Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Petre Teodorovici. Amintiri din copilărie

Petre Teodorovici. Amintiri din copilărie

A purtat plete, blugi evazaţi şi fulare tricotate care ajungeau până la pământ. Dragostea pentru muzică i-a venit după ce a absolvit colegiul de muzică. A lucrat neîncetat, şi ziua, şi noaptea. Familia, prietenii, notele muzicale, versurile, Prutul îl inspirau. A scris melodii pe versurile mai multor poeţi, iar piesele sale au fost interpretate de Anastasia Lazariuc, Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nina Crulicovschi, Ştefan Petrache şi alţii. Avea prieteni peste tot, el, Petre Teodorovici.

Gustul copilăriei

Astăzi, la 18 mai, ar fi împlinit 66 de ani. Am mers la Leova ca să aflu mai multe despre Petre Teodorovici, în localitatea în care s-a născut şi a copilărit.

566-Maria-Pruteanu_vecina-care-l-a-alaptat-pe-PetreMaria Pruteanu este o fostă vecină a familiei Teodorovici, şi are 86 de ani… Îl ţine minte din primele clipe ale vieţii, pentru că a avut o misiune deosebită pentru acel prunc. Se mândreşte că l-a alăptat pe Petre, chiar dacă atunci nu a dat mare importanţă. „Eram la spital, la câteva zile de la naşterea feciorului. Într-o zi a venit mama lui Petre la mine şi m-a rugat să îl alăptez. Eu aveam mult lapte şi puteam să hrănesc şi trei copii. L-am hrănit de câteva ori pe zi cât timp am fost internată. Eu am stat opt zile, cât se obişnuia pe atunci”, îşi aminteşte Maria, la cele aproape 9 decenii de viaţă.

Petre Teodorovici s-a născut la 18 mai 1950, în oraşul Leova. Provine dintr-o familie de intelectuali. Tatăl, Cristofor Teodorovici, a învăţat zeci de copii să îndrăgească muzica, fiind profesor de solfegiu şi dirijor de cor în Leova. Mama, Maria Aldea, cu studii medicale la Bucureşti, a asigurat venirea pe lume a mai multor copii, fiind ginecologă.

Am mers la casa unde îi plăcea lui Petre să revină, la fratele Adrian şi cumnata Anisia Teodorovici. Adrian este cu 11 ani mai mare decât Petre. I-a unit această diferenţă. În familie au fost trei fraţi: Adrian, Petre şi Ion. Ei toţi au învăţat să cânte la instrumente muzicale, însă pentru Adrian muzica a rămas o pasiune. Adrian a făcut colegiul de medicină veterinară şi s-a specializat în apicultură şi vitărit. Cântă la pian doar când îl apasă dorul. Îmi povesteşte despre ei, Petrică şi Ion. Nu poate să vorbească despre Petrică şi să nu pomenească de Ion. E fericit când vorbeşte despre ei, iar amintirile curg… Îmi arată la calculator un interviu cu Petrică, căci aşa obişnuiau să îi zică cei care îl cunoşteau, şi câteva fotografii. Fratele mai mare spune că mezinul a fost un copil ager şi ambiţios. Cât a fost elev, nu prea şi-a făcut temele pentru acasă, dar ştia să răspundă la toate obiectele când era întrebat. „A avut capacităţi înnăscute. El învăţa din mers. La şcoală a avut doar note de 4 şi 5. În Leova s-a înfiinţat şcoala de muzică atunci când el a mers în clasa întâi. Noi l-am dat la vioară, dar din cauza unei probleme cu o mână rareori repeta la vioară. A fost un băiat bolnăvicios în copilărie”, îşi aminteşte Adrian Teodorovici. În familia lor era o tradiţie ca toţi să cânte la pian. Lui Petre nu i-a plăcut să cânte nici la acest instrument. Deseori bunica îl ducea la orele de pian, căci bunica Elena şi mătuşa Nătăliţa au fost cele care l-au protejat, l-au crescut, dar şi l-au alintat pe Petrică.

Prima dragoste, muzica şi cititul

După absolvirea clasei a 7-a, Petre a întâlnit prima dragoste. De fapt, atunci el a descoperit că s-a îndrăgostit de colega şi vecina sa, Svetlana. I-a scris prenumele pe poarta casei lor, dar şi pe ale vecinilor. Însă relaţia lor s-ar fi rupt după ce a absolvit şcoala medie din localitate şi a mers în 1964 la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. A evoluat pentru prima dată pe scenă în 1967, în cadrul formaţiei de amatori „Fortina”. În anul trei de colegiu, Petrică a făcut cunoştinţă cu Emil Loteanu, fiind invitat să joace în filmul „Lăutarii”. Aveau nevoie de un tânăr care să joace rolul unui haiduc. „A mers pentru o lună să se filmeze. În film apare doar trei secunde, cum a sărit dintr-o scârtă de paie. Când a revenit, a fost dat afară de la colegiu. Atunci, s-a pregătit de admitere la Institutul de Arte. Am făcut împreună compuneri despre Lenin, Alecsandri, Eminescu. Pe Eminescu abia începeau să-l înveţe. Nu prea ştiam despre el sau despre Alecsandri”, spune Adrian.

