Principală  —  IMPORTANTE   —   Litigiul care poate lăsa Moldova…

Litigiul care poate lăsa Moldova fără Zimbru și capitala fără fotbal

Miercuri, 6 februarie, la stadionul Zimbru puteau fi văzuți doar paznicii. Jucătorii nu au revenit la antrenamente după vacanța de iarnă

Zimbru Chișinău, multiplă campioană și câștigătoare a Cupei Moldovei la fotbal, riscă să nu participe în sezonul următor al Diviziei Naționale. Jucătorii au fost anunțați să-și caute alte echipe, iar conducătorii nu oferă informații despre viitorul clubului.

Totodată, în decembrie 2017, clubul din strada Butucului a fost obligat de instanța de judecată să plătească o datorie de 52 de milioane firmei de la care a închiriat baza sportivă de-a lungul anilor.

Fără Zimbru în Divizia Națională?

Un semnal de alarmă public a fost tras luni, 4 februarie, de către Alexandru Onica, fotbalist al echipei „Zimbru” în sezonul trecut. Acesta a declarat pentru site-ul moldfootball.com că echipa ar fi în prag de faliment. „Din câte cunosc eu, echipa Zimbru în Divizia Națională nu va fi. Din câte mi s-a spus, Zimbru este falimentat. Știu că fiecare fotbalist trebuie să-și caute desinestătător o altă echipă”, a declarat mijlocașul.

Și alți jucători care au evoluat pentru galben-verzi în sezonul trecut și-au luat adio de la Zimbru și și-au găsit alte echipe sau sunt în căutarea unor noi angajamente. Aceștia au fost anunțați de conducerea clubului că își pot rezilia contractele cu Zimbru pe cale amiabilă.

Surse din cadrul clubului ne-au comunicat că ar putea fi păstrate echipele de copii și juniori, dar nu și echipa mare, care a evoluat până acum în Divizia Națională.

Victor Daghi, ofițerul de presă al FMF ne-a declarat că Zimbru încă nu s-a înscris pentru noua ediție a campionatului, care va începe în această primăvară, dar că termenul de depunere a dosarelor încă nu a expirat.

„Acum merge procesul de licențiere și totul va fi clar doar spre sfârșitul lunii februarie. Cluburile care vor să participe în noua ediție a campionatului Moldovei trebuie să aducă documentele până la sfârșitul lunii februarie. Mai au la dispoziție aproape o lună. De obicei echipele vin pe ultima sută de metri. Acum vedem și noi prin presă ce apare, dar așteptăm să vedem cum derulează evenimentele mai departe”, ne-a comunicat Daghi.

Miercuri, 6 februarie, la stadionul Zimbru puteau fi văzuți doar paznicii. Jucătorii nu au revenit la antrenamente după vacanța de iarnă

Datorie de 52 de milioane către proprietara bazei „Zimbru”

În iulie 2017, ÎM „Agroselect Semences Trading”, proprietara bazei sportive „Zimbru”, a depus la Judecătoria Chișinău o cerere „cu privire la confirmarea tranzacției și eliberarea titlului de executare silită”.

În încheierea Judecătoriei Chișinău din 25 iulie 2017 se spune că, la 20 iunie 2017, între AO „Clubul de Fotbal Zimbru” și „Agroselect Semences Trading” a fost încheiată o tranzacție de împăcare prin care clubul Zimbru a recunoscut integral o datorie de 52 789 099 lei, formată în baza a trei contracte de locațiune încheiate în 2008, 2012 și 2016.

Prin aceeași tranzacție de împăcare, „Agroselect Semences Trading” renunța la încasarea dobânzilor și penalităților contractuale și accepta achitarea eșalonată a datoriei, în perioada iunie 2017 – decembrie 2018. Pentru că Zimbru nu și-ar fi respectat angajamentele asumate prin acea tranzacție, „Agroselect Semences Trading” a solicitat executarea silită în instanță. Judecătoria Chișinău însă i-a respins solicitările.

