Din 1 aprilie, pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,84%. Pensia minimă va fi de 3265 de lei
Pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,84%, începând cu 1 aprilie 2026, a anunțat miercuri, 25 aprilie, Guvernul.
Astfel, de la 1 aprilie, pensia minimă pentru limită de vârstă va constitui 3264,66 de lei, pensia minimă pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani va ajunge la 3525,72 de lei, iar pensia minimă de dizabilitate va varia între 1632,33 și 2448,50 de lei, în funcție de gradul de dizabilitate.
În plus, toate pensiile calculate conform legislației vor fi majorate cu o sumă fixă de 51,33 de lei.
„Pentru persoanele ale căror pensii sunt sub nivelul minim stabilit, diferența va fi acoperită printr-un supliment de solidaritate, finanțat de la bugetul de stat”, a precizat Guvernul.
Totodată, conform Legislativului, a fost aprobată hotărârea prin care sunt actualizați coeficienții de valorizare a venitului asigurat și coeficienții cumulativi de indexare a pensiilor.
Potrivit hotărârii, noile prevederi vor permite ajustarea mai corectă a veniturilor asigurate la evoluția salariului mediu pe economie, contribuind la o calculare mai echitabilă a pensiilor și la menținerea puterii de cumpărare a beneficiarilor.
„Toate aceste recalculări vor fi efectuate din oficiu, de către Casa Națională de Asigurări Sociale, fără a fi necesară prezentarea unor acte sau solicitări. Costul estimat pentru indexarea prestațiilor sociale este de peste 2 miliarde de lei, iar pentru majorarea în sumă fixă – aproximativ 300 de milioane de lei. Prin acest proiect protejăm puterea de cumpărare a pensionarilor și un trai decent pentru categoriile vulnerabile”, a spus ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.