A fost aprobat proiectul privind instituirea Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor din cadrul Proiectului „Deșeuri solide

Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind instituirea Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor din cadrul Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”, scrie Ministerul Mediului.
Comisia va fi constituită din reprezentanți ai autorităților publice centrale, președinți de raioane și primarii localităților pe raza cărora vor fi desfășurate lucrările de infrastructură. Ministerul Mediului scrie că această componență asigură o reprezentare completă a tuturor regiunilor vizate, facilitează coordonarea între autorități, garantând astfel transparența și corectitudinea procesului decizional pe toate etapele implementării proiectului.
Sursa citată scrie că proiectul urmărește modernizarea și eficientizarea sistemului de gestionare a deșeurilor prin închiderea depozitelor neconforme, dezvoltarea unei infrastructuri regionale performante și aplicarea principiilor economiei circulare.
„Un pas esențial în realizarea obiectivelor îl constituie inițierea, până la sfârșitul anului 2025, a lucrărilor de proiectare și construcție în Regiunile de management al deșeurilor 5 și 8, astfel încât să asigurăm continuitatea și extinderea sistemului regional integrat de gestionare a deșeurilor. Aceste acțiuni vor permite accelerarea implementării reformei și vor contribui la atingerea țintelor asumate în Strategia de gestionare a deșeurilor”, se arată în comunicat.