VIDEO Violența cu rădăcini în ură: când femeile devin ținte în propriile case din motive de prejudecată

Deși legislația Republicii Moldova prevede din 2022 că faptele comise „din motive de prejudecată” pot constitui o circumstanță agravantă, aplicarea acestei prevederi în cazurile de violență împotriva femeilor rămâne incertă. Instruirea insuficientă a polițiștilor, procurorilor și judecătorilor, confuzia dintre „motivul de prejudecată” și alte noțiuni juridice, dar și reticența față de recunoașterea componentei de ură bazată pe gen, duc la aplicarea restrânsă a agravantei și, în consecință, la pedepse mai blânde. 

La sfârșitul lunii aprilie 2025, deputatul Vasile Bolea a fost implicat într-un caz de presupusă violență în familie. Unul dintre copiii săi a apelat serviciul 112, raportând că „mama este agresată de tata”. Poliția a intervenit la domiciliul familiei, unde, conform imaginilor video, Bolea o ținea imobilizată pe soția sa, care plângea, și nu s-a oprit nici după sosirea forțelor de ordine. În urma incidentului, autoritățile au emis un ordin de restricție de urgență împotriva deputatului, interzicându-i să se apropie de soție și copii pentru o perioadă de 10 zile. Ulterior, soția sa, Rodica Bolea, a negat public că ar fi fost victima violenței, susținând că apelul la poliție a fost o greșeală a copilului și că nu a solicitat protecție. Cazul a generat reacții puternice în societate și a provocat discuții despre violența împotriva femeilor, precum și despre presiunea exercitată asupra victimelor pentru a nega agresiunile.

„În cazul Bolea vedem un comportament clasic al femeii care își apără copiii. Este un comportament care ne vorbește despre faptul că ea nu se simte în siguranță. Pentru că și această stare de control coercitiv, violență psihologică, fizică, relația care este abuzivă, îți dă o stare de stabilitate”, spune directoarea executivă a Centrului de Drept al Femeilor, Angelina Zaporojan-Pîrgari.

Raportul de letalitate pe care îl întocmește Centrul de Drept al Femeilor împreună cu Ministerul de Interne, în baza datelor Comisiei care examinează cazurile de violență în familie soldate cu deces sau leziuni corporale grave, relevă că, anual, avem circa 86 de cazuri de violență în familie soldate cu deces sau leziuni corporale grave. Majoritatea victimelor sunt femei. „Este un număr foarte mare pentru R. Moldova dacă ne raportăm la media europeană. Violența împotriva femeilor este o manifestare a dezechilibrului de putere dintre bărbați și femei și este o consecință a sistemului dezechilibrat într-o societate patriarhală, unde avem niște stereotipuri de gen foarte adânc înrădăcinate”, subliniază Angelina Zaporojan-Pîrgari.

Cu ce fel de forme de violență se confruntă femeile cel mai des?

Violența împotriva femeilor nu se limitează la cea fizică – formele de violență psihologică, economică și digitală sunt raportate tot mai des. Femeile încep să recunoască aceste abuzuri ca forme reale de violență și solicită sprijin juridic. Violența digitală include controlul prin telefon, publicarea materialelor intime fără consimțământ sau hărțuirea online, însă legislația actuală nu oferă încă suficiente pârghii pentru combaterea acestor forme de abuz. Un proiect de lege (nr. 70) aflat în Parlament ar urma să incrimineze distinct violența digitală și să permită instanțelor emiterea rapidă a ordonanțelor de protecție, inclusiv pentru eliminarea conținutului online.

„Avem încă multe semne de întrebare, pentru că e nevoie de cadru de reglementare, deci nu doar în legislație, dar și la nivel de aplicare a legii – atât Poliția, Procuratura, cât și operatorii de servicii, trebuie să înțeleagă și să opereze în comun”, punctează Angelina Zaporojan-Pîrgari.

De ce femeile nu întotdeauna raportează cazurile de violență?

Multe femei care trăiesc violență domestică nu raportează niciodată ceea ce li se întâmplă. În multe cazuri, acestea nici măcar nu realizează că sunt victime, menționează expertele cu care am discutat. „Unele femei trăiesc în stereotipuri vechi, impuse de familiile lor, și cred că violența este ceva normal. Și, ulterior, când se ajunge la cazuri ieșite din comun sau agresiunile iau o intensitate mai mare sau sunt îndreptate împotriva copiilor, deja femeile se alarmează și încep a raporta aceste cazuri la 112”, relatează avocata Elena Cojocaru. 

