Principală  —  IMPORTANTE   —   Pâinea migranţilor, pe masa flămânzilor

Pâinea migranţilor, pe masa flămânzilor

O mână de migranţi are grijă de oamenii nevoiaşi de prin satele R. Moldova. Asta în timp ce autorităţile, de pe la tribunele Parlamentului, se laudă cu realizări. Poate pentru că, geamurile şi barierele din faţa Parlamentului nu lasă drumurile rele, sărăcia, neputinţa şi bătrâneţea să treacă în sălile luxoase, cu deputaţi împliniţi. Poate pentru că, în opinia guvernanţilor, dacă aceste sărăcii şi dezastre nu se văd, înseamnă că nici nu există. De cealaltă parte, cei care ştiu ce înseamnă să o iei de la capăt în locuri cu totul străine, de multe ori, singuri-singurei, înţeleg viaţa celor rămaşi acasă să lupte cu ceea ce le dă, şi mai ales cu ceea de ce îi lipseşte, statul R. Moldova.

Aşa se face că, într-o oarecare zi de sfârşit de decembrie, ajungem în comuna Boşcana, raionul Criuleni. Drumurile cu care se laudă autorităţile pe la televizor, în afară de zona centrală a localităţii, sunt practic inexistente. Câţiva oameni îşi mai croiesc calea până la magazinul din sat, stau la vorbă unii cu alţii o vreme, apoi se despart posomorâţi. La alimentară trebuie să ajungă şi beneficiarii proiectului „Adoptă un Bătrân”, care, de două ori pe săptămână, iau de aici câte o pâine. O dată pe săptămână primesc şi câte o învârtită. Pâinea ajunge la ei din donaţiile celor care au aderat la proiect, cei pe care iniţiatoarea acestuia, Tatiana Jizdan, emigrantă în Germania, a reuşit să îi sensibilizeze.

Lumea şi pâinea Mariei

De obicei, beneficiarii primesc pâinea din mâinile celor mai tineri din mahala, care sunt încă în puteri. Alteori, merg ei singuri să le ridice sau le duce acasă asistenta socială din sat. De această dată, o însoţim pe asistentă.

Prima pâine ajunge la o casă albastră, veche, dar îngrijită. Maria Vântu, de 83 de ani, iese în prag şi face o grimasă, se concentrează, ca să înţeleagă ce spunem. Aude greu. Locuieşte de una singură în casa care a aparţinut părinţilor săi. Până anul trecut, trăia împreună cu sora, despre care asistenta spune că era mai bolnăvicioasă de felul său. Niciuna din ele nu se căsătorise. Maria nu a făcut şcoală, nu are un televizor şi nici ziare nu are cum să citească. Ştie numai să se iscălească.

Maria Vîntu are 83 de ani și o pensie de o mie de lei. Nu a mers să învețe la școală, dar a lucrat toată viața pe deal, la colhoz

Cât încercăm să legăm câteva vorbe, câinele de la poartă nu se opreşte din lătrat. Din animale, îl are numai pe el, câinele, pe lângă casă.

Maria povesteşte între timp că toată viaţa sa a lucrat pe deal, la colhoz. „Acum, lucrez numai pe lângă casă, atât cât se poate”, spune ea. Îngrijeşte plantele, curăţă zăpada în timpul iernii, mai face o zeamă, sau altceva de mâncare. Ar îngriji şi de nişte păsări, dar nu mai are puteri. Uneori, merge după pâinea de la magazin, alteori, trece după aceasta fratele ei, şi el pensionar, dar care o mai ajută cu ce poate. Cu lemne pentru iarnă, de exemplu.

Pensia Mariei Vântu este de o mie de lei. Aceasta cu greu îi ajunge pentru a acoperi tot de ce are nevoie. Acum, strânge pâinea sub braţ, cu mâinile tremurânde de frig, şi închide poarta în urma noastră.

A lăsat Rusia pentru R. Moldova

A doua pâine trebuie să ajungă la Antonina Sandu, de 67 de ani. O strigăm de la poartă şi ea apare mirată din casă. Spune că se odihneşte, tocmai a făcut mâncare – „am gătit v-o două cartoafe”.

Şi ea îşi duce traiul într-o casă veche, de o sută de ani, care aparţinuse părinţilor soţului său. De 22 de ani, Antonina e văduvă. Locuieşte împreună cu fiul care, uneori, încearcă să mai facă vreun ban, muncind în construcţii.

Antonina este rusoaică. Pe timpuri, a venit aici, la Boşcana, urmându-şi soţul, pe care l-a întâlnit pe când el făcea armata. A lucrat toată viaţa la sovhoz, unde a învăţat să lege via şi să tragă sapa. Acum, munceşte mai mult în grădina de lângă casă, unde creşte ceapă, cartofi, usturoi. Îngrijeşte şi două capre. Anul trecut, a ţinut şi câteva păsări. În acest an, însă, a renunţat.

