Doga, necunoscutul

A fost atât de mare, dar tot atât de necunoscut omenirii rămâne. Deține numeroase premii și distincții, muzica sa răsună în întreaga lume, e chiar atât de familiară, încât, deseori, cei care o aud o consideră a lor, fără a-și pune întrebări cine anume e autorul…

Noi, cei al cărora este Eugen Doga, am ajuns zile în care îi spunem „adio”, încercând să ne amintim crâmpeie din viața sa, episoade care rămân într-un con de umbră, pentru că modestia și simplitatea nu i-au permis vreodată să depășească niște limite firești ale decenței.

Pleacă la vârsta de 88 de ani, fără a reuși să ne spună până la capăt de unde anume izvora muzica sa inconfundabilă. Nu a reușit să ne explice de unde vin geniile și ce ar trebui să facem ca să îi descoperim la timp.

Răsfoiesc pagini de interviuri, declarații făcute de Eugen Doga cu diverse prilejuri, încerc să citesc printre rânduri cum anume a fost, cum a gândit, cine l-a inspirat, cine l-a supărat. Descopăr multe necunoscute, dar mă voi referi în cele ce urmează doar la câteva declarații profunde, uneori cu sens ascuns, făcute de maestrul Eugen Doga pentru Ziarul de Gardă.

2012

Într-o seară de octombrie 2012, pe când toamna punea stăpânire pe străzile Chișinăului, am realizat un interviu spontan, pe care îl intitulasem „Nu am poftă să cânt în faţa celor care mi-au furat mormântul mamei.” Fragmentele din acel interviu par vorbite chiar ieri…

„Ca să fii om, ca şi un pom, trebuie să fii sădit în sol şi udat numaidecât la vreme. Orice pom are nevoie să fie lăsat în pace. Trebuie îngrijit, dar nu săpat în fiecare an şi transmutat dintr-un loc în altul. La urma urmei, de atâtea strămutări, ar putea să sufere şi să se ofilească.”

„Am avut nevoie, probabil, şi de o recreaţie, la fel ca o fântână care, pentru a avea apă mai proaspătă, mai bună, mai gustoasă, se curăţă, după care, timp de câteva zile, nu se ia apă din ea, fiind lăsată să se aşeze. Urmăresc deseori felul în care noi ne dărâmăm viaţa. Din păcate, deseori, nici nu ne gândim să împlinim fiecare zi.” 

„Nu ştiu de ce, oamenii s-au înrăit, au devenit invidioşi. Poate nevoia ne-a schimbat în halul ăsta, deşi nevoia, de obicei, îi îmblânzeşte şi îi apropie pe oameni. În timpul foametei, războaielor, pe timp de secetă, lumea era mult mai bună. Îmi amintesc, când vedeam, la un capăt de sat, că dintr-un hogeag ieşea fum, mama îmi zicea: «Du-te, dragul mamei, şi adă foc de la cutare…»”

„Mulţi o duc prea uşor. Cei care văd cum o duc aceştia vor şi ei să trăiască la fel de bine, dar acest lucru e imposibil. Ar trebui să înţelegem că nu există curcubeu dintr-o singură culoare. Curcubeul are mai multe culori, are toată gama de nuanţe în sine. Astfel, e inutil să ceri ca toată lumea să fie doar bogată sau doar săracă. Cred că balanţa  echităţii s-a dereglat. «Vârfurile», din păcate, stau în automobile, după sticle afumate, şi nu cred că văd lumea aşa cum este. O văd, probabil, cam afumată, dar nu-i chiar aşa. Lumea este foarte limpede.”

„Nu am avut, nu am poftă să cânt în faţa celor care mi-au furat pământul, inclusiv mormântul mamei mele… Nu ştiu cu ce putea fi de vină mormântul mamei, că stau acolo nişte soldaţi străini, năimiţi…”

„Am fost deputat în Parlamentul URSS şi în primul Parlament al R. Moldova… Am înţeles atunci că nu e suficient să fii politician, mai greu şi mai important e să fii om. Ulterior, am avut mai multe oferte, inclusiv pentru funcţia de ministru al Culturii, dar nu am mai acceptat.”

2018

În 2018, într-un interviu publicat la rubrica Exclusiv, spunea: „Din ‘83 încoace, statul nu mi-a plătit pentru creația mea niciun leu. Eu trăiesc numai din aceste migrații – ori în România, ori în Rusia”, referindu-se la evenimentele la care, fiind invitat, participa, primind onorarii. 

2020

În ultimul interviu din anul 2020, Eugen Doga era trist: „Eu le-aș propune aleșilor să se mai odihnească puțin de atâta politică și să se mai gândească și la noi, creatorii nu de rapoarte, dar de opere de artă, care cântă această țară pe tot globul pământesc, să se gândească la cei care cresc și ne pun pe masă pâinea, la cei care sunt uitați de toată lumea, după ce au muncit întreaga viață, le-au asigurat un trai de lux acestor «slugi» ale poporului și acum nu au un bănuț în casă.”