Fratele mai mare îşi aminteşte de o călătorie a sa la Moscova. A intrat într-o librărie şi a descoperit o avere. Un raft plin cu cărţi în grafie latină scrise de Eminescu, Alecsandri, Sadoveanu şi alţi scriitori români. A cheltuit toţi banii agonisiţi. A venit acasă fără cadouri. Mai târziu Petre şi-a descoperit pasiunea pentru cărţi. „Petre a citit din scoarţă-n scoarţă toate cărţile aduse de mine acasă. El şi-a cultivat inteligenţa citind mult în adolescenţă”, este de părere fratele.

566-Fratele-si-apicultorul-Adrian-TeodoroviciPasiunea pentru carte a continuat şi atunci când tânărul a plecat de acasă. Adrian ne povesteşte că Petre a fost acceptat la Institutul de Arte şi că acolo l-a întâlnit pe profesorul Ion Popescu Gavrilovici, un bun prieten al lui Cristofor Teodorovici. Proaspătul student s-a mutat cu traiul la profesor. Locuinţa acestuia semăna cu o bibliotecă. Aşa s-a terminat copilăria lui Petrică. „S-a scufundat în cititul cărţilor. Citea toată noaptea. Venea acasă în fiecare sâmbătă şi îmi povestea ce a citit”, schiţează un zâmbet Adrian. Adrian Teodorovici şi astăzi îi este recunoscător lui Ion Popescu Gavrilovici pentru că a avut grijă de fratele său. I-a fost nu doar un bun mentor în ale muzicii, dar şi un părinte, căci taica-său decedase înainte ca Petrică să meargă la studii la Chişinău.

Plete şi blugi evazaţi

Sunt curioasă să aud ce spune şi Anisia despre cumnatul său. L-a cunoscut pe Petrică când era în clasa a 4-a. E plăcut să o asculţi cum povesteşte despre el. Recunoaşte că i-a fost drag. Poate fiindcă a fost simplu, deştept şi prietenos. După absolvirea institutului, Petre a fost educator-metodist, profesor de istoria şi teoria muzicii la Bălţi, iar în 1975 şi-a început cariera în calitate de director artistic. A condus ansamblurile „Bucuria”, „Ceremuş” şi „Ecou”. Nici Adrian, nici Anisia nu îşi amintesc exact când anume a început Petre să scrie muzică. Probabil că s-a născut cu acest dar. Citea o poezie şi îndată îi găsea muzica potrivită. Anisia, care a fost toată viaţa profesoară de limba şi literatura română, îmi povesteşte că lui îi era foarte uşor să stabilească relaţii cu persoane noi şi intra în discuţie cu oricine. „Au mers într-un turneu în Ucraina şi Petre s-a dus mai târziu. Până la venirea lui puţini din cei prezenţi ştiau că ei sunt din Moldova. Cum a ajuns el, toţi au aflat cine sunt şi ce piese cântă. Avea nişte calităţi excepţionale de a stabili legături”, spune Anisia, adăugând că îi plăcea să poarte fulare de lână lungi, până la pământ. Mama sa deseori îl dojenea şi îl ruga să îşi dea pletele jos. „Aşa a fost generaţia lui, cu plete şi blugi evazaţi. O frumuseţe de băiat. După ce a decedat taică-său, a organizat un concert la Leova. Preşedintele raionului i-a zis că susţine concertul doar dacă se tunde. Maică-sa, care avea trecere la toţi, s-a dus la soţia preşedintelui şi a convins-o că ar fi o lovitură prea mare pentru el dacă nu ar avea loc acest concert în oraşul natal. L-au organizat. La finalul acestuia, Petre a căzut în genunchi şi a cântat o piesă. Şi acum ţin minte câteva versuri: Я бы отдал бы всё / Чтоб один только раз / Мне увидеть живым дорогое лицо. Toţi s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat”, spune Anisia, coborând privirea în jos.

Adrian consideră că Petre Teodorovici a rămas în umbră, chiar dacă muzica scrisă de el a fost plină de viaţă. ”Cine nu îşi aminteşte piesa Astă vară la Soroca, interpretată de Angela Ciumac, pe versurile lui Dumitru Matcovschi?”, se întreabă acesta. A scris melodii pe versurile poeţilor Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Simion Ghimpu ş.a. Poetul său preferat a fost Eugen Rotaru. Într-o zi Petre a compus muzică pentru vreo cinci poezii scrise de acesta. „Este un record. Petre a fost şi rămâne un geniu, un fenomen”, încheie Adrian şi ieşim din casa unde am discutat mai mult decât m-am aşteptat.

După ce m-am despărţi de familia Teodorovici am căutat-o pe Svetlana, prima dragoste a lui Petre. Am aflat că a decedat acum câţiva ani în urmă. Mi-a părut rău că nu am scris acest articol acum câţiva ani şi că nu am avut ocazia să o cunosc. Svetlana s-a căsătorit la 31 de ani, iar Petrică pe la 26. Am aflat că până în ultima clipă aceasta a sperat că el va reveni şi vor fi un cuplu.

RT