Spune că pensia, care depăşeşte puţin suma de 800 de lei, abia de-i ajunge pentru trai. „Dar ne descurcăm – pe unde mai împrumutăm, pe unde mai astupăm lipsurile. Ce să facem?”, se întreabă femeia. De lemne, mai ales, nu ajung bani. Au tăiat toţi copacii, care nu erau prea buni.

Antonina povesteşte că, seara, se duce la somn când e puţin trecut de ora 5. „Iarna nu prea este de lucru, dar vara – prăşit, plivit, să nu fie buruieni. Pe deal nu mă mai duc, dar pe lângă casă lucrez”, mai spune ea.

Închide poarta cu un „Bogdaproste pentru pâinică” şi se întoarce, pe cărăruşă, spre casă.

Cum s-au transformat 27.000 în 27 de lei

Fiodor Untilă are 56 de ani şi are probleme cu picioarele de la vârsta de 2 ani – un picior e mai scurt decât altul cu 2 cm. Are primul grad de invaliditate. Spune că, în 1977, i s-a făcut o intervenţie, după care s-a simţit mai bine. A lucrat 8 ani în construcţii, după care situaţia i s-a agravat, dar acum îi e frică să meargă la altă intervenţie, recomandată de medici din cauza problemelor de la măduva spinării. Toţi banii pe care i-a adunat în cei 8 ani, circa – 27.000 – s-au transformat în 27 de lei, după devalorizare. „Cu 27 de lei ce faci? Nici de pâine, nici de nimic. Tot ce am adunat atunci din greu, am pierdut”, povesteşte bărbatul.

Fiodor Untilă locuiește în casa care a aparținut părinților săi și încearcă să se descurce cu banii primiți din pensia de invaliditate

Acum, deşi o duce mai greu cu picioarele, lucru care se face resimţit mai ales în perioada rece a anului, încearcă să se descurce cu ce şi cât are. „Ştiţi, când este şi o femeie, e altfel la casă. Am cumpărat iată nişte raţe, că mai dau din când în când câte un ou, mai ţin o bucată de pământ… Am avut şi cai, dar i-am vândut, că mă dau picioarele de sminteală, nu pot alerga după ei. Erau un bun mijloc transport. Acum, e greu, cu orice boală e greu, dar dacă nu ai puteri în ambele picioare… Mulţumesc lui Dumnezeu că mă mai târâi aşa cum sunt, mai ridic lucruri, le mai târâi și pe ele. Fac şi eu ca moşnegii, pe unde mai scârţâi, pe unde – nu, dar merg înainte. Mă strădui să mă descurc. Drept că nu-s din acela să stau cu mâna întinsă”, spune, plin de însufleţire, Fiodor Untilă.

Bărbatul a rămas să locuiască singur în casa părinţilor săi care au decedat. El e mezinul familiei. Mai are trei fraţi, împărţiţi pe la casele lor. Adaugă că se descurcă singur şi cu lemnele pentru iarnă, şi cu gătitul şi reuşeşte să-şi ajute şi vecinii. „Nevoia te învaţă”, conchide el. Se întoarce agale cu pâinea în mâini spre ogradă, şi strigă la „fâţâitele de raţe” că vine acum, să le dea de mâncare.

„Oamenii care au muncit o viaţă întreagă, acum se chinuiesc”

Ultima pâine e pentru Ana Popov, de 89 de ani. Femeia stă la pat, şi-a pierdut vederea şi are o problemă şi cu mâna dreaptă. Aude greu, dar e lucidă, deschisă şi pusă pe glume. De ea îngrijesc nora şi nepoatele, iar pensia pe care o primeşte e, ca şi în cazurile anterioare, prea mică pentru necesităţile sale. Din această cauză, îşi refuză până şi o vizită la doctori.

„Afară de pat, nu pot păşi nicăieri. Nepoatele caută de mine. Pensia? Cum să-mi ajungă, dacă am şi nepoate, care mă ajută şi trebuie să le mulţumesc şi lor cu ceva măcar – cărţi, caiete, că le trebuie şi lor. La doctor, iar, trebuie să ai mii de lei ca să te duci”, enumeră femeia.

A muncit şi ea pe deal, la munci grele, ca şi ceilalţi beneficiari. A prins doar trei clase de şcoală românească şi una în timpul sovieticilor. „Pe urmă, sapa, hârleţul, toporul şi – la muncă. Şi iată aşa, oamenii care au muncit o viaţă întreagă, acum se chinuiesc”, concluzionează Ana Popov.

Pâinea rămâne în mâinile nepoatei, iar Ana Popov închide ochii, murmurând un cântec despre moarte, care începe cu versul „Destul atâta de trăit…”

În total, în comuna Boşcana se împarte pâine pentru 20 de beneficiari ai proiectului „Adoptă un bătrân”. Primăria ţine evidenţa sumelor cheltuite şi a recepţionării produselor de panificaţie. Colaborarea dintre proiect şi primărie are loc de doi ani. Între timp, doi beneficiari au decedat. Numele lor au fost înlocuite cu ale altor nevoiaşi.

