Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Săptămâna de Gardă: cele…

VIDEO Săptămâna de Gardă: cele mai importante evenimente ale săptămânii. Ediția din 13 noiembrie 2021

Avem cel mai mare tarif din istorie. Pentru luna noiembrie vom achita 11 lei și 8 bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale. Responsabilii din cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică susțin că acest tarif este unul provizoriu și se va aplica doar pentru luna noiembrie, urmând ulterior să fie aprobat un nou tarif final pentru consumatorii casnici.  

De cealaltă parte, Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al companiei „Modovagaz”, anunță că instituția ar putea veni, către ANRE, cu o nouă solicitare de revizuire a tarifelor la gazele naturale, în sensul de micșorare, abia anul viitor, iar asta doar în cazul în care cotațiile pe piața gazelor naturale se vor micșora, menționând că instituția a cerut la această etapă un preț atât de mare la gazele naturale pentru a acoperi cheltuielile pentru livrarea gazelor pentru lunile octombrie și noiembrie ale anului curent. 

Iar Guvernul a anunțat cum și cui vor fi oferite compensații după scumpirea gazului. De compensarea creșterii tarifare la gazele naturale și la căldură vor beneficia toți consumatorii casnici, mai exact 746 de mii de familii, iar familiile cu venituri mici, aproximativ 300 de mii la număr, vor beneficia și de indemnizații lunare de 700 de lei.

Acum, să explicăm: Ajutorul pe timp de iarnă pentru toți cetățenii va fi gradual și în dependență de consum. A fost creat un mecanism de compensare parțială de către stat a facturilor la gaze naturale și încălzire în felul următor:
1. Consumul de până la 50 metri cubi de gaze naturale va fi calculat la tarif de 6,8 lei, statul va achita diferența de tarif de 4,3 lei;
2. Consumul de la 50 metri cubi la 150 metri cubi va fi calculat la tarif de 7 lei și 9 bani, statul va achita diferența de tarif de 3 lei și 2 bani;
3. Consumul de agent termic va fi compensat de stat în felul următor – prima gigacalorie consumată va fi compensată jumătate din creșterea de tarif, adică aproximativ 450 de lei per familie, lunar.

Tot la capitolul gaze – directorul Moldovagaz a anunțat că în curând va începe procesul de reorganizare a companiei, iar cea mai mare schimbare va fi faptul că cele 12 întreprinderi de distribuție a gazelor naturale ale Societății pe Acțiuni Moldovagaz vor fuziona în una singură, lucru care, potrivit lui Vadim Ceban, va aduce beneficii financiare companiei.

Între timp s-au împlinit 100 de zile de activitate a Guvernului R. Moldova condus de prim-ministra Natalia Gavrilița. În raportul prezentat cu această ocazie, Natalia Gavrilița a vorbit despre 148 de acțiuni pe care le-a făcut Executivul „pentru binele oamenilor”. Printre realizările enunțate de prim-ministră se numără creșterea pensiilor, gestionarea competentă a crizei de gaze, curățarea ministerelor, agențiilor și întreprinderilor de oameni compromiși, dar și stoparea unor scheme de sute de milioane în achiziții la agențiile de stat. Ziarul de Gardă a discutat cu mai mulți experți despre promisiunile și acțiunile Guvernului în primele 100 de zile de activitate, iar pe site-ul zdg.md găsiți un raport alternativ complex în acest sens. 

Multe noutăți la capitolul justiție

Procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la domiciliul, automobilul, locul de muncă și un alt imobil al judecătoarei Tatiana Avasiloaie despre care Ziarul de Gardă a scris că locuia într-un penthouse nedeclarat din centrul capitalei. Anterior, deși reporterii ZdG au surprins-o zilnic ieșind din blocul în care se află imobilul de lux, magistrata a negat că ar locui acolo declarandu-ne că ea verifică doar să fie în regulă apa și căldura. Magistrata este cercetată într-o cauză penală pornită pentru îmbogățire ilicită.

Percheziții au avut loc și la domiciliul şefului oficiului Ciocana al Procuraturii Chişinău,  Igor Popa, și el fiind bănuit de îmbogățire ilicită.  Acum, procurorul Popa se află în arest la domiciliu pentru 20 de zile. Popa a fost subiectul mai multor scandaluri mediatice, fiind acuzat de fabricarea mai multor dosare penale în perioada guvernării comuniste, dar și de mușamalizarea dosarelor privind evenimentele din 7 aprilie 2009.

