558-victor-hvorostovschii2

Victor Hvorostovschii: „Ca oamenii să fie siguri de bănci, ar trebui să aibă încredere în stat”

Interviu cu preşedintele FinComBank, Victor Hvorostovschii

— Dle Hvorostovschii, sunteţi un om bogat? Cum vă consideraţi?

— Cu sigu­ranţă, nu sunt sărac.

— Dacă aţi avea mai mulţi bani, cum i-aţi cheltui?

— Pro­ba­bil, pen­tru des­chi­de­rea unei afa­ceri noi. Sau a mai mul­tor afa­ceri. Ori­cum, aş investi în busi­ness. O ast­fel de acti­vi­tate mi-ar fi şi în con­ti­nu­are inte­re­santă.

DATE BIOGRAFICE
Năs­cut în anul 1962, or. Tiras­pol.
Vic­tor Hvo­ros­to­vs­chii este unul din­tre fon­da­to­rii Fin­Com­Bank SA
A absol­vit Facul­ta­tea de Eco­no­mie şi Finanţe a Uni­ver­si­tă­ţii din Lenin­grad, din 1984 până în 1992 a lucrat în cadrul băn­cii Vne­shE­ko­nom­Bank, fili­ala din Mol­dova.
Este la con­du­ce­rea Fin­Com­Bank din anul 1993, iar pen­tru munca depusă a fost deco­rat, în 2005, cu meda­lia „Meri­tul Civic”.

— În prezent, care sunt nişele libere pentru afaceri în R. Moldova?

— Fie­care peri­oadă de timp for­mează cereri şi nişe spe­ci­fice. Dacă m-aţi fi între­bat alal­tă­ieri, v-aş fi răs­puns într-un fel, astăzi, tre­buie să mă gân­desc. Trăim tim­puri com­pli­cate, de aceea ar tre­bui să ne gân­dim bine unde anume să inves­tim, ast­fel încât să nu ris­căm să pier­dem nişte bani. Astăzi aş ezita mult dacă e cazul să inves­tesc sau nu în vreun dome­niu.

— Din cauza riscurilor prea mari?

— Da, din cauza ris­cu­ri­lor, or, pen­tru busi­ness e nevoie în pri­mul rând de con­su­ma­to­rii măr­fu­ri­lor sau ser­vi­ci­i­lor pe care le pro­du­ceţi. Ante­rior, Mol­dova avea la dis­po­zi­ţie piaţa extinsă a Rusiei. Astăzi, situ­a­ţia e alta. Piaţa euro­peană se extinde, dar, deo­cam­dată, insu­fi­cient de mult. Pe de altă parte, Europa nici nu poate con­suma tot ce pro­du­cem noi. Tot­o­dată, în legă­tură cu exo­dul cetă­ţe­ni­lor peste hotare, piaţa ser­vi­ci­i­lor interne a deve­nit mai mică.

— În aceste condiţii, în lipsa unor posibilităţi de investire, pare că nici nu aţi avea nevoie de bani…

— S-ar putea. Ar fi sufi­cient să avem cât ne tre­buie pen­tru con­sum. Cât mă pri­veşte, îmi ajunge pen­tru con­su­mul curent, pen­tru lapte, pâine etc.

— Cât de mare e familia dvs.?

— Avem doi feciori…

— Bancheri?

— Da, doar că în Fede­ra­ţia Rusă.

— E o tradiţie de familie?

— Fecio­rii mei fac parte din a treia gene­ra­ţie de ban­cheri din fami­lia noas­tră. Tatăl şi mama mea au mun­cit la bancă, eu sunt ban­cher şi soţia mea a fost anga­jata unei bănci, până la lichi­da­rea aces­teia. A fost prin­tre cei 3500 de anga­jaţi care au fost dis­po­ni­bi­li­zaţi după lichi­da­rea celor trei bănci.

— Soţia dvs. a fost reangajată la FinComBank?

