„Rușii organizează un adevărat safari, o vânătoare de oameni”. Cum luptă jurnaliștii ucraineni cu propaganda rusă lângă linia frontului, sub atacuri aeriene zilnice
O echipă de jurnaliști ai Ziarului de Gardă a mers la Kiev pentru a participa la Donbas Media Forum (DMF), cel mai mare eveniment dedicat presei din Ucraina, care, din 2015, în fiecare an adună jurnaliști și manageri media, fiind „o platformă națională cu inimă regională”, după cum menționează organizatorii.
La forumul aniversar de 10 ani au fost peste 800 de participanți și peste 180 de speakeri. Conferința s-a desfășurat la Muzeul Național al Istoriei Ucrainei în Cel de-al Doilea Război Mondial, lângă Monumentul Patriei-Mamă.
Discuțiile s-au axat pe problemele instituțiilor de presă din regiunile ocupate și ale celor care relatează despre zonele ocupate, după cum a subliniat Liubov Rakovytsia, președinta organizației nonguvernamentale „Donetsk Institute of Information-Ukraine”, care organizează forumul, jurnalistă cu origini din R. Moldova.

„Bunelul meu s-a născut în Moldova și am rude în Chișinău. În 2019 am fost în Chișinău și am comunicat cu media din R. Moldova și înțeleg că are probleme similare legate de persoanele care locuiesc în regiunea transnistreană. Desigur, noi trebuie să înțelegem că una dintre problemele principale este cum să menținem comunicarea cu persoanele aflate sub ocupație, cum să le câștigăm și să le păstrăm încrederea, cum să lucrăm și cum să luptăm cu propaganda rusă. Pentru că noi înțelegem că dușmanul nostru, Rusia și propaganda rusă, este foarte mare, are multe resurse, multă experiență în acest domeniu. Trebuie să ne unim eforturile ca să încercăm să facem ceva în privința asta”, a subliniat organizatoarea DMF.
„Este imposibil să critici autoritățile locale, nu poți să critici Rusia sau pe Putin”
Am discutat cu jurnaliștii din zonele ocupate, care și-au mutat redacțiile în localități aflate sub controlul autorităților ucrainene, dar relatează despre și pentru oamenii aflați sub ocupație rusă.
Jurnaliștii de investigație de la „Реальна газета”, care scriu despre regiunea Luhansk, au descoperit investiții chineze în orașul Mariupol. De asemenea, ei scriu despre viața oamenilor în condiții de ocupație rusească.

„Nu există niciun fel de libertate de exprimare în regiunile ocupate. Este foarte simplu, din păcate, să ajungi în subsoluri. Subsolul este un loc de detenție al așa-numitor departamente de poliție în fiecare oraș. Este imposibil să critici autoritățile locale, nu poți să critici Rusia sau pe Putin. Dacă faci asta, riști să fii arestat ca fiind «spion». Poți fi condamnat la mai mult de 10 ani pentru interacțiuni cu oamenii din Ucraina, doar cu oamenii simpli și, desigur, cu media ucraineană și cu autoritățile ucrainene. Pentru ei, oricine vorbește despre problemele oamenilor din zonele ocupate este un spion”, a subliniat Andrii Dikhtiarenko, redactor-șef la „Реальна газета”.
„Mass-media din zonele ocupate, presa rusă, nu vorbește despre probleme, doar despre cât de bună este Rusia și ajută oamenii, cum sunt reconstruite clădirile care, apropo, au fost anterior distruse de Rusia. Niciodată sau foarte puțin – despre probleme. Iar noi suntem primii, presa strămutată din regiunile ocupate, noi vorbim despre problemele acestor persoane”, a mai punctat redactorul-șef de la „Реальна газета”.
„Am avut cazuri când dronele au aruncat explozibil asupra copiilor, peste un teren de joacă”
Jurnalista Daria Litovchenko care relatează pentru Freedom/UATV în Herson, lucrează acolo de când orașul a fost eliberat de sub ocupație rusească la 11 noiembrie 2022, moment istoric la care spune cu mândrie că a asistat. În pofida riscurilor, a ales să locuiască acolo pentru a-i înțelege mai bine pe locuitori și pentru a relata direct de la fața locului. Herson este traversat de râul Nipru, iar malul stâng se află încă sub ocupație rusească. Ocupanții sunt la doar 5-6 km distanță, iar orașul este zilnic ținta atacurilor.

