Cod galben de ploi puternice pentru sâmbătă. „Dacă vă aflați în locuință, închideți geamurile și ușile și deconectați aparatele electrice”

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 4 octombrie, în intervalul orelor 00:00 – 17:00, în raioanele din vestul țării se așteaptă ploi puternice. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis în acest sens un cod galben.
„În zonele vizate se prevăd ploi puternice (prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-30 l/m2)”, se arată în avertizarea meteo.

Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe data de 04 octombrie 2025, în intervalul orelor 00.00 – 17.00, în mai multe regiuni ale țării se vor înregistra ploi puternice, cu acumulări de apă de 15–30 l/m².
În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să se adăpostească într-o clădire sau într-un autovehicul amplasat departe de firele electrice și copacii care pot cădea. „Dacă vă aflați în locuință, închideți geamurile și ușile pentru a preveni pătrunderea apei și deconectați aparatele electrice”, adaugă salvatorii.
Persoanele care locuiesc în zone de pantă sunt rugate să evite locurile cu risc de alunecare a terenului, să nu parcheze lângă cursuri de apă sau arbori înclinați și să nu se apropie de aceste zone pe timp de ploaie.
Conducătorii auto sunt rugați să reducă viteza în trafic, să păstreze distanța de siguranță între vehicule și să evite frânările bruște. „Nu traversați zonele inundate, chiar dacă apa pare puțin adâncă”, îndeamnă IGSU.
Gestionarii bazinelor acvatice sunt îndemnați să verifice starea digurilor și a sistemelor de evacuare a apei și să le monitorizeze periodic în timpul ploilor abundente, pentru a preveni revărsările.
În caz de situații de urgență, oamenii sunt rugați să apeleze imediat Serviciul 112.