— Nici nu am încer­cat, pen­tru că e impo­si­bil. Rudele apro­pi­ate nu pot fi anga­jate în cadrul ace­le­iaşi bănci. E impo­si­bil sub aspect de afa­ceri, dar şi pen­tru con­vi­eţu­ire. La ce bun dis­cu­ţii în con­tra­dic­to­riu?

— De când vă cunoaşteţi cu familia Voronin?

— De vreo 30 de ani deja, dar nu cu fami­lia Voro­nin, ci cu Oleg Voro­nin. Ne-am cunos­cut atunci când el era la înce­pu­tul acti­vi­tă­ţii sale de afa­ceri şi era cli­en­tul băn­cii în care mun­ceam eu pe atunci – Vne­șE­ko­nom­Bank.

— Şi cum au evoluat relaţiile?

— Mai întâi au fost strict de afa­ceri. După des­tră­ma­rea URSS şi Vne­șE­ko­nom­Bank s-a închis. Atunci, împre­ună cu alţi colegi, am decis să fon­dăm o insti­tu­ţie ban­cară care ar efec­tua tranza­cţii inter­na­ţio­nale. Era anul 1992. Aşa a apă­rut Fin­Com­Bank. Am luat nişte foi sim­ple de hâr­tie şi am scris 100 de ape­luri către con­du­că­tori de între­prin­deri şi insti­tu­ţii, solicitându-i să par­ti­cipe la fon­da­rea unei noi bănci comer­ci­ale în R. Mol­dova. Cu aceste adre­sări am umblat pe la între­prin­deri, în spe­cial pe la cei pe care îi cunoş­team în urma acti­vi­tă­ţii mele la Vne­șE­ko­nom­Bank. Aşa încer­cam să găsim acţio­nari pen­tru noua bancă.

— În lipsa unui capital iniţial, pe care l-aţi fi investit dvs.?

— Aveam ceva bani, după ce ple­ca­sem de la Vne­șE­ko­nom­Bank, dar, în acea peri­oadă, pen­tru fon­da­rea băn­cii erau nece­sari circa 50 de mii de dolari. În pre­zent, pen­tru fon­da­rea unei insti­tu­ţii ban­care o ast­fel de sumă ar părea una ridi­colă.

— Şi cum a apărut Oleg Voronin în această ecuaţie?

— Din cele 100 de adre­sări, una i-am transmis-o lui Oleg Voro­nin. Atunci, din cei 100, au rea­cţio­nat în total 5 per­soane, cu mine, inclu­siv. Unul din­tre cei 5 era Oleg Voro­nin. Atunci, toţi 5, am sem­nat un acord pri­vind fon­da­rea băn­cii. Până în pre­zent, din cei 5 am rămas 4 fon­da­tori, unul retrăgându-se pe par­curs. În pre­zent sun­tem 135 de acţio­nari. Aceş­tia au ajuns în echipa noas­tră odată cu dezvol­ta­rea şi extin­de­rea băn­cii.

— Nu veţi nega, probabil, că în perioada guvernării comuniste, pe când tatăl lui Oleg Voronin era şef de stat, FinComBank a cunoscut o evoluţie impresionantă, iar din 2009, după pierderea puterii, instituţia financiară s-a confruntat cu mai multe probleme. În ce măsură, totuşi, politica dictează în afaceri, inclusiv în cele bancare?

— Când am decis fon­da­rea aces­tei bănci, am cre­zut că ne vom detaşa com­plet de stat, de poli­tică, de guver­nare. Aşa s-a întâm­plat, însă, că prin­tre acţio­nari era şi Ion Sturza, el fiind şi preşe­din­tele Con­si­li­u­lui de Admi­nis­trare. Era anul 1994, când „Incon” (dl Ion Sturza) deve­nise cel mai mare acţio­nar al Fin­Com­Bank. Ulte­rior, Ion Sturza a deve­nit pre­mier. Atunci a cres­cut înze­cit atenţia faţă de Fin­Com­Bank.

— Vă referiţi la atenţia opiniei publice?

