558-victor-hvorostovschii2

Victor Hvorostovschii: „Ca oamenii să fie siguri de bănci, ar trebui să aibă încredere în stat”

Interviu cu preşedintele FinComBank, Victor Hvorostovschii

— Dle Hvorostovschii, sunteţi un om bogat? Cum vă consideraţi?

— Cu sigu­ranţă, nu sunt sărac.

— Dacă aţi avea mai mulţi bani, cum i-aţi cheltui?

— Pro­ba­bil, pen­tru des­chi­de­rea unei afa­ce­ri noi. Sau a mai mul­tor afa­ce­ri. Ori­cum, aş inves­ti în busi­ne­ss. O ast­fel de acti­vi­ta­te mi-ar fi şi în con­ti­nu­a­re inte­re­san­tă.

DATE BIOGRAFICE
Năs­cut în anul 1962, or. Tiras­pol.
Vic­tor Hvo­ros­to­vs­chii este unul din­tre fon­da­to­rii Fin­Com­Bank SA
A absol­vit Facul­ta­tea de Eco­no­mie şi Finanţe a Uni­ver­si­tă­ţii din Lenin­grad, din 1984 până în 1992 a lucrat în cadrul băn­cii Vne­shE­ko­nom­Bank, fili­a­la din Mol­do­va.
Este la con­du­ce­rea Fin­Com­Bank din anul 1993, iar pen­tru mun­ca depu­să a fost deco­rat, în 2005, cu meda­lia „Meri­tul Civic”.

— În prezent, care sunt nişele libere pentru afaceri în R. Moldova?

— Fie­ca­re peri­oa­dă de timp for­mea­ză cere­ri şi nişe spe­ci­fi­ce. Dacă m-aţi fi între­bat alal­tă­ie­ri, v-aş fi răs­puns într-un fel, astăzi, tre­bu­ie să mă gân­desc. Tră­im tim­pu­ri com­pli­ca­te, de ace­ea ar tre­bui să ne gân­dim bine unde anu­me să inves­tim, ast­fel încât să nu ris­căm să pier­dem niş­te bani. Astăzi aş ezi­ta mult dacă e cazul să inves­tesc sau nu în vre­un dome­niu.

— Din cauza riscurilor prea mari?

— Da, din cau­za ris­cu­ri­lor, or, pen­tru busi­ne­ss e nevo­ie în pri­mul rând de con­su­ma­to­rii măr­fu­ri­lor sau ser­vi­ci­i­lor pe care le pro­du­ceţi. Ante­ri­or, Mol­do­va avea la dis­po­zi­ţie pia­ţa extin­să a Rusi­ei. Astăzi, situ­a­ţia e alta. Pia­ţa euro­pea­nă se extin­de, dar, deo­cam­da­tă, insu­fi­cient de mult. Pe de altă par­te, Euro­pa nici nu poa­te con­su­ma tot ce pro­du­cem noi. Tot­o­da­tă, în legă­tu­ră cu exo­dul cetă­ţe­ni­lor pes­te hota­re, pia­ţa ser­vi­ci­i­lor inter­ne a deve­nit mai mică.

— În aceste condiţii, în lipsa unor posibilităţi de investire, pare că nici nu aţi avea nevoie de bani…

— S-ar putea. Ar fi sufi­cient să avem cât ne tre­bu­ie pen­tru con­sum. Cât mă pri­veş­te, îmi ajun­ge pen­tru con­su­mul curent, pen­tru lap­te, pâi­ne etc.

— Cât de mare e familia dvs.?

— Avem doi fecio­ri…

— Bancheri?

— Da, doar că în Fede­ra­ţia Rusă.

— E o tradiţie de familie?

