10 ani închisoare pentru un traficant de droguri. Bărbatul a contestat decizia la Curtea de Apel

Un bărbat din Chișinău, cu vârsta de 32 de ani, a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru trafic de droguri, anunță joi, 21 august, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Astfel, în cadrul perchezițiilor desfășurate, oamenii legii au ridicat de la acesta droguri de tip marijuana, alfa-PVP („sare” care provoacă efecte halucinogene, periculoase pentru viață și sănătate) și mefedronă; peste 1300 de pliculețe pentru ambalarea și vânzarea drogurilor; cântar electronic cu urme de droguri.
„În dosarul penal trimis în judecată în august 2022, procurorii PCCOCS au prezentat probe și privind faptul că acesta făcea partea dintr-un grup criminal organizat, ai cărui membri comunica prin aplicația Telegram, iar remunerarea și-o primea în monedă electronică”, a precizat PCCOCS.
Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, în iarna lui 2022, condamnatul avea rolul de ambalator al drogurilor, pe care ulterior le și livra pe adresele comunicate clienților, care făceau achitările prin portofelele electronice disponibile inclusiv la terminalele de plată din magazine și alte locuri publice, pe carduri bancare și în Kriptovalută.
Astfel, bărbatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a exercita funcții legate de gestionarea medicamentelor şi drogurilor pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Urmare a acestei condamnări, inculpatul a contestat sentința la Curtea de Apel, iar până la rămânerea definitivă a sentinței, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.