— Da, şi opi­nia publică, şi dona­to­rii externi, şi insti­tu­ţi­ile de supra­ve­ghere şi con­trol erau cu ochii pe noi. Noi sun­tem obi­ş­nuiţi să mun­cim sub supra­ve­ghere strictă. După ce Sturza a deve­nit prim-ministru, a ple­cat din fun­cţia de preşe­dinte al Con­si­li­u­lui de Admi­nis­trare, în locul lui venind Oleg Voro­nin. Cred că era prin 1997. Pe atunci noi nu ştiam, nu aveam de unde şti că peste vreo 4 ani, tatăl lui Oleg va deveni şef de stat. Şi eu, când am ini­ţiat banca, nu puteam şti că Sturza sau Voro­nin s-ar putea lansa în poli­tică. Odată cu ale­ge­rea lui Vla­di­mir Voro­nin în fun­cţia de şef de stat, dat fiind fap­tul că fiul său, Oleg, era preşe­dinte al Con­si­li­u­lui de Admi­nis­trare al Fin­Com­Bank, dar şi unul din­tre marii acţio­nari ai aces­tei insti­tu­ţii, am con­ti­nuat să acti­văm sub moni­to­ri­zare strictă. Ne-am şi obi­ş­nuit să fim mereu la vedere. Des­pre fap­tul că ne-am fi dezvol­tat mai mult în peri­oada guver­nă­rii comu­niste pot să vă spun să ana­li­zaţi datele. În toţi aceşti ani, noi nu am înre­gis­trat aba­teri de la sis­tem în ansam­blu. În 2008 chiar am înre­gis­trat un deca­laj nega­tiv în raport cu sis­te­mul în ansam­blu (22,2% vs 5,9%). În 2015, nive­lul de cre­ş­tere al băn­cii a depă­şit cu un sin­gur pro­cent nive­lul de cre­ş­tere al sis­te­mu­lui în ansam­blu (16,2% vs 15,2%). Astăzi, nimeni nu mai vor­beşte des­pre pro­ble­mele cu care ne-am con­frun­tat în anii 2000, când eram sub supra­ve­ghere strictă a BNM, în 2001 chiar fiind lip­siţi de licenţa care ne per­mi­tea să lucrăm cu valută stră­ină. Noi am mun­cit atât de meti­cu­los, încât cli­enţii băn­cii nu au sesi­zat nicio pro­blemă.

558-victor-hvorostovschii— Aţi fost lipsiţi de licenţă pe când Vladimir Voronin devenise deja preşedinte?

— În aju­nul ale­ge­ri­lor.

— Şi v-au restituit-o când Voronin devenise deja şef de stat?

— Nu, ne-au întors-o până la ale­ge­rea sa în fun­cţia de preşe­dinte. Nu ne-au restituit-o pen­tru că cineva deve­nise preşe­dinte, ci pen­tru că noi am rea­li­zat toate con­di­ţi­ile BNM legate de volu­mul capi­ta­lu­lui minim obli­ga­to­riu, adică, am găsit noi acţio­nari, aceş­tia au inves­tit bani. Abia atunci au fost înlă­tu­rate toate res­tri­cţi­ile impuse ante­rior băn­cii noas­tre. După sus­pen­da­rea res­tri­cţi­i­lor, în 2003, am înre­gis­trat cre­ş­teri de circa 50%. A fost sin­gura evo­lu­ţie atât de spec­ta­cu­loasă. Ulte­rior, aproape că nu ne-am deta­şat de media din sis­tem.

— Sunteţi vecin cu Oleg Voronin. Cât de des vă vedeţi?

— Ne salu­tăm mai des, dar ne întâl­nim o dată la 2 — 3 săp­tămâni, când avem de dis­cu­tat ches­tiuni de afa­ceri. Sun­tem ambii des­tul de ocu­paţi, ca să ne vedem mai des.

— Recent, Expert grup a publicat un rating al transparenţei instituţiilor bancare de la noi. FinComBank e pe locul 5 din 11, cu 6,22 puncte. E un succes sau un eşec?

