Un bărbat a fost condamnat la un an de închisoare pentru violență asupra unui angajat al poliției
Un bărbat de 33 de ani a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de violență asupra unei persoane cu funcție de răspundere și condamnat la un an de închisoare, anunță luni, 19 ianuarie, Procuratura Generală (PG).
Potrivit materialelor cauzei, incidentul a avut loc la data de 14 februarie 2025, în sediul Inspectoratului de Poliție Botanica.
„În acea zi, inculpatul se afla pe holul secției de investigații, urmând să fie condus într-un birou al inspectoratului. În acest context, el a manifestat un comportament agresiv față de un subofițer superior de investigații, care își exercita atribuțiile de serviciu.
Agresiunea s-a concretizat printr-o lovitură cu pumnul în regiunea pieptului. Incidentul a fost observat de mai mulți angajați ai poliției, care au intervenit prompt pentru a stopa acțiunile violente”, a precizat PG.
În cadrul examinării cauzei, inculpatul și-a recunoscut vinovăția și a declarat că regretă cele întâmplate.
Acesta a fost condamnat la 1 an de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.
PG a menționat că bărbatul nu este la prima abatere de la lege.