„După eliberare, orașul se află sub lovituri continue: artilerie, atacuri cu mortiere, tancuri, bombe aeriene, rachete. Dacă să vorbim de artilerie, în fiecare zi, în orice moment, ar putea să nu funcționeze alertele aeriene, pentru că este imposibil în aceste condiții. Pur și simplu, auzi sunetul artileriei de pe celălalt mal al râului și ai trei secunde în care poți să cazi la pământ, să te orientezi pe loc și gata. În ultimul un an și jumătate, cea mai gravă problemă o reprezintă dronele, dronele FPV. Rușii organizează un adevărat safari, o vânătoare de oameni. Ei se laudă cu asta, publică imaginile de pe drone, la care pun pe fundal o muzică prostească. Și este clar că drona este controlată de un om, de un pilot. Și el vede foarte bine pe cine țintește. Pot fi pietoni, bicicliști, copii. Am avut cazuri când dronele au aruncat explozibil asupra copiilor, peste un teren de joacă. În fiecare zi, din păcate, în Herson se înregistrează răniți și persoane decedate. Este un poligon”, relatează jurnalista ucraineană.
„Aud permanent același lucru: că nimic nu este mai rău decât ocupația rusească”
În pofida atacurilor zilnice, Hersonul este un oraș viu, care trăiește în două lumi paralele: la suprafață și în subteran. Iar principala grijă a locuitorilor este să nu ajungă din nou sub ocupație rusească, spune Daria.
„Hersonul migrează în subteran. În oraș, în pofida a tot ce se întâmplă, totul funcționează. Teatrele au program – poți să mergi la un spectacol, la un concert. Totul are loc în adăposturi, sub pământ. Se simte setea oamenilor pentru cultură, ei se bucură mereu când vin comedieni, artiști, se organizează seri poetice, nu demult a fost un festival al scriitorilor ucraineni. Spitalele se află în subteran, femeile nasc copii în subteran, în subsoluri practic. Totul este amenajat în partea de jos. În același timp, la suprafață, orașul este plin de tuneluri din plase antidrone, acum se găsesc peste tot, aceasta fiind unica metodă de salvare. Rușii acum folosesc fibră optică, față de care nu există nicio scăpare. În Herson este uimitor că serviciile de salubritate lucrează permanent. Este foarte curat și îngrijit, oamenii depun flori în piață pe fundalul clădirii distruse de bombe a Administrației Militar-Administrative Regionale. Oamenii sunt uimitori acolo. Este foarte curios că acum, în pofida acestor dezastre, a terorii rusești, toți vorbesc. Și când sunt întrebați pe stradă, aud permanent același lucru: că nimic nu este mai rău decât ocupația rusească.”
„Un veteran fără un picior, în cârje, care spune: «Dă-mi bani de pâine.»”
Presa ucraineană surprinde urmările tragice ale războiului în care este antrenată țara, precum și situația dură în care se pomenesc unii militari după ce ies din luptă, după cum a povestit fotojurnalistul Oleksandr Kosenko din orașul Nikopol: „Cea mai interesantă fotografie, cu care mă pot mândri și pentru care nu mi-e rușine: un veteran fără un picior, în cârje, care spune: «Dă-mi bani de pâine.»”

„Ne e frică pentru colegi, deseori ne este frică pentru starea lor moral-psihologică”
„News of Donbas” este o redacție strămutată din teritoriile acum ocupate de ruși, dar care stă cu ochii pe ce se întâmplă acolo. Cea mai mare îngrijorare a redactoarei-șefe, Yuliia Didenko, ține de oamenii care lucrează în apropiere de linia frontului.
„Sunt colaboratorii noștri care, din diverse motive, fie profesionale, fie de familie, locuiesc acolo, la 20–30 km de linia frontului. Linia frontului se mișcă foarte repede, acolo sunt bombardamente permanente, acolo ajunge orice, tot arsenalul de arme, începând de la drone de toate felurile. Nu demult, în Kramatorsk, un oraș din regiunea Donețk, au fost observate drone pe bază de fibră optică în zona razei orașului, care au nimerit în automobilul unui om pașnic. De aceea, este înfricoșător. Ne e frică pentru colegi, deseori ne este frică pentru starea lor moral-psihologică”, a subliniat Yuliia.

„Vreau să mulțumesc poporului ucrainean pentru faptul că este atât de curajos, pentru că luptă și, în acest fel, mica mea țară, R. Moldova, este încă în siguranță”
Ziarul de Gardă a fost invitat la Dombas Media Forum să împărtășească experiența legată de investigațiile sub acoperire privind interferența Rusiei în alegerile din R. Moldova – „În slujba Moscovei” și „Armata digitală a Kremlinului”. Prezentarea a fost făcută de jurnalista ZdG Natalia Zaharescu, coautoare a celor două investigații.

„Așa cum am văzut, aceste forțe rusești sunt foarte inventive, își schimbă rapid tacticile și foarte des autoritățile noastre aleargă în urma trenului, pentru că nu au soluții de combatere a ilegalităților forțelor ruse. Deci, legislația trebuie să fie pregătită pentru așa ceva. Ei folosesc protestele, libertatea de exprimare, libertatea de asociere. Acestea sunt instrumente democratice pe care ei le utilizează împotriva democrației. Trebuie să fim pregătiți pentru asta.
Și, pe final, vreau să spun că sunt onorată să mă aflu aici. Vreau să mulțumesc poporului ucrainean pentru faptul că este atât de curajos, pentru că luptă și, în acest fel, mica mea țară, R. Moldova, este încă în siguranță. Să mergem împreună pe această cale europeană, să fim împreună țări mai democratice și mai libere!” a fost mesajul transmis de jurnalista ZdG colegilor din Ucraina.
ProElect – Promovarea responsabilității în procesele electorale din Parteneriatul Estic prin creșterea participării și a capacității actorilor civici” este un proiect regional implementat de Transatlantic Foundation, în parteneriat cu ERIM (Equal Rights and Independent Media) și finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul își propune să asigure că actorii societății civile din Vecinătatea Estică sunt implicați, capabili și bine informați în monitorizarea alegerilor și promovarea mecanismelor de responsabilizare democratică.