Potrivit BNS, la începutul anului 2018, în R. Moldova locuiau 629,6 mii persoane în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 17,7% din numărul total al populaţiei stabile. Fiecare a treia persoană are 60-64 ani, iar 13,2% sunt persoane care au depăşit vârsta de 80 ani. Circa 60% din numărul total al vârstnicilor sunt femei, iar 56,6% locuiesc în mediul rural. În mediul urban predomină vârstnicii de până la 69 ani, iar în mediul rural sunt înregistrate ponderi mai mari ale vârstnicilor din grupe de vârstă de 70 ani şi mai mult.

Potrivit datelor statistice, peste 70% din persoanele pensionate pentru limita de vârstă au o pensie care nu acoperă nici măcar minimul lunar de existenţă.

Peste o treime din populaţia R. Moldova a emigrat în ultimii 10 ani.

În comuna Boșcana, 20 de persoane sunt beneficiare ale proiectului „Adoptă un bătrân”. Ele primesc săptămânal câte două pâini și o învârtită, procurate din donațiile migranților

Acţiunile caritabile ale moldovenilor din diaspora pentru cei de acasă

La început de decembrie, curent, şase copii cu sindromul Down şi 15 familii social vulnerabile din Holercani, Dubăsari, au primit daruri de la câţiva moldoveni din Irlanda, care au decis să facă un gest frumos în ajunul sărbătorilor de iarnă. De asemenea, familiile social vulnerabile din satul Geamăna, Anenii Noi, beneficiază de daruri din partea unor mame din R. Moldova şi România, stabilite cu traiul în Italia. Moldovenii din Anglia s-au alăturat şi ei membrilor diasporei care decid să vină cu ajutor pentru cei de acasă.

„Am fost contactată de cineva din localitate, care mi-a zis că adună daruri pentru 6 copii cu sindromul Down. Eu eram în acest timp la şcoală şi le-am povestit şi foştilor colegi de clasă (din Irlanda, n.r.) despre asta. Colegii au zis că se vor implica şi ei şi că o să aducă cadouri. Până la urmă, am adunat mai multe daruri, pentru că s-au implicat şi familia, şi alţi prieteni de la şcoală şi de la universitate. Aşa, am decis să facem o sărbătoare mai multor persoane de acasă”, spune Mariana Verdeş, stabilită în Irlanda.

***

Totodată, mame din România şi R. Moldova, stabilite în Italia, au colectat cutii cu daruri pentru copiii din familii social vulnerabile din satul Geamăna, Anenii Noi.
„Vara trecută, vorbind cu Victoria Morozov, care e preşedinta organizaţiilor „Moldova Project” şi „Volunteering Moldova”, am aflat că mulţi copii din familiile nevoiaşe cu care lucrează organizaţiile ei au scris în bileţele la întrebarea „Ce cadouri v-ar plăcea să primiţi în dar? ” – „Pască din Italia”. Ei au auzit sau au văzut la alţi copii care au părintii în Italia şi, ca orice copil, cred că li s-a părut tare bun. M-a întristat mult să ştiu că sunt copii care în loc de jucării, îşi doresc ceva de mâncare. Cu părere de rău, în iulie, când am fost la depozitul fabricii de produse de patiserie din Bauli, Verona, nu mai era nici o colomba (cozonacul italian în formă de porumbel). Şi atunci m-am gândit să las totul pentru sărbătorile de iarnă. Am hotărât să cer şi implicarea prietenilor, fratelui şi surorii, mamelor din Moldova şi din România, care se aflau prin apropiere, ca să aducem bucurie mai multor copii. De una singură nu puteam face prea multe. Au susţinut ideea 18 persoane, dintre care 4 mămici din România, care au acceptat imediat să ajute. Am rămas foarte plăcut surprinsă pentru că, sincer, nu m-am aşteptat să accepte şi mamele din România, dat fiind faptul că beneficiarii sunt copiii din R. Moldova. Împreună am adunat bani pentru 80 de pandoro şi panettone (cozonac tradiţional italian de Crăciun), care vor ajunge în ajun de sărbători în satul Geamăna, raionul Anenii-Noi”, precizează Ana Covrig.

***

Şi diaspora din Anglia s-a alăturat valului de acţiuni caritabile pornit de moldovenii de peste hotare, prin intermediul campaniei Shoebox Moldova.

„Noi, cei din Birmingham şi din împrejurări, am trimis cutiuţe pentru copilaşi orfani şi de pe la sate, prin intermediul campaniei Shoebox Moldova. În fiecare cutiuţă am pus câte ceva pentru un copilaş, şi pe cutiuţă am scris vârsta si genul”, spune Mariana Plămădeală.

În cadrul campaniei Shoebox Moldova s-au adunat peste 500 de cutii. Pe lângă Marea Britanie, în cadrul acestei campanii s-au implicat voluntari din Cipru, Belgia, Luxembourg, Spania, Italia, Franţa, Rusia. Astfel, zeci de cutii cu cadouri au ajuns şi încă urmează să mai ajungă la oamenii nevoiaşi din R. Moldova.