Rușinea este un alt motiv pentru care femeile aleg să rabde și să tacă. „Femeile, în general, nu vor să vorbească despre cazurile de violență, pentru că le este rușine, știu că vor fi blamate, societatea nu o să le susțină pe ele, o să spună că tu ești cauza apariției, nu ești o gospodină bună, nu ești o mamă bună, nu ești o soție bună. S-a întâmplat acest lucru din cauza ta. Deci,  asta este un stereotip”, subliniază Angelina Zaporojan-Pîrgari.

Un alt motiv din care femeile păstrează tăcerea o perioadă lungă de timp este dependența economică de agresor. „De cele mai multe ori, femeile depind economic de agresor, din motiv că nu au unde pleca, nu au unde locui cu copiii, nu au surse pentru existență primară, deci rabdă în continuare această violență”, spune avocata Elena Cojocaru.

De asemenea, alte motive din care femeile nu se adresează organelor de drept sunt durata excesivă a proceselor, lipsa de protecție imediată și neîncrederea în faptul că vor obține un remediu din partea justiției. „De multe ori, noi avem situații în care victima raportează cazul, dar un proces poate dura și un an, și doi, pentru că mai ales în cazurile de violență psihologică, noi avem situația în care o expertiză psihologică poate fi numită și peste doi ani și atunci victima nu vede finalitatea, pentru că ea înțelege că a raportat și soluția nu-i și altă dată nu mai raportează”, explică avocata Arina Țurcan.

„Nu puteam să plec. Avea armă. Aveam un copil”

La fel ca multe alte femei din țara noastră, și Iulia a răbdat ani în șir umilințele din partea fostului soț. Abuzul a început devreme, dar s-a intensificat dramatic după nașterea copilului. În loc de sprijin, a primit brutalitate. În loc de siguranță, a trăit teroare.

„Prima dată s-a întâmplat un abuz când copilul s-a născut, deci avea mai puțin de un anișor. El s-a schimbat la față într-o secundă. Atunci am văzut prima dată că el are două fețe. A doua zi, când eu l-am întrebat ce a fost asta, el mi-a zis că nimic”, povestește Iulia.

Timp de ani de zile a trăit captivă. Nu i se permitea să muncească, era controlată la minut, alungată din casă, amenințată cu arma și, uneori, chiar torturată cu înfometarea.

„El nu îmi permitea să lucrez. Mi-a refuzat să-mi lansez o afacere a mea. El avea o companie și eu trebuia să lucrez doar acolo, doar pentru el, dar niciodată nu primeam un salariu. El, pur și simplu, lua toți banii și îi păstra undeva, iar după fiecare caz de abuz, el scotea acești bani și nu știu unde îi plasa pe perioada aceasta de incertitudine. El este posesor de armă și, în unele cazuri, el pur și simplu scotea această armă și o plimba prin fața mea. A fost un caz când eu am fost la mama mea și, împreună cu copilul, ne-am întors acasă cu 10 minute mai târziu decât i-am zis lui la telefon. El, pur și simplu, a închis ușa și mi-a zis că el este înarmat acolo și că noi nu intrăm. Eu eram lipsită foarte des chiar și de hrană. De exemplu, găteam totul pentru 3-5 zile și el producea un scandal și îmi spunea că nu pot să mănânc, nici copilul. Era o nebunie. În 2019 am fost pentru câteva zile în Odesa împreună cu copilul. Acolo s-a produs ceva de nedescris. El ne-a amenințat că ne va arunca de la balcon, de la etajul 11, pe mine și pe copil. N-am dormit toată noaptea, iar dimineața mi-a zis că eu sunt vinovată. La noi în apartament era foarte periculos când eu, de exemplu, mă aflam în apropierea cuțitelor, că el striga cu cuțitul în mână. Eu am fost strangulată de gât, trasă de păr, sufocată cu perna. Înainte purtam părul lung, acum am părul scurt, pentru că eu am înțeles că e mai sigur pentru mine”, relatează femeia.

Iulia a încercat să ceară ajutor de mai multe ori. A sunat la poliție, a depus plângeri, dar, de fiecare dată, s-a văzut constrânsă să le retragă. Frica de a-și pierde copilul era mai mare decât orice speranță de dreptate. „Când copilul era mic, el îmi spunea așa: «Dacă nu retragi cererea, copilul rămâne cu mine»”, își amintește Iulia.

