese până acum din mai multe motive. În acest an am avut parte de ploi puternice, astfel că procesul de recoltare s-a tergiversat puțin. Merele se întâmplă să fie culese chiar și în noiembrie. Doar la noi în sat activează două puncte de recepționare a merelor. Pe timpuri, am avut și eu o livadă, astfel pot spune cu toată responsabilitatea că nu este adevărat că merele sunt aruncate pur și simplu”, a spus primarul.
În cadrul analizei s-a discutat și cu unul dintre proprietarii livezilor de mere din satul Caracușenii Vechi, unde a fost realizat filmulețul în cauză. Fermierul ne-a solicitat să-i păstrăm anonimatul, dar a confirmat că nimeni n-a aruncat merele și că acestea sunt folosite pentru producerea sucului. Merele mai aspectuoase sunt comercializate în R. Moldova, dar și sunt exportate. El a mai specificat că, nu fără probleme, dar, în general, merele sunt comercializate treptat, iar declarațiile că acestea n-ar fi recepționate și nu pot fi vândute nu corespund adevărului.
Portalul Stopfals.md a atenționat în repetate rânduri asupra publicațiilor false sau manipulatoare făcute de Telegraph Moldova și WTF Moldova, bunăoară, despre legalizarea drogurilor în RM, lichidarea colegiilor cu profil agricol, pretinsa permisiune oferită de CEC țărilor UE de a se amesteca în scrutinele din R. Moldova, focurile deschise de către grănicerii ucraineni asupra pescarilor moldoveni, acordul autorităților de a vinde terenuri companiei americane BlackRock etc.
Pagina de Facebook Молдавские Ведомости aparține site-ului omonim inclus în topul site-urilor care au distribuit cele mai numeroase falsuri și manipulări pe parcursul anului 2023. Resursa respectivă își continuă dezinformările. Vom evoca în acest sens câteva exemple: Franța va exporta deținuți în R. Moldova; la funcții diplomatice vor putea fi numite persoane care nu au cetățenia Republicii Moldova; avioanele F-16 oferite ucrainenilor vor folosi teritoriul R. Moldova pentru operațiuni de luptă împotriva Rusiei; Guvernul închide școlile-internat și aruncă în stradă copiii orfani etc.
Despre „merele aruncate” manipula și Igor Dodon
La 21 septembrie, în ajunul alegerilor parlamentare din R. Moldova, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor, a publicat pe pagina sa de Facebook un video în care afirma că, la Soroca, un fermier ar fi aruncat merele pentru că n-ar avea ce face cu ele. În filmuleț politicanul a acuzat autoritățile de situația creată. Totuși ulterior s-a constatat că merele, de fapt, n-au fost aruncate.
În reacție la declarația făcută de Dodon, Ludmila Catlabuga, ministra agriculturii și industriei alimentare din RM, a publicat pe pagina sa de Facebook un răspuns video în care a discutat cu proprietarul livezii unde a fost realizată filmarea lui Dodon. S-a constatat că fermierul a depozitat merele pentru a fi transportate ulterior la o fabrică de procesare unde din fructe urma să fie produs suc. El a mai spus că după filmulețul lui Dodon a avut probleme din cauza declarațiilor politicianului care sugera că merele ar fi fost pur și simplu aruncate și nimeni nu ar avea nevoie de ele.