VIDEO „Limba română trebuie să o elogiem nu doar pe 31 august, noi trebuie să avem grijă de ea în fiecare zi” Social 31 aug. 2021
Procurorii au depus demersul pentru prelungirea arestului preventiv în privința fostului șef al IGP Alexandru Pînzari Justiție 24 aug. 2021
DOC De ce instanța a decis încetarea unui proces în privința fostei deputate Stela Macari Justiție 18 aug. 2021
Secțiile pentru pacienți infectați cu COVID-19 din cadrul a două spitale raionale au fost redeschise Social 18 aug. 2021
Unul din cele cinci procese judiciare inițiate de membri ai Partidului „Șor” împotriva fostei deputate a Platformei DA Stela Macari a încetat Politic 18 aug. 2021
Precizările Inspectoratului de Stat al Muncii referitor la explozia la o rețea de gaze naturale, în urma căreia au suferit arsuri doi lăcătuși Social 18 aug. 2021
DOC PG a avizat negativ și proiectul pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură: „autorii urmăresc instituirea unor temeiuri și proceduri noi, cu implicare directă a instituțiilor politice, pentru eliberarea din funcție înainte de termen a procurorului general” Justiție 18 aug. 2021
DOC Procuratura Generală a avizat negativ proiectul pentru modificarea unor acte normative în partea reglementărilor care vizează modificarea Legii cu privire la Procuratură Justiție 18 aug. 2021
Unul dintre viceprimarii municipiului Bălți va asigura interimatul funcției de primar după ce acum o lună Renato Usatîi a anunțat că renunță la mandat Politic 17 aug. 2021
DOC Sindicatele solicită Parlamentului R. Moldova instituirea unor garanții salariaților care se vaccinează împotriva COVID-19 IMPORTANTE 17 aug. 2021
DOC Fostul șef al cabinetului premierului interimar Aureliu Ciocoi, numit director al Agenției Servicii Publice. Eșanu: „Acum putem face reforme curajoase” Politic 17 aug. 2021
Ministrul de Externe al R. Moldova, după întrevederea cu ministrul Afacerilor Externe al Letoniei: „Am convenit să inițiem un dialog privind recunoașterea permiselor de conducere pentru cetățenii care trăiesc în Letonia” Politic 17 aug. 2021
ULTIMA ORĂ Dorin Damir rămâne în arest. CA Chișinău a respins recursul apărării care a cerut cercetarea lui Damir în stare de libertate Justiție 16 aug. 2021
DOC Decizia CSJ la recursul depus de fostul judecător Mihai Murguleț care a cerut anularea hotărârii prin care CSM a respins înaintarea propunerii de numire în funcție a magistratului până la atingerea plafonului de vârstă Justiție 16 aug. 2021
Examinarea cauzei penale în care este vizat fostul deputat democrat Constantin Țuțu, amânată din nou Justiție 13 aug. 2021