„Am ieșit doar cu o rochie. Copilul – în șorți și un tricou”

Femeia se consideră o supraviețuitoare a violenței în familie, după ce, acum trei ani, a decis să rupă cercul vicios în care a trăit timp de 16 ani. „În august 2022, fostul meu soț a produs din nou un caz de violență, după care eu nu mai puteam continua. Atunci l-a agresat pe băiatul meu și copilul mi-a zis că nu mai are tată și că nu știe cum să trăiască mai departe. Când noi am ieșit din apartament – eu doar într-o rochie și copilul doar în șorți și un tricou. Atât. Școala începea peste 5 zile și copilul nu avea nimic”, povestește femeia.

A fost o fugă în pragul disperării – fără haine, fără acte, fără siguranță. Agresorul, deși nu era proprietarul apartamentului, a rămas acolo zile întregi. Atunci Judecătoria Chișinău a emis o ordonanță de protecție. Iulia nici măcar nu știa că o astfel de măsură există. „La ședința de judecată nimeni n-a venit – nici agresorul, nici vreun reprezentant al sectorului de Poliție. Eu nu știam ce să fac cu această ordonanță. În fiecare zi veneam la sectorul de poliție și arătam ordonanța asta și ofițerul mă asigura că în 24 de ore vor aduce la cunoștință agresorului și el trebuie să părăsească apartamentul”, își amintește Iulia. 

Ordonanța de protecție nu a fost respectată. Brățara electronică nu i-a fost pusă agresorului și nimeni nu a verificat unde se află. A dispărut într-o direcție necunoscută, protejat, după cum presupune Iulia, nu doar de avocatul său, dar și de persoane din poliție.

„Noi, sincer, nu știam unde este el și asta era și mai periculos. Și eu atunci am instalat niște camere de supraveghere și în apartament, și în studioul unde lucrez, pentru că el mi-a zis că va distruge tot”, spune femeia.

„Am ezitat mult dacă să pornesc sau nu dosarul penal. E tatăl copilului meu. Mă gândeam că poate se va schimba”, mărturisește ea. 

În prezent, dosarul în care Iulia și fiul ei figurează ca părți vătămate se află pe masa magistraților. Agresorul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani, precizează avocata femeii, Elena Cojocaru. „Avem numeroase probe, expertize care probează nemijlocit violența psihologică, economică și fizică aplicată asupra victimelor. Așteptăm să triumfe justiția”, menționează apărătoarea. 

Agravanta „motive de prejudecată” – introdusă în Codul penal și cel contravențional

Cazurile de mai sus pot fi investigate de autorități prin prisma unei agravante care a fost introdusă acum trei ani în Codul penal și cel contravențional. În aprilie 2022, a fost votată Legea nr. 111 pentru modificarea unor acte normative cu privire la discursul și crimele motivate de prejudecată. Astfel, dacă cineva a săvârșit o infracțiune sau o contravenție din cauza unei prejudecăți, va primi o pedeapsă mai dură decât dacă ar fi săvârșit o infracțiune în urma altor circumstanțe. „Exemple de prejudecată în ceea ce ține de violența în familie ar fi un exemplu –  lovirea unei femei pentru că femeile trebuie puse la punct și aceasta indică prejudecată pe bază de gen”, precizează avocata Elena Cojocaru. „Când vorbim despre prejudecata de gen, asta se referă la rolurile pe care ar trebui să le îndeplinească o femeie. Adică să facă mâncare, să spele, alte roluri tradiționale”, completează avocata Arina Țurcan.

Omorul Anei Maria, tânăra însărcinată, a zguduit toată țara

În aprilie 2024, societatea a fost zguduită de cazul Anei-Maria, o tânără de 19 ani însărcinată în luna a șasea, care a fost ucisă cu deosebită cruzime după ce a urcat într-o mașină de ocazie în Orhei. Suspectul, Gheorghe Cotorobai, fost polițist, a fost condamnat la detenție pe viață pentru răpire, viol și omor. Cazul a stârnit un val de indignare publică. În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Nord.

