Fosta președintă a Georgiei, Salome Zurabișvili, decorată de Maia Sandu pentru „lupta consecventă privind viitorul european” al țării

Fosta președintă a Georgiei, Salome Zurabișvili, a fost decorată de președinta Maia Sandu cu „Ordinul Republicii”. Un decret în acest sens a fost semnat luni, 26 mai.
Distincția a fost conferită pentru „păstrarea și promovarea demnității cetățeanului, a drepturilor omului și a păcii, precum și pentru lupta consecventă pentru viitorul european al Georgiei”.
Salome Zurabișvili a exercitat funcția de ministră de externe a Georgiei în 2004-2005. În calitate de ministră, Zurabișvili a fost principalul negociator al acordului de retragere a trupelor militare rusești de pe teritoriul Georgiei, semnat la 19 mai 2005. Ulterior s-a alăturat opoziției.
În 2006 Zurabişvili a fondat partidul politic Calea Georgiană, pe care l-a condus până în 2010. În cele din urmă, ea a fost aleasă în Parlamentul georgian, în 2016, ca independentă. Tot ca independentă, dar susţinută de partidul Visul Georgian şi cu care a intrat în conflict, ea a participat la alegerile prezidenţiale din 2018 şi s-a impus în turul doi de scrutin împotriva candidatului Mişcării Naţionale Unite. Chiar dacă a fost susţinută de partidul Visul Georgian, în urma crizei politice georgiene din 2020-2021, ea s-a îndepărtat tot mai mult de actualul guvern georgian, perceput ca fiind tot mai orientat spre Rusia.
Zurabișvili este absolventă a Institutului de Studii Politice din Paris.