— Fecio­rii mei fac par­te din a tre­ia gene­ra­ţie de ban­che­ri din fami­lia noas­tră. Tatăl şi mama mea au mun­cit la ban­că, eu sunt ban­cher şi soţia mea a fost anga­ja­ta unei băn­ci, până la lichi­da­rea aces­te­ia. A fost prin­tre cei 3500 de anga­ja­ţi care au fost dis­po­ni­bi­li­za­ţi după lichi­da­rea celor trei băn­ci.

— Soţia dvs. a fost reangajată la FinComBank?

— Nici nu am încer­cat, pen­tru că e impo­si­bil. Rude­le apro­pi­a­te nu pot fi anga­ja­te în cadrul ace­le­ia­şi băn­ci. E impo­si­bil sub aspect de afa­ce­ri, dar şi pen­tru con­vi­eţu­i­re. La ce bun dis­cu­ţii în con­tra­dic­to­riu?

— De când vă cunoaşteţi cu familia Voronin?

— De vreo 30 de ani deja, dar nu cu fami­lia Voro­nin, ci cu Oleg Voro­nin. Ne-am cunos­cut atun­ci când el era la înce­pu­tul acti­vi­tă­ţii sale de afa­ce­ri şi era cli­en­tul băn­cii în care mun­ceam eu pe atun­ci – Vne­șE­ko­nom­Bank.

— Şi cum au evoluat relaţiile?

— Mai întâi au fost strict de afa­ce­ri. După des­tră­ma­rea URSS şi Vne­șE­ko­nom­Bank s-a închis. Atun­ci, împre­u­nă cu alţi cole­gi, am decis să fon­dăm o insti­tu­ţie ban­ca­ră care ar efec­tua tranza­cţii inter­na­ţio­na­le. Era anul 1992. Aşa a apă­rut Fin­Com­Bank. Am luat niş­te foi sim­ple de hâr­tie şi am scris 100 de ape­lu­ri către con­du­că­to­ri de între­prin­de­ri şi insti­tu­ţii, solicitându-i să par­ti­ci­pe la fon­da­rea unei noi băn­ci comer­ci­a­le în R. Mol­do­va. Cu aces­te adre­să­ri am umblat pe la între­prin­de­ri, în spe­cial pe la cei pe care îi cunoş­team în urma acti­vi­tă­ţii mele la Vne­șE­ko­nom­Bank. Aşa încer­cam să găsim acţio­na­ri pen­tru noua ban­că.

— În lipsa unui capital iniţial, pe care l-aţi fi investit dvs.?

— Aveam ceva bani, după ce ple­ca­sem de la Vne­șE­ko­nom­Bank, dar, în acea peri­oa­dă, pen­tru fon­da­rea băn­cii erau nece­sa­ri cir­ca 50 de mii de dola­ri. În pre­zent, pen­tru fon­da­rea unei insti­tu­ţii ban­ca­re o ast­fel de sumă ar părea una ridi­co­lă.

— Şi cum a apărut Oleg Voronin în această ecuaţie?

— Din cele 100 de adre­să­ri, una i-am transmis-o lui Oleg Voro­nin. Atun­ci, din cei 100, au rea­cţio­nat în total 5 per­soa­ne, cu mine, inclu­siv. Unul din­tre cei 5 era Oleg Voro­nin. Atun­ci, toţi 5, am sem­nat un acord pri­vind fon­da­rea băn­cii. Până în pre­zent, din cei 5 am rămas 4 fon­da­to­ri, unul retrăgându-se pe par­curs. În pre­zent sun­tem 135 de acţio­na­ri. Aceş­tia au ajuns în echi­pa noas­tră oda­tă cu dezvol­ta­rea şi extin­de­rea băn­cii.

— Nu veţi nega, probabil, că în perioada guvernării comuniste, pe când tatăl lui Oleg Voronin era şef de stat, FinComBank a cunoscut o evoluţie impresionantă, iar din 2009, după pierderea puterii, instituţia financiară s-a confruntat cu mai multe probleme. În ce măsură, totuşi, politica dictează în afaceri, inclusiv în cele bancare?

