Principală  —  IMPORTANTE   —   Mecanismul de import a donațiilor…

Mecanismul de import a donațiilor umanitare pentru refugiații din Ucraina va fi facilitat. Ultimele decizii ale Comisiei pentru Situații Excepționale

Imagine-simbol

Mecanismul de import a donațiilor pentru refugiați, făcute de către persoanele fizice aflate peste hotarele țării, va fi simplificat. O decizie în acest sens a fost aprobată joi, 10 martie, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Membrii CSE au decis că donațiile să fie transmise la postul vamal Leușeni, în depozitul gestionat de către Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF). Persoanele fizice vor declara lotul de mărfuri prin intermediul unor formulare tipizate, care vor servi drept act de predare – primire a donației. Ulterior, mărfurile vor fi transmise Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru repartizare către beneficiari. Serviciile de vămuire vor fi efectuate gratuit.

Totodată, în cadrul ședinței de astăzi a CSE a fost simplificată și procedura de tranzitare a R. Moldova pentru persoanele fizice care transportă ajutoare umanitare, destinate persoanelor aflate pe teritoriul Ucrainei. Tranzitul se va realiza cu utilizarea borderoului de transport, în format electronic. Organul vamal va aplica sigilii asupra compartimentului marfar al mijlocului de transport și va asigura supravegherea bunurilor până la scoaterea acestora de pe teritoriul Republicii Moldova.

Tot astăzi s-a decis că serviciul Starlink al companiei Spacex va oferi servicii de conexiune la internet în punctele de trecere a frontierei și punctele de triere a refugiaților.

„În acest sens, CSE a oferit companiei dreptul de prestare a serviciilor de internet, prin derogare de la procedura ordinara de acreditare. Serviciul Starlink va fi oferit gratuit și va fi gestionat în parteneriat cu Serviciul Tehnologii Informaționale și Securitate Cibernetice și S.A. Moldtelecom din R. Moldova”, se arată într-o notă informativă a Guvernului.

Potrivit autorităților, de pe 24 februarie, de când a început războiul în Ucraina, și până pe 10 martie, în R. Moldova au intrat 270.306 cetățeni ucraineni, dintre aceștia, pe teritoriul țării noastre au rămas 100.501 oameni.

Săptămâna trecută, Guvernul R. Moldova a amenajat mai multe centre de primire a refugiaților din Ucraina. Totodată, autoritățile au anunțat că discută posibilitatea acordării unui ajutor din partea statului pentru familiile din R. Moldova care găzduiesc refugiați ucraineni.

În R. Moldova se află peste 100 de mii de refugiați din Ucraina