DOC „Decretul s-a consumat și nu poate fi supus controlului”. CC explică de ce a declarat inadmisibilă sesizarea socialiștilor privind decretul de desemnare a Nataliei Gavrilița la funcția de premier Justiție
Avocatul judecătorului ucrainean Nicolai Ceaus, vestit pentru mita de 150 de mii de dolari pe care ar fi ascuns-o în borcane, susține că magistratul a fost răpit la Chișinău de un grup înarmat de persoane Justiție
DOC Lista cadourilor primite de președinta Sandu, de la oficiali internaționali și președinți de țară, în primele luni de mandat Politic
„Conacul mierii” — locul unde turiștii pot savura aroma merilor, prunilor și migdalilor înfloriți Social
Ministrul în exercițiu al Justiției, care este membru al CSE, despre decizia de a interzice plimbările în spațiile publice: „Am solicitat să fie întrunită CSE pentru a corecta eroarea comisă” Justiție
DOC Salariul ridicat de Ilan Șor, deputatul care cu doi ani în urmă a părăsit ilegal R. Moldova și care în anul 2020 nu s-a prezentat nicio zi la muncă Justiție
Secretara de stat a Sănătății – despre decizia CSE de a interzice plimbările în parcuri, decizia municipalității de a permite aflarea la terenuri de joacă și pedepsele ce ar putea fi aplicate în cazul celor care nu respectă Dispozițiile CSE Social
Autoritățile municipale, în dezacord cu decizia CSE: ieșirile în parcuri și la terenuri de joacă, permise în grup de trei persoane, iar purtarea măștilor – obligatorie. Ceban: „A fost permis că să nu arătăm straniu” Politic
România menține, în continuare, R. Moldova pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat: cetățenii care traversează frontiera trebuie să stea în carantină timp de 14 zile Social
Aflarea în locurile publice – parcuri, terenuri de joacă, zone de agrement, ÎNTERZISĂ de CSE, începând de astăzi. Municipalitatea vine cu o altă decizie Social
ARM, despre grâul din rezerva de stat: „Agenția este profund îngrijorată de campania de dezinformare și politizare a unei proceduri obișnuite și necesare de reîmprospătare a grâului” Social
DOC Alerte de călătorie. Informații actualizate privind accesul cetățenilor R. Moldova pe teritoriul altor state Social
Autoritățile din sănătate anunță că 100 000 de teste rapide de diagnostic pentru detectarea SARSCoV-2 au fost achiziționate și urmează să fie distribuite instituțiilor medicale Social
LIVE TEXT Zelenski prezintă subiectele cheie discutate cu Trump la telefon: linia frontului, apărarea aeriană, acordul de pace. Război în Ucraina, ziua 1227 Extern
LIVE TEXT Alertă de raid aerian în mai multe regiuni. În Kiev, apărarea antiaeriană a doborât trei drone. Război în Ucraina, ziua 1226 Extern
LIVE TEXT Mark Rutte: „Kievul are nevoie urgentă de ajutor militar după suspendarea livrărilor de arme din partea SUA”. Război în Ucraina, ziua 1225 Extern
LIVE TEXT Miniștrii de externe ai Germaniei și Ucrainei au vizitat Odesa: „Ceea ce am văzut arată cât de urgentă este consolidarea scutului aerian al Ucrainei”. Război în Ucraina, ziua 1224 Extern
LIVE TEXT Regiunea Herson, sub atacurile rusești. Există victime. Război în Ucraina, ziua 1223 Extern
Reglementări la legea privind securitatea spațiului aerian, în contextul războiului din Ucraina, propuse de Ministerul Apărării Politic
LIVE TEXT Forțele speciale ucrainene au capturat invadatorii ruși care plănuiau un atac pe motociclete. Război în Ucraina, ziua 1222 Extern
Zelenski a semnat un decret pentru ca Ucraina să iasă din tratatul privind interzicerea minelor tereste Extern
LIVE TEXT Confruntări lângă zăcăminte de litiu în Ucraina, armata neagă capturarea de către ruși. Război în Ucraina, ziua 1220 Extern
LIVE TEXT Peste 100 de victime ale atacului cu rachete rusești asupra Dnipro, spitalizate, inclusiv șapte copii. Război în Ucraina, ziua 1218 Extern
LIVE TEXT „Va deveni în curând o realitate”. Consiliul Europei și autoritățile din Ucraina vor semna un acord pentru înființarea unui tribunal care va judeca crima de agresiune a Rusiei. Război în Ucraina, ziua 1217 Extern