— Când am decis fon­da­rea aces­tei băn­ci, am cre­zut că ne vom deta­şa com­plet de stat, de poli­ti­că, de guver­na­re. Aşa s-a întâm­plat, însă, că prin­tre acţio­na­ri era şi Ion Sturza, el fiind şi preşe­din­te­le Con­si­li­u­lui de Admi­nis­tra­re. Era anul 1994, când „Incon” (dl Ion Sturza) deve­ni­se cel mai mare acţio­nar al Fin­Com­Bank. Ulte­ri­or, Ion Sturza a deve­nit pre­mi­er. Atun­ci a cres­cut înze­cit atenţia faţă de Fin­Com­Bank.

— Vă referiţi la atenţia opiniei publice?

— Da, şi opi­nia publi­că, şi dona­to­rii exter­ni, şi insti­tu­ţi­i­le de supra­ve­ghe­re şi con­trol erau cu ochii pe noi. Noi sun­tem obi­ş­nui­ţi să mun­cim sub supra­ve­ghe­re stric­tă. După ce Sturza a deve­nit prim-ministru, a ple­cat din fun­cţia de preşe­din­te al Con­si­li­u­lui de Admi­nis­tra­re, în locul lui venind Oleg Voro­nin. Cred că era prin 1997. Pe atun­ci noi nu şti­am, nu aveam de unde şti că pes­te vreo 4 ani, tatăl lui Oleg va deve­ni şef de stat. Şi eu, când am ini­ţi­at ban­ca, nu puteam şti că Sturza sau Voro­nin s-ar putea lan­sa în poli­ti­că. Oda­tă cu ale­ge­rea lui Vla­di­mir Voro­nin în fun­cţia de şef de stat, dat fiind fap­tul că fiul său, Oleg, era preşe­din­te al Con­si­li­u­lui de Admi­nis­tra­re al Fin­Com­Bank, dar şi unul din­tre marii acţio­na­ri ai aces­tei insti­tu­ţii, am con­ti­nu­at să acti­văm sub moni­to­ri­za­re stric­tă. Ne-am şi obi­ş­nu­it să fim mereu la vede­re. Des­pre fap­tul că ne-am fi dezvol­tat mai mult în peri­oa­da guver­nă­rii comu­nis­te pot să vă spun să ana­li­za­ţi date­le. În toţi aceş­ti ani, noi nu am înre­gis­trat aba­te­ri de la sis­tem în ansam­blu. În 2008 chiar am înre­gis­trat un deca­laj nega­tiv în raport cu sis­te­mul în ansam­blu (22,2% vs 5,9%). În 2015, nive­lul de cre­ş­te­re al băn­cii a depă­şit cu un sin­gur pro­cent nive­lul de cre­ş­te­re al sis­te­mu­lui în ansam­blu (16,2% vs 15,2%). Astăzi, nime­ni nu mai vor­beş­te des­pre pro­ble­me­le cu care ne-am con­frun­tat în anii 2000, când eram sub supra­ve­ghe­re stric­tă a BNM, în 2001 chiar fiind lip­si­ţi de licenţa care ne per­mi­tea să lucrăm cu valu­tă stră­i­nă. Noi am mun­cit atât de meti­cu­los, încât cli­enţii băn­cii nu au sesi­zat nicio pro­ble­mă.

558-victor-hvorostovschii— Aţi fost lipsiţi de licenţă pe când Vladimir Voronin devenise deja preşedinte?

— În aju­nul ale­ge­ri­lor.

— Şi v-au restituit-o când Voronin devenise deja şef de stat?