— Nu sun­tem mulţu­miţi de aceste rezul­tate. Am cerut de la Expert grup meto­do­lo­gia după care au lucrat, ela­bo­rând acest stu­diu, vrem să vedem cum au fost făcute aceste cal­cule. Aş vrea ca, prin exem­plul meu pro­priu (eu am 5% din capi­ta­lul băn­cii), să înţe­leg de la Expert grup în ce temei mi-a fost atri­bu­ită o notă sau alta. Unde anume trans­pa­renţa mea devine nesa­tis­fă­că­toare? Vom avea o între­ve­dere, vom avea nişte dis­cu­ţii, vreau să ni se aducă argu­mente, nu pur şi sim­plu nişte date care ne pot pre­ju­di­cia busi­ne­s­sul.

— Care e cea mai sigură bancă astăzi, în R. Moldova?

— Banca Naţio­nală, desi­gur.

— Chiar şi fără guvernator?

— Ce con­tează? Acolo sunt regu­la­mente, norme, expe­rienţă, la urma urmei o echipă de anga­jaţi. Fără îndo­ială, sis­te­mul fun­cţio­nează. Şi-apoi, BNM este guver­nată şi în con­ti­nu­are, chiar dacă Dră­gu­ţanu şi-a pre­zen­tat demi­sia. Cât des­pre alte bănci, par­te­nere sau con­cu­rente, fie­care în felul său este puter­nică, dar şi slabă.

— De ce cetăţenii ar trebui să stea liniştiţi că, plasând o sumă de bani într-o bancă, nu-i vor pierde, într-o bună zi?

— Ca oame­nii să fie siguri de asta, ar tre­bui să aibă încre­dere în stat. În Europa, bună­oară, sta­tele garan­tează că depu­ne­rile de 100 de mii de euro, bună­oară, vă vor fi res­ti­tu­ite în orice con­di­ţii, fie că e vorba des­pre fali­men­ta­rea băn­cii sau des­pre alte situ­a­ţii extre­male. În multe state, băn­cile sunt asi­gu­rate că, în cazuri spe­ci­ale de fali­ment, sta­tul le va res­ti­tui pier­de­rile, ast­fel încât depo­nenţii să nu aibă de sufe­rit. Şi la noi există fon­duri de asi­gu­rare a depu­ne­ri­lor, dar cel mai inte­re­sant în cazul nos­tru e că sta­tul nu par­ti­cipă în niciun fel la supli­ni­rea aces­tor fon­duri. Sta­tul, pur şi sim­plu, a obli­gat băn­cile să con­sti­tuie acest fond. Băn­cile, însă, nu au atâ­tea posi­bi­li­tăţi ca sumele să fie res­ti­tu­ite inte­gral. Sta­tul ar tre­bui să par­ti­cipe, dar sta­tul s-a deta­şat şi sun­tem într-o situ­a­ţie com­pli­cată. Băn­cile riscă şi inves­tesc în acest fond, unele bănci se rui­nează, acest fond ar tre­bui să ram­bu­r­seze nişte pier­deri, dar e difi­cil, pen­tru că fon­dul este limi­tat, totuşi.

— Despre R. Moldova se spune că e cel mai sărac stat din Europa…

— Bogat în auto­mo­bile luxoase?

— Maşinile sunt alt subiect. Voiam să vă întreb altceva. Dacă e atât de multă sărăcie, de ce avem atât de multe bănci comerciale? Cine beneficiază de serviciile acestor instituţii şi cum supravieţuiesc acestea în condiţii de sărăcie?

— Aveţi şi nu aveţi drep­tate. Băn­cile supra­vi­eţu­iesc din depu­ne­rile cetă­ţe­ni­lor.

— Atât de multe depuneri, în condiţii de sărăcie?

— Dar cine ne încre­dinţează depu­ne­rile, dacă e atât de multă sără­cie? Cetă­ţe­nii. Ştiţi cine sunt depo­nenţii prin­ci­pali ai băn­cii noas­tre? Pen­sio­na­rii. Ei depun bani, noi le ofe­rim pro­cente din aceste depu­neri, de obi­cei, aces­tea depă­şesc nive­lul infla­ţiei. Cu aceşti bani, noi cre­di­tăm afa­ce­rile. E sim­plu. Cred că atâta timp cât oame­nii au nişte depu­neri în bănci, înseamnă că ei au nişte rezerve de bani. De obi­cei, aceş­tia nu-şi pot dezvolta afa­ceri, de aceea ei decid să bene­fi­cieze de puţi­nul pe care îl oferă banca, pen­tru a-şi achita fac­tu­rile şi întreţi­ne­rea.

