Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Autoritățile din București: „În acest…

Autoritățile din București: „În acest moment încă nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei”

Sursă foto: G4Media

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care examinează dosarul privind explozia din blocul din cartierul bucureştean Rahova, transmite luni, 20 octombrie, că deocamdată nu există concluzii privind cauzele producerii deflagraţiei în care trei persoane au murit şi 15 au fost rănite, transmite G4Media.

Procurorii informează că nu sunt indicii că explozia a fost provocat de prezenţa sau folosirea de material exploziv. Totodată, în această săptămână va avea loc cercetarea la faţa locului în paralel cu audieri ale persoanelor care pot avea date legate de eveniment.

Dosarul deschis în urma exploziei din blocul din cartierul Rahova vizează infracţiunea de distrugere din culpă care a avut că urmare un dezastru, iar cercetările se desfăşoară in rem, informează Parchetul de pe lângă Curtea de apel Bucureşti.

„În acest moment al cercetărilor nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei, acestea urmând a fi stabilite prin expertize tehnice de specialitate, iar la finalizarea acestora, informaţiile de interes public vor fi comunicate”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Procurorii fac precizarea că „nu au rezultat date ori indicii în sensul că evenimentul investigat a fost generat de prezenţa ori folosirea de material exploziv”.

În cadrul dosarului penal, a fost realizată identificarea tuturor celor trei femei care au murit în explozie.

„În cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală, au fost realizate activităţile de examinare şi identificare a celor 3 persoane decedate, fiind obţinute concluziile expertizei genetice judiciare dispuse în cauză.”

Procurorii anunţă că săptămâna aceasta continuă cercetarea la faţă locului.

Activităţile de cercetare la faţă locului care se vor desfăşura au loc în prezenţa specialiştilor din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii  şi „cu respectarea recomandărilor acestora având în vedere starea imobilului”, mai transmit procurorii.

În paralel, vor continua şi audieri ale persoanelor ce au cunoştinţă de împrejurările şi modul în care a avut loc evenimentul.

Anchetatorii fac apel către mijloacele de informare în masă „să evite speculaţiile privind cauzele producerii evenimentului sau atribuirea responsabilităţii unor persoane ori instituţii”

O explozie puternică s-a produs vineri dimineața, 17 octombrie, într-un bloc de locuințe de lângă Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, de pe Calea Rahovei, Sectorul 5 din București. A fost activat planul roșu. G4Media scrie că până au fost 15 persoane afectate. Printre aceștia sunt 3 morți și 5 grav răniți.