— Nu, ne-au întors-o până la ale­ge­rea sa în fun­cţia de preşe­din­te. Nu ne-au restituit-o pen­tru că cine­va deve­ni­se preşe­din­te, ci pen­tru că noi am rea­li­zat toa­te con­di­ţi­i­le BNM lega­te de volu­mul capi­ta­lu­lui minim obli­ga­to­riu, adi­că, am găsit noi acţio­na­ri, aceş­tia au inves­tit bani. Abia atun­ci au fost înlă­tu­ra­te toa­te res­tri­cţi­i­le impu­se ante­ri­or băn­cii noas­tre. După sus­pen­da­rea res­tri­cţi­i­lor, în 2003, am înre­gis­trat cre­ş­te­ri de cir­ca 50%. A fost sin­gu­ra evo­lu­ţie atât de spec­ta­cu­loa­să. Ulte­ri­or, aproa­pe că nu ne-am deta­şat de media din sis­tem.

— Sunteţi vecin cu Oleg Voronin. Cât de des vă vedeţi?

— Ne salu­tăm mai des, dar ne întâl­nim o dată la 2 — 3 săp­tămâ­ni, când avem de dis­cu­tat ches­tiu­ni de afa­ce­ri. Sun­tem ambii des­tul de ocu­pa­ţi, ca să ne vedem mai des.

— Recent, Expert grup a publicat un rating al transparenţei instituţiilor bancare de la noi. FinComBank e pe locul 5 din 11, cu 6,22 puncte. E un succes sau un eşec?

— Nu sun­tem mulţu­mi­ţi de aces­te rezul­ta­te. Am cerut de la Expert grup meto­do­lo­gia după care au lucrat, ela­bo­rând acest stu­diu, vrem să vedem cum au fost făcu­te aces­te cal­cu­le. Aş vrea ca, prin exem­plul meu pro­priu (eu am 5% din capi­ta­lul băn­cii), să înţe­leg de la Expert grup în ce temei mi-a fost atri­bu­i­tă o notă sau alta. Unde anu­me trans­pa­renţa mea devi­ne nesa­tis­fă­că­toa­re? Vom avea o între­ve­de­re, vom avea niş­te dis­cu­ţii, vreau să ni se adu­că argu­men­te, nu pur şi sim­plu niş­te date care ne pot pre­ju­di­cia busi­ne­s­sul.

— Care e cea mai sigură bancă astăzi, în R. Moldova?

— Ban­ca Naţio­na­lă, desi­gur.

— Chiar şi fără guvernator?

— Ce con­tea­ză? Aco­lo sunt regu­la­men­te, nor­me, expe­rienţă, la urma urmei o echi­pă de anga­ja­ţi. Fără îndo­ia­lă, sis­te­mul fun­cţio­nea­ză. Şi-apoi, BNM este guver­na­tă şi în con­ti­nu­a­re, chiar dacă Dră­gu­ţa­nu şi-a pre­zen­tat demi­sia. Cât des­pre alte băn­ci, par­te­ne­re sau con­cu­ren­te, fie­ca­re în felul său este puter­ni­că, dar şi sla­bă.

— De ce cetăţenii ar trebui să stea liniştiţi că, plasând o sumă de bani într-o bancă, nu-i vor pierde, într-o bună zi?

— Ca oame­nii să fie sigu­ri de asta, ar tre­bui să aibă încre­de­re în stat. În Euro­pa, bună­oa­ră, sta­te­le garan­tea­ză că depu­ne­ri­le de 100 de mii de euro, bună­oa­ră, vă vor fi res­ti­tu­i­te în ori­ce con­di­ţii, fie că e vor­ba des­pre fali­men­ta­rea băn­cii sau des­pre alte situ­a­ţii extre­ma­le. În mul­te sta­te, băn­ci­le sunt asi­gu­ra­te că, în cazu­ri spe­ci­a­le de fali­ment, sta­tul le va res­ti­tui pier­de­ri­le, ast­fel încât depo­nenţii să nu aibă de sufe­rit. Şi la noi exis­tă fon­du­ri de asi­gu­ra­re a depu­ne­ri­lor, dar cel mai inte­re­sant în cazul nos­tru e că sta­tul nu par­ti­ci­pă în niciun fel la supli­ni­rea aces­tor fon­du­ri. Sta­tul, pur şi sim­plu, a obli­gat băn­ci­le să con­sti­tu­ie acest fond. Băn­ci­le, însă, nu au atâ­tea posi­bi­li­tă­ţi ca sume­le să fie res­ti­tu­i­te inte­gral. Sta­tul ar tre­bui să par­ti­ci­pe, dar sta­tul s-a deta­şat şi sun­tem într-o situ­a­ţie com­pli­ca­tă. Băn­ci­le ris­că şi inves­tesc în acest fond, une­le băn­ci se rui­nea­ză, acest fond ar tre­bui să ram­bu­r­se­ze niş­te pier­de­ri, dar e difi­cil, pen­tru că fon­dul este limi­tat, totu­şi.