Veștile nu sunt bune nici pentru nașul de cununie al lui Popa – fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Excepționale, Nicolae Chitoroagă. Cauza penală în care fostul șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă este învinuit de îmbogățire ilicită a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție. Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori „în perioada 2014-2019, când acesta deținând funcția de procuror, prin intermediul unor persoane cu grad de rudenie dar și a unei persoane juridice, în condiții dubioase și cu mijloace bănești proveniența cărora nu poate fi justificată și nu aveau cum să fie obținuți pe cale licită, a obținut în proprietate bunuri imobile, pe care le deține în continuare, a căror valoare este aproape 6 milioane și jumătate de lei, care depășește substanțial mijloacele dobândite de el. Nicolae Chitoroagă, șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în perioada guvernării Partidului Democrat din Moldova a plecat din funcție după schimbarea guvernării, în iunie 2019. 

Urmărit penal este și fostul director al Serviciul de Protecție și Pază de Stat Anatolie Golea pe faptul îmbogățirii ilicite.  Autoritățile au constatat o diferență substanțială dintre averea dobândită și veniturile obținute de către Golea împreună cu membrii familiei sale, pe parcursul exercitării calității de subiect al declarării averii și intereselor personale. Așteptăm detalii noi de la autorități.

Procurorii au fost activi în această săptămână. Acuzatorii au solicitat arest preventiv pe un termen de 30 de zile pentru fostul director al companiei Metalferos Alexei Țîmbrovschi. Acesta este învinuit că în complicitate cu Vlad Plahotniuc și alte persoane învinuite pe caz, au creat și au condus o organizație criminală, prin intermediul căreia au dobândit ilicit mijloace financiare în proporții deosebit de mari, pe care ulterior în scopul de a-i tăinui sau a deghiza originea ilicită a lor au fost convertiți sau transferați prin diferite modalități. Vestea proastă e că procurorii nu știu unde se află ex-directorul „Metalferos” și au dispus căutarea acestuia. 

Procurorii au cerut mandat de arestare și pe numele colonelului fugar Gheorghe Cavcaliuc în dosarele Petic și Verbițchi. Liderul PACE, care se află acum la Londra, are calitate de învinuit în „dosarele penale fabricate în privința lui Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi. Magistrații urmează să se pronunțe săptămâna viitoare pe marginea solicitării.

Fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale Roman Ostapenco a fost reținut într-un dosar, în cadrul căruia este cercetat pentru o mită de 200 000 de euro.

Avem noutăți și de la Consiliul Superior al Procurorilor. CSP a luat act de sesizarea depusă de președinta R. Moldova, Maia Sandu, și a inițiat procedura de evaluare a activității procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo., care acum se află în arest la domiciliu. Urmează să fie desemnați membrii din Comisia de evaluare, iar la propunerea ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, regulamentul de evaluare a performanțelor procurorului general va fi publicat pe site-ul CSP urmând să fie supus consultărilor publice, iar abia după asta să fie aprobat de CSP.

Și tot CSP, la cererea fostului șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari, l-a desemnat pe Vasile Plevan, procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție să examineze declarațiile lui Stoianoglo făcute în cadrul unui briefing, înainte de reținerea sa, în legătură cu un dosar penal în care este vizat Morari. În demersul înaintat Consiliului Superior al Procurorilor, Viorel Morari invocă faptul că, în cadrul unui briefing de presă, Alexandr Stoianoglo, care exercita funcția de procuror general, ar fi făcut publice informații care constituie obiect de cercetare într-un dosar penal în care este vizat Morari, aducându-i acestuia „atingere vieții personale și încălcând secretul anchetei”.

Rămânem la CSP. Ziarul de Gardă a publicat un articol complex despre activitatea, averea și justificările celor 14 candidați înscriși la funcția de membru al CSP care urmau să fie aleși de colegii lor procurori prin vot secret, direct și liber exprimat în cadrul Adunării Generale a Procurorilor programată pentru 19 noiembrie, pe care îl găsiți pe site-ul zdg.md. Însă deocamdată nu se știe când se va întâmpla asta întrucât CSP a amânat Adunarea Generală a Procurorilor, stabilită pentru 19 noiembrie din cauza situației epidemiologice din țară.