— Dar asta nu înseamnă că aceşti oameni sunt bogaţi…

— Da, o parte din­tre ei tră­iesc modest, iar unii sunt chiar săraci, iar dobân­zile acor­date de bancă sunt o solu­ţie pen­tru ei.

— Cum s-a reflectat lichidarea celor trei bănci asupra activităţii FinComBank?

— Într-o măsură oare­care au cres­cut sumele de bani de pe con­turi, pen­tru că o parte din depo­nenţii ace­lor bănci s-au trans­fe­rat la noi. În plus, noi am pre­luat baza de cli­enţi din 6 rai­oane ale repu­bli­cii. Alte bănci au făcut la fel, cu alte loca­li­tăţi. BNM a între­bat băn­cile comer­ci­ale care din­tre aces­tea vor să preia cli­enţii băn­ci­lor fali­men­tate. O parte din­tre bănci au refu­zat. Noi am accep­tat. Ulte­rior, le-am comu­ni­cat cli­enţi­lor că la noi se află con­tu­rile lor, iar ei, într-o peri­oadă de timp, au putut să decidă dacă rămân la noi sau aleg altă bancă.

— Presa a scris în repetate rânduri că, în sistemul bancar al R. Moldova, Plahotniuc şi Platon ar fi cei care, deseori, dictează evoluţia lucrurilor. Ce implicaţii au aceştia la FinComBank? Îi cunoaşteţi pe cei doi?

— Doar din poze, iar ei nu au nicio tan­genţă cu Fin­Com­Bank. Pla­ho­t­niuc apare în mai multe poze, Pla­ton – în mai puţine. Per­so­nal nu-i cunosc.

— Dar atacurile raider, despre care se vorbeşte frecvent în R. Moldova, au vizat şi FinComBank?

— Nu am fost supuşi unor ast­fel de ris­curi. În acest sens, pro­ba­bil, ne-a mers. Din 2008, unul din­tre prin­ci­pa­lii acţio­nari ai Fin­Com­Bank este cunos­cu­tul fond ame­ri­can Wes­tern NIS Enter­prise Fund (WNISEF), de pe lângă Depar­ta­men­tul de Stat SUA, care deţine pache­tul majo­ri­tar. Con­do­le­e­zza Rice le-a sem­nat actele care le per­mi­teau achi­zi­ţio­na­rea a 25% din acţiu­nile Fin­Com­Bank. Ei ne-au con­di­ţio­nat prin sem­na­rea unui Acord între marii acţio­nari, care în comun deţi­neau 51% din acţiuni, potri­vit căruia ne obli­găm să pro­mo­văm şi să res­pec­tăm o poli­tică şi o stra­te­gie comună în raport cu Fin­Com­Bank. WNISEF, Oleg Voro­nin, eu şi dl Soco­lov, contabilul-şef al băn­cii, care avem în total 51% din acţiuni, am sem­nat acest acord. Ulte­rior, docu­men­tul a fost tri­mis la BNM, infor­mând ast­fel Banca Naţio­nală des­pre cer­cul de acţio­nari care iau deci­zii la Fin­Com­Bank. Şi până în pre­zent noi lucrăm în limi­tele pre­ve­de­ri­lor aces­tui acord. Acest acord, de alt­fel, ne pro­te­jează şi de even­tu­ale ata­curi rai­der, deo­a­rece gru­pul de acţio­nari care deţine pache­tul de con­trol, 51%, şi care s-a obli­gat să res­pecte stra­te­gi­ile şi poli­ti­cile de dezvol­tare a băn­cii nu poate fi dis­trus. Dacă vine un even­tual inves­ti­tor sau o per­soană care ar vrea să achi­zi­ţio­neze acţiuni, îi spu­nem că pro­ble­mele în această bancă le rezolvă gru­pul majo­ri­tar de acţio­nari. Am luat acest exem­plu de la MAIB care, cu mai mulţi ani în urmă, acţio­nase exact aşa. În con­di­ți­ile în care noi am fost în situ­a­ţia să con­so­li­dăm capi­ta­lul local cu cel străin (ame­ri­can), cre­dem că am iden­ti­fi­cat o solu­ţie efi­cientă.