— Despre R. Moldova se spune că e cel mai sărac stat din Europa…

— Bogat în auto­mo­bi­le luxoa­se?

— Maşinile sunt alt subiect. Voiam să vă întreb altceva. Dacă e atât de multă sărăcie, de ce avem atât de multe bănci comerciale? Cine beneficiază de serviciile acestor instituţii şi cum supravieţuiesc acestea în condiţii de sărăcie?

— Aveţi şi nu aveţi drep­ta­te. Băn­ci­le supra­vi­eţu­iesc din depu­ne­ri­le cetă­ţe­ni­lor.

— Atât de multe depuneri, în condiţii de sărăcie?

— Dar cine ne încre­dinţea­ză depu­ne­ri­le, dacă e atât de mul­tă sără­cie? Cetă­ţe­nii. Şti­ţi cine sunt depo­nenţii prin­ci­pa­li ai băn­cii noas­tre? Pen­sio­na­rii. Ei depun bani, noi le ofe­rim pro­cen­te din aces­te depu­ne­ri, de obi­cei, aces­tea depă­şesc nive­lul infla­ţi­ei. Cu aceş­ti bani, noi cre­di­tăm afa­ce­ri­le. E sim­plu. Cred că atâ­ta timp cât oame­nii au niş­te depu­ne­ri în băn­ci, înseam­nă că ei au niş­te rezer­ve de bani. De obi­cei, aceş­tia nu-şi pot dezvol­ta afa­ce­ri, de ace­ea ei decid să bene­fi­cie­ze de puţi­nul pe care îl ofe­ră ban­ca, pen­tru a-şi achi­ta fac­tu­ri­le şi întreţi­ne­rea.

— Dar asta nu înseamnă că aceşti oameni sunt bogaţi…

— Da, o par­te din­tre ei tră­iesc modest, iar unii sunt chiar săra­ci, iar dobân­zi­le acor­da­te de ban­că sunt o solu­ţie pen­tru ei.

— Cum s-a reflectat lichidarea celor trei bănci asupra activităţii FinComBank?

— Într-o măsu­ră oare­ca­re au cres­cut sume­le de bani de pe con­tu­ri, pen­tru că o par­te din depo­nenţii ace­lor băn­ci s-au trans­fe­rat la noi. În plus, noi am pre­lu­at baza de cli­enţi din 6 rai­oa­ne ale repu­bli­cii. Alte băn­ci au făcut la fel, cu alte loca­li­tă­ţi. BNM a între­bat băn­ci­le comer­ci­a­le care din­tre aces­tea vor să pre­ia cli­enţii băn­ci­lor fali­men­ta­te. O par­te din­tre băn­ci au refu­zat. Noi am accep­tat. Ulte­ri­or, le-am comu­ni­cat cli­enţi­lor că la noi se află con­tu­ri­le lor, iar ei, într-o peri­oa­dă de timp, au putut să deci­dă dacă rămân la noi sau aleg altă ban­că.

