Principală  —  Ştiri  —  Social   —   ANSA a înregistrat trei focare…

ANSA a înregistrat trei focare de boli la animale în ultima săptămână. Agenția este „dispusă să acorde recompense de 50 de euro persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți”

Imagine simbol

În perioada 18-25 mai, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a înregistrat trei focare de boli la animale: un focar de Pesta porcină africană (PPA), la un mistreț, în raionul Hîncești, localitatea Cioara; un focar de rabie, la un câine, în raionul Călărași, localitatea Vălcineț și un alt focar de rabie la un câine, în raionul Nisporeni, or. Nisporeni.

ANSA a avertizat că iminența riscului de apariție a focarelor de PPA atât la porci domestici, cât și la mistreți, „rămâne în continuare un pericol” și, prin urmare, îndeamnă populația și toți fermierii să nu utilizeze resturile alimentare de origine animală în hrana porcinelor și să respecte măsurile de biosecuritate pentru a preveni răspândirea virusului.

„În acest context, ANSA a recomandat cetățenilor, în cazul mușcăturilor sau expunerii la saliva unui animal, să spele imediat rana cu multă apă și săpun și să solicite de urgență asistența medicală. Să comunice Subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor informația disponibilă despre animalul agresor, pentru a lua măsurile necesare de reducere a riscului de răspândire a bolii altor persoane și animale”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, ANSA a solicitat cetățenilor să nu procure animale fără certificate sanitar-veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. 

„ANSA este dispusă să acorde recompense persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și despre locul amplasării acestora, în mărime de 50 euro pentru fiecare cadavru notificat. Astfel, pe parcursul anului 2025 au beneficiat de recompense 6 persoane care au notificat despre depistarea cadavrelor de mistreți”, a precizat Agenția.