Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Un regizor din România…

VIDEO Un regizor din România i-a întrebat pe basarabenii cu cetățenie română de ce votează. Ce i-au răspuns

Regizorul român, Paul Palencsar se află în aceste zile în R. Moldova. Astăzi, a mers la secția de votare de la liceul Asachi, din Chișinău. Aflat acolo, i-a întrebat de moldovenii cu pașapoarte românești de ce votează, dacă nu sunt afectați direct de ce se întâmplă în România.

Noi vă ajutăm să scăpați de hoții voștri, apoi ne ajutați voi să scăpăm de hoții noștri”, au replicat oamenii.

Astăzi, 26 mai, au loc alegeri pentru membrii din România în Parlamentul European. Astfel, alegătorii aflați pe teritoriul R. Moldova pot vota în incinta a 36 de secții. Atât în Moldova, cât și în România și peste hotarele României s-au format cozi mari din cei care vor să-și exercite dreptul la vot.

Reprezentanții României în Parlamentul European sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. România este acum reprezentată în Parlamentul European de 32 de parlamentari, iar mandatul în Parlamentul European este de 5 ani.