— Presa a scris în repetate rânduri că, în sistemul bancar al R. Moldova, Plahotniuc şi Platon ar fi cei care, deseori, dictează evoluţia lucrurilor. Ce implicaţii au aceştia la FinComBank? Îi cunoaşteţi pe cei doi?

— Doar din poze, iar ei nu au nicio tan­genţă cu Fin­Com­Bank. Pla­ho­t­niuc apa­re în mai mul­te poze, Pla­ton – în mai puţi­ne. Per­so­nal nu-i cunosc.

— Dar atacurile raider, despre care se vorbeşte frecvent în R. Moldova, au vizat şi FinComBank?

— Nu am fost supu­şi unor ast­fel de ris­cu­ri. În acest sens, pro­ba­bil, ne-a mers. Din 2008, unul din­tre prin­ci­pa­lii acţio­na­ri ai Fin­Com­Bank este cunos­cu­tul fond ame­ri­can Wes­tern NIS Enter­pri­se Fund (WNISEF), de pe lân­gă Depar­ta­men­tul de Stat SUA, care deţi­ne pache­tul majo­ri­tar. Con­do­le­e­z­za Rice le-a sem­nat acte­le care le per­mi­teau achi­zi­ţio­na­rea a 25% din acţiu­ni­le Fin­Com­Bank. Ei ne-au con­di­ţio­nat prin sem­na­rea unui Acord între marii acţio­na­ri, care în comun deţi­neau 51% din acţiu­ni, potri­vit căru­ia ne obli­găm să pro­mo­văm şi să res­pec­tăm o poli­ti­că şi o stra­te­gie comu­nă în raport cu Fin­Com­Bank. WNISEF, Oleg Voro­nin, eu şi dl Soco­lov, contabilul-şef al băn­cii, care avem în total 51% din acţiu­ni, am sem­nat acest acord. Ulte­ri­or, docu­men­tul a fost tri­mis la BNM, infor­mând ast­fel Ban­ca Naţio­na­lă des­pre cer­cul de acţio­na­ri care iau deci­zii la Fin­Com­Bank. Şi până în pre­zent noi lucrăm în limi­te­le pre­ve­de­ri­lor aces­tui acord. Acest acord, de alt­fel, ne pro­te­jea­ză şi de even­tu­a­le ata­cu­ri rai­der, deo­a­re­ce gru­pul de acţio­na­ri care deţi­ne pache­tul de con­trol, 51%, şi care s-a obli­gat să res­pec­te stra­te­gi­i­le şi poli­ti­ci­le de dezvol­ta­re a băn­cii nu poa­te fi dis­trus. Dacă vine un even­tu­al inves­ti­tor sau o per­soa­nă care ar vrea să achi­zi­ţio­ne­ze acţiu­ni, îi spu­nem că pro­ble­me­le în aceas­tă ban­că le rezol­vă gru­pul majo­ri­tar de acţio­na­ri. Am luat acest exem­plu de la MAIB care, cu mai mulţi ani în urmă, acţio­na­se exact aşa. În con­di­ți­i­le în care noi am fost în situ­a­ţia să con­so­li­dăm capi­ta­lul local cu cel stră­in (ame­ri­can), cre­dem că am iden­ti­fi­cat o solu­ţie efi­cien­tă.

— Dar care e cea mai rentabilă linie de creditare a FinComBank?

— Con­tea­ză pen­tru ce este soli­ci­tat cre­di­tul. Când la noi vine un soli­ci­tant, el tre­bu­ie să fie sin­cer şi des­chis, ca în faţa medi­cu­lui. Dis­cu­tăm cu el, după care încer­căm să înţe­le­gem dacă într-adevăr are nevo­ie de cre­dit. Poa­te nici nu are nevo­ie de împru­mut? Poa­te s-ar des­cur­ca şi fără cre­di­te? Poa­te are nevo­ie doar de un sfat des­pre cum să-şi uti­li­ze­ze rezer­ve­le de bani?

— Cu ce procent, totuşi, acordaţi împrumuturi?