2024

Tot dintr-un interviu pentru ZdG, realizat în ajunul zilei sale de naștere, am desprins trei citate care conțin esența acestui om trecut prin multe încercări, despre care a preferat să nu vorbească:

1. „Am călătorit în toată lumea, doar în Antarctica nu am fost, dar nici o singură dată din partea Moldovei. Dacă nu erau aceste țări care m-au promovat, aici m-ar fi înghițit de la bun început. Nu înțeleg cine a implantat acest virus atât de periculos pentru dezvoltarea omului, a personalităților.”

2. „Nici o singură dată, cineva să se intereseze nu că ce face omul ăsta, dar dacă mai este? Nu se poate de trăit atât de izolat. Chiar ultima, legat de Europa, plecăm în Europa, avem „Odă Europei”, am scris-o acum un an și jumătate. Unde a răsunat ea? Eu sunt sigur că dacă o să întreb toți guvernanții care sunt acolo, cu mașini etc. dacă știu de asta, sigur că nu știu. De ce? Sau ne ducem la Ștefan cel Mare la monument, depunem flori, se apleacă și pleacă, dar de ce nu răsună Imnul lui Ștefan cel Mare? Este scris, se cântă…”

3. „Tot repetăm: Europa, Europa, dar cu ce te duci? Cu exclamări false? Goale? Noi avem cu ce înzestra aceste frumoase simboluri. Sunt foarte supărat, chiar dacă nu e treaba mea personală. Eu stau bine. Trăiesc bine, nu stau flămând. Totul e în regulă. Și nu de aceea că mă hrănește statul, eu trăiesc din propriile câștiguri.”

Alt episod, spus în contextul războiului din Ucraina: „Războiul este cea mai urâtă formă de dialog… Am multe lucrări antirăzboinice, dar nu aud să fie scoase pe talgerul conștiinței noastre naționale. Să fie o emisiune, să mă cheme cineva la televiziune. De 30 de ani nu am fost la Televiziune, dar mie îmi trebuie să am un dialog cu lumea cu care trăiesc pe pământul acesta, care îmi aparține și mie. De ce să nu am acest dialog? Dar noi vorbim de libertate… Nu în mod direct, dar, de fapt, îmi închid gura, așa iese de facto. De ce să nu vorbim cu lumea? De la ’90 încoace nu mă mai cheamă la TV.”

De pe 3 iunie, când a plecat pentru totdeauna pe alte tărâmuri, oameni politici de diferite culori își plâng regretele, iar posturile de televiziune nu încetează să-i dedice interviuri și declarații de dragoste. E timpul de emisie de care Eugen Doga a avut mereu nevoie, pe când era în viață.  

Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937, în satul Mocra, pe malul stâng al Nistrului. A studiat la școala din sat, după care la Școala de muzică „Ștefan Neaga”, la Conservatorul de stat și la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău. Și-a început cariera profesională în calitate de violoncelist în Orchestra Televiziunii şi Radiodifuziunii. A fost profesor la Şcoala Medie Specială de Muzică și la Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. În anii 1967-1971 a fost angajat în cadrul Ministerului Culturii. Se lansează în componistică la 1 ianuarie 1957 cu lucrarea sa „Cântec de anul nou”, transmisă la postul de radio din Moldova. A scris în toate genurile muzicii clasice: cântece pentru copii și melodii pentru cele mai selecte voci ale estradei, romanțe și tangouri, coruri acapella și simfonii, muzică de balet și valsuri devenite celebre. A compus coloana sonoră a celor mai impresionante filme: Singur în fața dragostei, Lăutarii, Șatra, Gingașa și tandra mea fiară, Patul lui Procust, Maria Mirabela, Guguță și altele. Muzica sa i-a adus celebritate pe toate continentele, dar și în univers, acolo unde o stea îi poartă numele. 

Maestru emerit al artei din Moldova, artist al poporului din RSSM, artist al poporului din URSS, laureat al Premiului de Stat al RSSM și al Premiului de Stat al URSS. A primit „Scoica de Argint”  pentru muzica din filmul „Lăutarii” și „Scoica de Aur” pentru coloana sonoră a filmului „Șatra” la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian. În 1997 a fost decorat cu Ordinul Republicii, iar în 2004 – cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Deține Ordinul „Pentru merite în fața Patriei” (Federația Rusă), Ordinul „Dinamo România” în grad de Comandor, Medalia „Mihai Eminescu” și Medalia de Aur „Omul secolului XX” (SUA). Este Laureat al Premiului de Stat și deține Ordinul Național „Serviciu credincios” în grad de Mare Ofițer (România).

Membru titular al Academiei de Științe a Moldovei; Membru de Onoare al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria; Doctor Honoris Causa al mai multor universități din lume. A fost deputat în ultimul Parlament al URSS, dar și în primul Parlament al R. Moldova, care a declarat Independența.