Cazurile de COVID-19 au crescut semnificativ în ultima săptămână. ANSP recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție

Cazurile de COVID-19 au crescut de două ori comparativ cu săptămâna precedentă. Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță miercuri, 20 august, că continuă supravegherea epidemiologică a infecției COVID-19 și monitorizarea circulației virusului SARS-CoV-2 la nivel național și teritorial.
Conform datelor săptămânale, în perioada 11–17 august 2025, au fost înregistrate 654 de cazuri de COVID-19, de 2,6 ori mai multe comparativ cu săptămâna precedentă. Din totalul cazurilor, 259 (40%) au fost raportate în rândul copiilor cu vârste între 0–14 ani.
„Deși se constată o creștere rapidă a numărului de cazuri, valorile înregistrate nu indică, la acest moment, o situație alarmantă. Totuși, ANSP subliniază necesitatea intensificării supravegherii epidemiologice și a aplicării constante a măsurilor de prevenire și control, pentru a limita răspândirea infecției”; îndeamnă ANSA.
La nivel european, între 4–10 august 2025, numărul testelor efectuate și al spitalizărilor rămâne relativ scăzut. Cu toate acestea, datele din rețeaua de supraveghere sentinelă arată o creștere constantă a cazurilor confirmate și a procentului de teste pozitive.
Având în vedere evoluția epidemiologică, perioada sezonului estival și mobilitatea sporită a populației, ANSP recomandă respectarea măsurilor de protecție pentru reducerea riscului de infectare:
- Păstrarea distanței sociale: menținerea unei distanțe sigure față de alte persoane pentru a reduce riscul de transmitere a virusului.
- Evitarea locurilor aglomerate: limitarea participării la evenimente sau vizitării spațiilor aglomerate pentru a minimiza expunerea.
- Igiena mâinilor: spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun sau utilizarea soluțiilor dezinfectante.
- Igiena respiratorie: acoperirea gurii și nasului în timpul tusei sau strănutului și igienizarea imediată a mâinilor.
- Respectarea măsurilor la locul de muncă: aerisirea regulată a spațiilor închise.
- Vaccinarea: efectuarea vaccinării și a dozelor de rapel recomandate pentru prevenirea formelor severe ale bolii.
- Monitorizarea stării de sănătate: consultarea medicului de familie la apariția simptomelor, chiar și ușoare.
- Informarea din surse oficiale: accesarea permanentă a informațiilor verificate privind evoluția situației și recomandările actualizate.