— În cazul unui împru­mut valu­tar – 4 — 6%, în cazul lei­lor – 14 — 25%. Con­tea­ză pen­tru ce fel de afa­ce­ri este soli­ci­tat cre­di­tul, ce inves­ti­ţii sunt impli­ca­te în afa­ce­re, etc. Am avut cazu­ri în care am reu­şit să con­vin­gem soli­ci­tanţii de cre­di­te că, pen­tru ei, e mai ren­ta­bil să-şi deter­mi­ne dator­ni­cii să res­ti­tu­ie dato­ri­i­le, dacă le au, decât să soli­ci­te un cre­dit şi, deja, ei să intre în dato­rii.

— De altfel, pe site-ul băncii este afişată o listă impresionantă de întreprinderi, localuri care au fost depuse gaj şi care acum sunt comercializate de bancă. Cât de uşor sunt vândute acestea, în condiţii economice dificile? Cine are nevoie de locaţii depăşite de timp? De ce băncile acceptă să ia în gaj astfel de locaţii?

— Când acor­dăm un cre­dit, sun­tem obli­ga­ţi, prin regu­la­men­te­le BNM, să luăm în gaj inven­tar, secţii de pro­du­ce­re sau imo­bi­le. Atun­ci când cre­di­tul nu este res­ti­tu­it, prin inter­me­di­ul exe­c­u­to­ri­lor judi­ci­a­ri, noi sun­tem puşi în situ­a­ţia să vin­dem obiec­te­le depu­se sub for­mă de gaj. Dese­o­ri, nu reu­şim să le comer­ci­a­li­zăm con­tra sume­lor la care aces­tea au fost eva­lu­a­te ini­ţi­al. Atun­ci redu­cem din preţ. Dacă şi aşa nu găsim cum­pă­ră­to­ri, iară­şi tăiem din sume… Aces­te redu­ce­ri le facem din con­tul pro­fi­tu­lui băn­cii. Pro­ce­du­ra, dese­o­ri, con­ti­nuă ani de zile. Acum situ­a­ţia e şi mai com­pli­ca­tă. Preţu­ri­le s-au redus şi, se pare, prea puţi­ni au nevo­ie azi de baze de pro­du­ce­re, fer­me, depo­zi­te, inven­tar etc.

— Care-i salariul mediu al angajaţilor FinComBank?

— În jur de 6000 de lei. Nu e mare şi sar­ci­na noas­tră e să majo­răm aces­te sala­rii.

— Cum credeţi, un nou guvernator ar soluţiona problemele BNM, din cauza cărora Dorin Drăguţanu şi-a prezentat demisia?

— De fapt, opti­mis­mul ne carac­te­ri­zea­ză. Să spe­răm. Par­că exis­tă altă solu­ţie? Noi ne con­cen­trăm asu­pra acti­vi­tă­ţi­lor noas­tre. Ne con­cen­trăm asu­pra busi­ne­s­su­lui mic şi mij­lo­ciu. Am reu­şit să majo­răm numă­rul cli­enţi­lor. Acor­dăm cre­di­te mici pen­tru cei care au nevo­ie de inves­ti­ţii ime­di­a­te. Aşa am obţi­nut o rota­ţie mai efi­cien­tă a bani­lor. Con­vin­gem oame­nii să nu mize­ze pe împru­mu­tu­ri­le acor­da­te „pe sub masă”, con­tra unor dobân­zi foar­te mari.

— Ce ar trebui să se întreprindă pentru a preveni repetarea unui eventual furt al miliardului, operaţiune ce ne-a făcut „celebri” în lume?

— Cred că alt­ci­ne­va ar tre­bui să răs­pun­dă la ast­fel de între­bă­ri.