În acest caz, deși Centrul de Drept al Femeilor s-a implicat și pe partea de reprezentare a drepturilor mamei, avocata nu a reușit să introducă elementul de prejudecată în dosar. „Acest lucru, deși invocat de noi, nu a fost văzut la momentul investigării acestei infracțiuni de către organul de urmărire penală și Procuratură”, a precizat Angelina Zaporojan-Pîrgari.

Activiștii civici consideră că omorul Anei Maria a avut loc din motive de prejudecată față de femei.

„Când acest bărbat a oprit mașina, el a oprit lângă o femeie tânără. Nu era o femeie de 50 de ani, nu era un bărbat matur. Și este foarte clar că a fost un act premeditat, nu este o întâmplare, nu este o împletitură de circumstanțe nefericite. El s-a oprit să ia o fată tânără și avea niște planuri oribile cu ea. Și el a dus până la bun sfârșit aceste planuri. Deci, este un act de femicid. Această fată, această femeie tânără, a fost omorâtă pe motiv că este femeie”, menționează activista Diana Guja.

„Trebuie să calificăm acest caz exact ca un caz de violență în bază de gen din simplul fapt că victima nu a fost un bărbat, a fost o femeie. Și motivul pentru care ea a devenit ținta acestui caz  e pentru că e femeie. Și a fost abordată exact din această perspectivă – o femeie care poate fi abuzată, poate fi hărțuită și poate fi foarte ușor prada unei forme de violență, pentru că e, în primul rând, și un dezechilibru de putere. Acum toată lumea a văzut cum arată principalul suspect și cum arăta Ana Maria. E clar un dezechilibru de putere acolo, fizică în primul rând, ceea ce o făcea foarte vulnerabilă în situația în care a fost”, a punctat Irina Corobcenco, analistă în domeniul prevenirii și combaterii discursului de ură la Asociația „Promo-LEX”.

„Ce s-a întâmplat este rezultatul tuturor stereotipurilor de gen care există la noi în societate. Asta se întâmplă inclusiv în situațiile când femeile sau fetele sunt victime ale unor acte de violență, fie psihologică, fie fizică, fie la noi în bloc, fie în stradă, și nu reacționăm. Asta încurajează să apară astfel de monștri, care comit astfel de crime teribile, și atât timp cât astfel de stereotipuri o să existe în societate, cu regret, ar putea să apară astfel de situații”, este de părere avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru.

Agravanta privind motivele de prejudecată împotriva femeilor – foarte rar aplicată

Avocata Elena Cojocaru spune că, deși a fost schimbată legea, în practică, aplicarea agravantei este extrem de limitată. „Nu avem o memorie instituțională capabilă să o aplice. Sunt insuficiente cursuri de formare profesională pentru procurori, pentru polițiști, pentru depistarea acestei agravante și pentru a o documenta corect, a o proba corect și a o califica corect. Poliția, procuratura tratează aceste cazuri ca infracțiuni obișnuite, fără să analizeze dimensiunea motivului discriminatoriu pe bază de gen sau pe bază de prejudecată. Un al doilea motiv ar fi dificultatea probării intenției. Este foarte greu de probat și de demonstrat că autorul a acționat din prejudecată, deoarece trebuie dovedit motivul intern”, spune apărătoarea.

Un alt motiv pentru care infracțiunile împotriva femeilor nu sunt cercetate prea des din perspectiva prejudecății este faptul că victimele nu comunică întotdeauna toate detaliile relevante oamenilor legii, spune avocata Arina Țurcan: „Atunci când merg la poliție, victimele nu relatează acele detalii care s-ar încadra în această prejudecată. Și atunci, nerelatând toate aceste detalii, avem încă foarte puține sentințe unde a fost constatat motivul de prejudecată. Este nevoie, pe de o parte, să informăm populația, dar în termeni simpli, ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă această prejudecată și cum să înțeleagă că a fost vorba de o infracțiune bazată pe prejudecată”, menționează apărătoarea. 

Directoarea Centrului de Drept al Femeilor, la rândul său, consideră că, în realitate, după introducerea agravantei, lucrurile nu s-au schimbat, pentru că sistemul de justiție penală încă nu a învățat să investigheze infracțiunile motivate de ură. „Din punctul meu de vedere, pentru că modificările au fost operate în anul 2022, este un timp prea scurt. Noi avem nevoie de timp ca să evaluăm ce s-a schimbat, dar noi deja vedem că în instanță sunt foarte puține cazuri. Din punctul nostru de vedere, la acest moment, este nevoie de o sensibilizare, pentru că sistemul de justiție penală rămâne a fi «gender blind», adică are o perspectivă neutră a aplicării legii”, spune Angelina Zaporojan-Pîrgari.