— Dar care e cea mai rentabilă linie de creditare a FinComBank?

— Con­tează pen­tru ce este soli­ci­tat cre­di­tul. Când la noi vine un soli­ci­tant, el tre­buie să fie sin­cer şi des­chis, ca în faţa medi­cu­lui. Dis­cu­tăm cu el, după care încer­căm să înţe­le­gem dacă într-adevăr are nevoie de cre­dit. Poate nici nu are nevoie de împru­mut? Poate s-ar des­curca şi fără cre­dite? Poate are nevoie doar de un sfat des­pre cum să-şi uti­li­zeze rezer­vele de bani?

— Cu ce procent, totuşi, acordaţi împrumuturi?

— În cazul unui împru­mut valu­tar – 4 — 6%, în cazul lei­lor – 14 — 25%. Con­tează pen­tru ce fel de afa­ceri este soli­ci­tat cre­di­tul, ce inves­ti­ţii sunt impli­cate în afa­cere, etc. Am avut cazuri în care am reu­şit să con­vin­gem soli­ci­tanţii de cre­dite că, pen­tru ei, e mai ren­ta­bil să-şi deter­mine dator­ni­cii să res­ti­tuie dato­ri­ile, dacă le au, decât să soli­cite un cre­dit şi, deja, ei să intre în dato­rii.

— De altfel, pe site-ul băncii este afişată o listă impresionantă de întreprinderi, localuri care au fost depuse gaj şi care acum sunt comercializate de bancă. Cât de uşor sunt vândute acestea, în condiţii economice dificile? Cine are nevoie de locaţii depăşite de timp? De ce băncile acceptă să ia în gaj astfel de locaţii?

— Când acor­dăm un cre­dit, sun­tem obli­gaţi, prin regu­la­men­tele BNM, să luăm în gaj inven­tar, secţii de pro­du­cere sau imo­bile. Atunci când cre­di­tul nu este res­ti­tuit, prin inter­me­diul exe­c­u­to­ri­lor judi­ci­ari, noi sun­tem puşi în situ­a­ţia să vin­dem obiec­tele depuse sub formă de gaj. Dese­ori, nu reu­şim să le comer­ci­a­li­zăm con­tra sume­lor la care aces­tea au fost eva­lu­ate ini­ţial. Atunci redu­cem din preţ. Dacă şi aşa nu găsim cum­pă­ră­tori, iarăşi tăiem din sume… Aceste redu­ceri le facem din con­tul pro­fi­tu­lui băn­cii. Pro­ce­dura, dese­ori, con­ti­nuă ani de zile. Acum situ­a­ţia e şi mai com­pli­cată. Preţu­rile s-au redus şi, se pare, prea puţini au nevoie azi de baze de pro­du­cere, ferme, depo­zite, inven­tar etc.

— Care-i salariul mediu al angajaţilor FinComBank?

— În jur de 6000 de lei. Nu e mare şi sar­cina noas­tră e să majo­răm aceste sala­rii.

— Cum credeţi, un nou guvernator ar soluţiona problemele BNM, din cauza cărora Dorin Drăguţanu şi-a prezentat demisia?

— De fapt, opti­mis­mul ne carac­te­ri­zează. Să spe­răm. Parcă există altă solu­ţie? Noi ne con­cen­trăm asu­pra acti­vi­tă­ţi­lor noas­tre. Ne con­cen­trăm asu­pra busi­ne­s­su­lui mic şi mij­lo­ciu. Am reu­şit să majo­răm numă­rul cli­enţi­lor. Acor­dăm cre­dite mici pen­tru cei care au nevoie de inves­ti­ţii ime­di­ate. Aşa am obţi­nut o rota­ţie mai efi­cientă a bani­lor. Con­vin­gem oame­nii să nu mizeze pe împru­mu­tu­rile acor­date „pe sub masă”, con­tra unor dobânzi foarte mari.