Și în această săptămână avem noutăți la capitolul numiri și demisii din funcție

Fosta democrată Valentina Buliga a fost două zile șefa Centrului de instruire în domeniul medicinei de urgență și calamităților, subdiviziune a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. În a treia zi de mandat, ordinul de angajare a Valentinei Buliga în această funcție a fost anulat de Ministerul Sănătății motivând că numirea ei în această funcție a fost făcută cu încălcări.

Demiși au fost și toți membrii Consiliului Audiovizualului, după ce Parlamentul a respins raportul cu privire la activitatea Consiliului pentru anul 2020. Deputații au calificat drept negativă activitatea CA, astfel că Tatiana Buraga, Ala Ursu-Antoci, Lidia Viziru, Iulian Roșca, Larisa Manole, Corneliu Mihalache, Artur Cozma, Dragoș Vicol și Ion Robu au fost demiși din funcție.

Fără conducere rămâne și Inspectoratului Național de Investigații, după ce Iurie Stoian a demisionat din funcția de director, motivând că este o decizie personală. Între timp, responsabilii de la Poliție afirmă că sunt examinate mai multe candidaturi care ar urma să ocupe funcția de șef al INI.

La Moldtelecom vin schimbările. Compania are un nou director interimar, după ce Viorel Postolachi și-a dat demisia din funcția de director. Alexandru Ciubuc va conduce începând din 11 noiembrie operatorul național de servicii de telecomunicații din Republica Moldova – Moldtelecom. Noul director interimar, care a petrecut ultimii 12 ani în Belgia, a fost deja prezentat colectivului și a preluat ștafeta la cârma instituției.

După ce Consiliul Municipal Chișinău a respins de două ori candidatura lui Fadei Nagacevschi pentru funcția de viceprimar al mun. Chișinău, Nagacevschi ajunge viceprimar pe domeniul juridic, printr-o dispoziție semnat de edilul Capitalei Ion Ceban, fără însă vreun anunț oficial în acest sens. Cetățenii au aflat despre numirea lui Nagacevschi abia peste două zile de la semnarea dispoziție. 

Fracțiunea Partidului Liberal (PL) din Consiliul Municipal Chișinău acuză că numirea lui Nagacevschi a fost făcută cu încălcarea legislației și au solicitat Guvernului anularea dispoziției prin care acesta a fost numit în funcția de viceprimar. 

Nicio îmbunătățire în legătură cu situația pandemică. ​​Cinci teritorii administrative ale Republicii Moldova rămân în zona roșie cu o incidență mai mare de 250 cazuri la 100 mii de persoane, printre acestea sunt și municipiile Chișinău și Bălți.

Iar întrucât situația rămâne a fi gravă, din 8 noiembrie curent, pentru o perioadă de 30 de zile, cetățenilor le este interzisă organizarea și participarea la evenimente private, precum nunți, botezuri, mese de pomenire și festive.

Declarându-se nemulțumiți de situația din domeniul Sănătății, socialiștii și comuniștii au înaintat moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Sănătății. Parlamentul urmează în două săptămâni să dezbată documentul.

Între timp, Ministerul Sănătății a anunțat că a identificat o serie de „greșeli” în procesul de înregistrare şi raportare a cazurilor de decese provocate de COVID-19. Mai exact, au fost identificate sute de cazuri de deces înregistrate, dar neraportate. Unele dintre acestea sunt încă din anul 2020. De exemplu, într-o zi din această săptămână, atunci când au fost raportate 60 de cazuri de decese, 9 dintre aceste cazuri au fost înregistrate anterior, poate chiar anul trecut… Deocamdată nici autoritățile din Sănătate nu știu, însă promit că o echipă lucrează la verificarea tuturor cazurilor de deces înregistrate pe parcursul anilor 2020- 2021.

Este definitiv. Angajații din sistemul medical care nu sunt vaccinați împotriva COVID-19 nu vor primi indemnizații în mărime de 16 mii de lei, în cazul în care se infectează cu COVID-19 la locul de muncă. Măsura se aplică și în cazul indemnizației de 100 de mii de lei prevăzută pentru angajații din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice care au decedat în lupta cu COVID-19.

Cetățenii R. Moldova care s-au vaccinat împotriva COVID-19 în țările Uniunii Europene au posibilitatea să își înregistreze certificatul european de vaccinare în sistemul electronic național de vaccinare al R.Moldova (SIA RVC-19) și să descarce, verifice online certificatul COVID valabil în țara noastră și peste hotare.