Ea recunoaște că, deși legislația a fost îmbunătățită, violența în familie este în continuare incriminată atât în Codul Contravențional, cât și în Codul Penal, ceea ce permite sistemului de justiție să incrimineze cazurile de violență într-un mod mai blând. „Studiile arată că o mare parte din cazuri suferă de impunitate. Deci, se aplică pedepse prea blânde – munca în folosul comunității. Foarte rar se acordă timp real de ispășire a pedepsei, doar pentru cazurile cele mai grave”, menționează directoarea Centrului de Drept al Femeilor. 

O altă problemă, spune ea, este faptul că femeile supuse violenței deseori nu sunt crezute de Poliție, iar în unele cazuri acestea sunt descurajate să depună mărturii împotriva agresorilor. „Femeile care vin la noi și pe care le asistăm ne spun că ele se adresează de nenumărate ori la Poliție până când sunt crezute. Dacă prima dată când s-au adresat nu este un caz foarte grav, i se spune că mergi acasă, că este un conflict și o să se împace. Nu este crezută dacă vorbește despre forma de violență psihologică sau de violența economică. În Republica Moldova, sistemul de justiție penală nu percepe noțiunea de control coercitiv. Deci, nu se înțelege pericolul sporit al acestei infracțiuni. Și dacă nu se intervine eficient atunci când s-a produs primul caz de violență în familie, violența se repetă, escaladează și, într-un final, are un final tragic”, punctează Angelina Zaporojan-Pîrgari.

De partea cealaltă, șeful Secției Interacțiune Comunitară din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, Eduard Babcinețchii, spune că Poliția examinează toate cazurile de violență cu privire la care este sesizată. „Pentru ca poliția să-și înceapă acțiunile de investigare, cercetare sau de stabilire a circumstanțelor pe caz, nu este necesară plângerea victimei. Legislația internă și națională ne permite să acționăm independent de voința victimei, deoarece sunt cazuri când victima este într-o stare de anxietate sau este într-o situație dependentă de abuzator, de agresor,  și atunci există pericole mari de a nu fi raportat un caz de violență în familie. Însă noi, atunci când intrăm în posesia informației, avem părghiile necesare pentru a întreprinde toate măsurile în vederea eliminării riscului violenței în familie”, a menționat Eduard Babcinețchii.

Ce s-a schimbat după introducerea în legislație a noțiunii de femicid?

După omorul Anei-Maria, în aprilie 2024, autoritățile din R. Moldova au introdus oficial noțiunea de femicid în legislație, recunoscând omorul femeilor din motive de gen ca o circumstanță agravantă și un act distinct de violență motivată de ură. Apărătoarele drepturilor femeilor salută introducerea în legislație a noțiunii de femicid, însă consideră că acum trebuie să urmeze operarea modificărilor la Codul de procedură penală și la Codul penal. 

Care sunt soluțiile?

Angelina Zaporojan-Pîrgari subliniază că trebuie schimbată paradigma, pentru ca agravanta „din motive de prejudecată” să fie aplicată. „Problema este în schimbarea de paradigmă și în asumare. Sistemul de justiție penală are nevoie de pârghii de intervenție. Noi le avem prin lege, dar legea nu se aplică, pentru că legea penală, din punctul de vedere al mai multor specialiști,  este văzută cu limbaj neutru. Există o opoziție în interiorul instituțiilor și este legată de stereotipuri. Este un modus operandi (fel de a acționa, n.r.) și a venit timpul să schimbăm acest lucru. Schimbarea durează. Instruirea îți dă aptitudini, cunoștințe mai aprofundate pe un anumit domeniu. Noi, în instruirile noastre însă, lucrăm cu stereotipurile și miturile ca să înțeleagă dinamica violenței. Noi am ajuns la concluzia că deja este târziu să instruiești polițistul, procurorul, judecătorul când ei sunt în funcție. Trebuie să începem mai devreme, din facultate. Și mergem acum și în facultate. Această mentalitate de non-toleranță a violenței trebuie crescută din familie. Pe de altă parte, sistemul de impunitate la fel este tolerat dacă nu există o răspundere a specialistului care nu a acționat corect. Și eu consider că și aici avem de lucru”, concluzionează experta.