-2°C, Chișinău
20.22 $ 17.23 0.223

Dosarul Filat — Spălarea de bani

  • 1 participant
  • Curtea de Apel Centru
  • 2019 trimis în instanță

Un dosar penal în care ex-premierul Vlad Filat este învinuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari a fost transmis în judecată în ianuarie 2019. Fostul premier este învinuit că, în perioada anului 2013, a spălat bani în proporții deosebit de mari, utilizând un intermediar cu care se afla în relații de afinitate, pentru realizarea transferurilor. Astfel, la 1 iulie 2013, Filat ar fi încheiat un contract de asistență în campania electorală pentru PLDM, la conducerea căruia se afla, pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2014, cu o companie de consultanță din Washington, SUA. Pentru serviciile contractate, el ar fi achitat către compania nerezidentă, suma totală de 12.847.902 lei, efectuând periodic transferuri din conturile companiilor gestionate prin intermediar, în care erau depozitate mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii. În mai 2024, Vlad Filat a fost achitat de instanța de fond. „Fapta nu întrunește elementele infracțiunii”, au concluzionat magistrații din completul de judecată. Procurorii pe caz au contestat sentința la Curtea de Apel Centru.

În decembrie 2025, o instanță din Franța l-a condamnat în lipsă pe Vlad Filat la doi ani de închisoare și i-a aplicat o amendă de 100 de mii de euro într-un nou dosar de corupție, privind achiziția unei locuințe. Ulterior, pe numele său a fost emis un mandat de arestare internațional. Potrivit Constituției R. Moldova, cetățenii moldoveni nu pot fi extrădați. Filat a anunțat că a depus recurs împotriva sentinței franceze.

În dosar figurează o persoană:

Vlad Filat

fost premier
  • Pentru a fi la curent cu evoluția dosarelor de Marea Corupție, abonează-te la newsletter-ul Ziarul de Gardă:

    Această pagină va fi actualizată periodic, în funcție de soluționarea unor dosare sau de trimiterea altora noi spre examinare în instanță

    Trimite știrea ta

    Am o știre pentru ZdG

      Știrea mea
      Contact sursă

      Title