Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Cursele neautorizate de pe…

VIDEO Cursele neautorizate de pe Drumul Băcioiului, în vizorul Poliției. Peste 50 de șoferi, depistați cu abateri de la regulamentul circulației rutiere

Captură de ecran/Facebook

Polițiștii de patrulare au desfășurat în seara zilei de duminică, 31 august, o „amplă acțiune” de supraveghere a traficului rutier, vizând șoferii care participă la curse neautorizate și pun în pericol siguranța altor participanți la trafic.

Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliției (IGP), raziile au avut loc pe traseul M-3 (strada Drumul Băcioiului, municipiul Chișinău), unde, timp de câteva ore, inspectorii de patrulare au verificat actele a peste 200 de conducători auto.

Rezultatele acțiunii:

  • 54 de șoferi, depistați cu abateri de la regulamentul circulației rutiere;
  • 22 plăcuțe de înmatriculare ridicate, cu interdicția de exploatare a vehiculelor;
  • 2 automoble aflate în căutare, depistate în trafic;
  • 2 șoferi riscă suspendarea dreptului de a conduce, după acumularea punctelor de penalizare;
  • 12 șoferi amendați pentru nerespectarea regulilor de exploatare a vehiculelor;
  • 18 șoferi surprinși de camerele de supraveghere a traficului, pentru depășirea vitezei sau necuplarea centurii de siguranță.