— Nu vă soli­cit o opi­nie de anche­ta­tor. Vă întreb în cali­ta­te de expert ban­car…
 — În cali­ta­te de spe­cia­list ban­car, am con­sta­tat că, în cazul aces­tor băn­ci, se întâm­pla ceva sus­pect, întru­cât înre­gis­trau cre­ş­te­ri de 100% pe an. În con­di­ţi­i­le eco­no­mi­ei de la noi, ast­fel de cre­ş­te­ri sunt impo­si­bi­le. Cum ar putea fi evi­ta­te ast­fel de cazu­ri? La aces­te între­bă­ri ar tre­bui să răs­pun­dă cei care deţin fun­cţii de con­trol, cei care pot pre­ve­ni fur­tu­ri­le.

— Cum am putea depăşi criza economică, dacă instituţiile financiare internaţionale nu vor susţine R. Moldova?

— Ar tre­bui să deter­mi­năm exact de ce are nevo­ie R. Mol­do­va. Cât ne pri­veş­te, acum nu avem nevo­ie de susţi­ne­re finan­ci­a­ră, ci mai degra­bă de con­sul­tanţă, de stra­te­gii noi, de idei de o mai bună orga­ni­za­re a busi­ne­s­su­lui. Noi nu mai cău­tăm bani, ci insis­tăm să aflăm cum putem chel­tui mai bine resur­se­le de care dis­pu­nem. La noi, foar­te mul­tă lume dis­pu­ne de undi­ţe, dar cu ele încear­că să vop­seas­că pereţii, în loc să pes­cu­ias­că. Acesta-i para­do­xul. Exis­tă anu­mi­te bari­e­re pes­te care e ris­cant să reo­fe­rim cre­di­te. Aşa e şi în cazul sta­tu­lui. Cre­di­te­le pot fi soli­ci­ta­te doar până la o limi­tă. În pre­zent, R. Mol­do­va e în sta­rea în care e ris­cant să se împot­mo­leas­că în cre­di­te.

— Dacă lumea nu are încredere în bănci, unde şi-ar putea păstra rezervele de bani?

— Con­tea­ză de ce sumă de bani dis­pu­neţi. Dacă e vor­ba de 2000 de lei, nu pute­ți ini­ția o afa­ce­re, dea­ce­ea e mai bine să inves­tiți în dezvol­ta­rea per­so­na­lă. Dacă sunt 20 de mii de lei, plasaţi-i pe un cont de depo­zit şi veţi avea dobân­dă, vreo 2000 de lei pe an, dacă e vor­ba de 100 de mii de lei, vă puteţi gân­di la o mică afa­ce­re. Dacă aveţi 500 de mii de lei, încer­ca­ţi să vă gân­di­ţi la o afa­ce­re rea­lă, deşi sunt tim­pu­ri gre­le, iar oame­nii sunt neîn­cre­ză­to­ri. Per­so­nal, m-aş gân­di să des­chid o afa­ce­re în R. Mol­do­va sau în Româ­nia, Ucrai­na fiind o zonă prea ris­can­tă. Dacă cine­va e pasio­nat de viti­cul­tu­ră sau de cre­ş­te­rea live­zi­lor, regiu­nea Kra­s­no­dar, din Rusia, e o mană cereas­că pen­tru ast­fel de afa­ce­ri, mai ales că fruc­te­le, legu­me­le, sucu­ri­le sunt extrem de cău­ta­te pe pia­ţă.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, RdG


Ediția tipărită a Ziarului de Gardă apare cu sprijinul DEPARTAMENTULUI POLITICI PENTRU RELAŢIA CU ROMÂNII DE PRETUTINDENI A MINISTERULUI DE EXTERNE AL ROMÂNIEI

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

  • ivan cel groaz­nic

    Bine­in­te­les, daca nu este incre­de­re in stat, nu va fi nici in ban­ci .
    Da, e o idee buna de facut o afa­ce­re in Roma­nia, cu sedi­ul aco­lo. Si fruc­te­le si legu­me­le merg la fel de bine ca si in Kra­s­no­dar.