— Ce ar trebui să se întreprindă pentru a preveni repetarea unui eventual furt al miliardului, operaţiune ce ne-a făcut „celebri” în lume?

— Cred că alt­ci­neva ar tre­bui să răs­pundă la ast­fel de între­bări.

— Nu vă soli­cit o opi­nie de anche­ta­tor. Vă întreb în cali­tate de expert ban­car…
 — În cali­tate de spe­cia­list ban­car, am con­sta­tat că, în cazul aces­tor bănci, se întâm­pla ceva sus­pect, întru­cât înre­gis­trau cre­ş­teri de 100% pe an. În con­di­ţi­ile eco­no­miei de la noi, ast­fel de cre­ş­teri sunt impo­si­bile. Cum ar putea fi evi­tate ast­fel de cazuri? La aceste între­bări ar tre­bui să răs­pundă cei care deţin fun­cţii de con­trol, cei care pot pre­veni fur­tu­rile.

— Cum am putea depăşi criza economică, dacă instituţiile financiare internaţionale nu vor susţine R. Moldova?

— Ar tre­bui să deter­mi­năm exact de ce are nevoie R. Mol­dova. Cât ne pri­veşte, acum nu avem nevoie de susţi­nere finan­ci­ară, ci mai degrabă de con­sul­tanţă, de stra­te­gii noi, de idei de o mai bună orga­ni­zare a busi­ne­s­su­lui. Noi nu mai cău­tăm bani, ci insis­tăm să aflăm cum putem chel­tui mai bine resur­sele de care dis­pu­nem. La noi, foarte multă lume dis­pune de undiţe, dar cu ele încearcă să vop­sească pereţii, în loc să pes­cu­iască. Acesta-i para­do­xul. Există anu­mite bari­ere peste care e ris­cant să reo­fe­rim cre­dite. Aşa e şi în cazul sta­tu­lui. Cre­di­tele pot fi soli­ci­tate doar până la o limită. În pre­zent, R. Mol­dova e în sta­rea în care e ris­cant să se împot­mo­lească în cre­dite.

— Dacă lumea nu are încredere în bănci, unde şi-ar putea păstra rezervele de bani?

— Con­tează de ce sumă de bani dis­pu­neţi. Dacă e vorba de 2000 de lei, nu puteți ini­ția o afa­cere, dea­ceea e mai bine să inves­tiți în dezvol­ta­rea per­so­nală. Dacă sunt 20 de mii de lei, plasaţi-i pe un cont de depo­zit şi veţi avea dobândă, vreo 2000 de lei pe an, dacă e vorba de 100 de mii de lei, vă puteţi gândi la o mică afa­cere. Dacă aveţi 500 de mii de lei, încer­caţi să vă gân­diţi la o afa­cere reală, deşi sunt tim­puri grele, iar oame­nii sunt neîn­cre­ză­tori. Per­so­nal, m-aş gândi să des­chid o afa­cere în R. Mol­dova sau în Româ­nia, Ucraina fiind o zonă prea ris­cantă. Dacă cineva e pasio­nat de viti­cul­tură sau de cre­ş­te­rea live­zi­lor, regiu­nea Kra­s­no­dar, din Rusia, e o mană cerească pen­tru ast­fel de afa­ceri, mai ales că fruc­tele, legu­mele, sucu­rile sunt extrem de cău­tate pe piaţă.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, RdG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

  • ivan cel groaz­nic

    Bine­in­te­les, daca nu este incre­dere in stat, nu va fi nici in banci .
    Da, e o idee buna de facut o afa­cere in Roma­nia, cu sediul acolo. Si fruc­tele si legu­mele merg la fel de bine ca si in Kra­s­no­dar.