Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Patru bărbați din sudul țării,…

Patru bărbați din sudul țării, reținuți pentru organizarea migrației ilegale din Ucraina

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Oficiul Sud, de comun ofițerii Poliției de Frontieră, au deconspirat o schemă de organizare a migrației ilegale pentru cetățenii Ucrainei, care a inclus și mituirea unui polițist de frontieră, anunță Procuratura Generală (PG).

Urmare a acțiunilor de urmărire penală, au fost reținute patru persoane, bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 57 de ani, din Basarabeasca și Comrat. Oamenii legii spun că, cel mai în vârstă nu este la prima abatere penală, după ce a mai fost cercetat pentru organizarea migrației ilegale și pentru trafic de influență. De asemenea, potrivit PG, alți trei membri ai grupului infracțional au fost recunoscuți în calitate de bănuiți.

„Urmărirea penală a fost pornită în luna mai, în baza probelor care au relevat faptul că bănuiții își desfășurau activitatea începând cu luna martie curent, atunci când „asigurau” trecerea ilegală a frontierei dintre Ucraina și Moldova a cetățenilor statului vecin, prin zona verde.

În luna iunie a fost pornită o altă cauză penală în privința bărbatului de 57 de ani, după ce oamenii legii au dat în vileag faptul că acesta ar fi mituit cu 300 dolari americani un polițist de frontieră în calitate de agent sub acoperire, la traversarea acesteia de către un cetățean ucrainean, anunță PG.

Pentru consolidarea probatoriului, în săptămâna curentă, procurorii PCCOCS, cu sprijinul ofițerilor de investigației ai Direcției Regionale Sud a Poliției de Frontieră, au efectuat șase percheziții în Basarabeasca și Comrat, la domiciliile persoanelor implicate.

„Urmare a perchezițiilor, au fost reținute trei persoane, iar ulterior și a patra persoană, care se sustrăgea de la urmărirea penală. Suplimentar celor reținuți, alți trei membri ai grupului infracțional au fost recunoscuți în calitate de bănuiți”, mai anunță PG.

Investigațiile pe dosar continuă, iar procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea solicitării în instanță a arestului preventiv în privința celor reținuți. De asemenea, potrivit PG, vor fi declanșate investigații financiare paralele, pentru a determina profilul financiar al învinuiților în cadrul cărora, de comun cu Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale, va fi determinată urma mijloacelor financiare provenite din activitatea infracțională.

De la începutul războiului în țara vecină, oamenii legii au deconspirat mai multe grupări criminale, specializate în facilitarea migrației ilegale. ​​

Bărbații ucraineni cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara. Această interdicție este valabilă în perioada de aplicare a legii marțiale.

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 162.