Principală  —  IMPORTANTE   —   Ciochină, primarul acuzat de moartea…

Ciochină, primarul acuzat de moartea unui minor la Boldurești, cercetat într-un nou dosar pentru tortură

Sursă: Politik.md

Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului, este cercetat într-un nou dosar pentru un caz de tortură din 2020. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de reprezentanți din cadrul Inspectoratului General al Poliției.

Știrea se actualizează…

Nicanor Ciochină a fost reținut de mascații de la „Fulger” în dosarul în care este învinuit de tortură în aceeași zi în care procurorii au cerut nouă ani de detenție în dosarul accidentului de la Boldurești, soldat cu moartea unui copil.

Controlul judiciar în dosarul accidentului de la Boldurești

Tot astăzi, în privința lui Ciochină a fost prelungită aplicarea măsurii preventive de control judiciar cu 60 de zile în dosarul accidentului de la Boldurești.

Procurorul Alexandru Botnaru și-a argumentat cererea de prelungire a măsurii preventive prin posibilitate de eschivare a lui Ciochină. Astfel, măsura ar putea „preveni situațiile în care s-ar putea tergiversa procesul”.

„Eu nu am să mă duc nici în Transnistria, nici în Groenlanda”, și-a argumentat Ciochină poziția, declarând solicitarea procurorilor drept neîntemeiată.