O încheiere similară a fost emisă și pe 30 august 2017 când, de asemenea, instanța a refuzat cererea privind confirmarea tranzacției prin mediere și eliberarea titlului de executare silită înaintată de „Agroselect Semences Trading” către „Clubul de Fotbal Zimbru” privind încasarea datoriei. Încheierea Judecătoriei Chișinău a fost menținută și de către Curtea de Apel Chișinău, pe 16 octombrie 2017.

Peste alte două luni însă, printr-o hotărâre a Judecătoriei Chișinău, din 13 decembrie 2017, a fost admisă integral acțiunea depusă de „Agroselect Semences Trading” împotriva AO „Clubul de Fotbal Zimbru”. „Se încasează de la AO „Clubul de Fotbal Zimbru” în beneficiul ÎM „Agroselect Semences Trading” SRL, suma de 52 789 099 lei 76 bani cu titlu de datorie pentru chirie”, se spune în hotărâre. De asemenea, s-a dispus încasarea de la „Clubul de Fotbal Zimbru” și a cheltuielilor de judecată de 50 de mii de lei.

„Agroselect Semences Trading” face parte din grupul companiilor AMG Holding, afiliat omului de afaceri Nicolae Ciornîi, cel care a finanțat și clubul de fotbal „Zimbru” în ultimii ani. Fondatorii „Agroselect Semences Trading” sunt „Masterbase Limited” (o firmă din Cipru), Ecaterina Ciornaia, Natalia Cecetova (soția și fiica lui Nicolae Ciornîi) și Elena Chetrar.

Tăcerea conducătorilor

Contactat de ZdG, directorul general al clubului de fotbal Zimbru, Alexandru Oprea, ne-a declarat că, deocamdată, nu poate să ne ofere detalii despre viitorul echipei. „O să fie un comunicat de presă, care sperăm că va atinge toate întrebările, și poate suplimentar o conferință de presă”, ne-a spus acesta. Întrebat despre litigiul clubului cu „Agroselect Semences Trading”, Oprea a răspuns: „Eu nu cunosc, nu sunt la curent cu acest subiect”.

Și Nicolae Ciornîi, cel care a finanțat echipa în ultimii ani, a refuzat să discute despre viitorul Zimbrului, fiind contactat de site-ul moldfootball.com: „Nu dau niciun comentariu, niciun răspuns și niciun interviu. Nu mă sunați cu aceste întrebări. Adresați-vă la club”.

Testemițanu: „Nu înțeleg cum e posibil așa ceva”

Fosta glorie a Zimbrului, Ion Testemițanu, spune că nu-și imaginează Chișinăul fără echipa fanion a orașului – Zimbru Chișinău

Unul dintre foștii jucători emblematici ai Zimbrului, Ion Testemițanu, spune că nu-și imaginează Chișinăul fără Zimbru, echipa fanion a orașului. „Pentru mine personal, dar cred că și pentru toți, este un șoc foarte mare. E regretabil că, așa cum se zvonește, de azi înainte nu va mai fi echipa Zimbru. Eu nu înțeleg cum e posibil așa ceva. Există școala de fotbal Zimbru, visul copiilor care se antrenează acolo zi de zi este să ajungă la prima echipă a Zimbrului, dar li se distrug aceste visuri. Și eu când eram copil visam să ajung la Zimbru. Cu regret, în R. Moldova, în ultimii ani, au dispărut mai multe echipe, echipe cu nume”, a declarat fostul fotbalist al Zimbrului, care s-a întâlnit miercuri, 6 februarie, cu o parte a suporterilor galben-verzi pentru a discuta despre situația incertă a clubului.

Zimbru Chișinău este una dintre cele mai vechi echipe de fotbal din Moldova, fiind fondată în 1947. Este și cel mai iubit club din țară, adunând, în special la meciurile din cupele europene, mii de suporteri pe stadion. Zimbru a câștigat de opt ori titlul de campioană a Moldovei și de șase ori cupa Moldovei la fotbal. Începând cu anul 2018, Zimbru Chișinău rămăsese unica reprezentantă a Capitalei în Divizia Națională.