Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mai multe partide politice au…

Mai multe partide politice au sesizat CC referitor la unele prevederi din pachetul de legi asumate de Guvern. PAS: „Sunt zeci de măsuri care nu au nicio legătura cu combaterea COVID-19″

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Grupul parlamentar Pro Moldova, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr(PPDA) dar și deputatul independent Alexandru Oleinic au sesizat Curtea Constituțională (CC) referitor la unele prevederi din pachetul de legi asumate de Guvern. Potrivit PAS, Guvernul a introdus zeci de măsuri care nu au nicio legătura cu combaterea COVID-19, iar unele dintre ele chiar dăunează grav interesului public.

Astfel, două sesizări a fost depuse marți, 7 aprilie, de deputații Sergiu Litvinenco și Veronica Roșca, în legătură cu intrarea în vigoare a legii asumate de Guvern „privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență”.

În prima sesizare, Curții Constituționale i s-a solicitat interpretarea articolului art.106/1 din Constituție astfel încât aceasta să facă claritate și să răspundă la întrebarea dacă angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului asupra unui proiect de lege are loc întotdeauna prin prezența reprezentantului Guvernului în ședința plenară a Parlamentului (ședință deliberativă, adică cu cvorum), indiferent dacă Parlamentul se află în sesiune ordinară sau nu.

„Clarificarea acestui aspect este importantă pentru a stabili pe viitor reguli predictibile care ar fi respectate de fiecare dată când Guvernul își angajează răspunderea în fața Parlamentului”, susțin deputații PAS.

A doua sesizare vizează controlul de constituționalitate a mai multor prevederi din Legea nr.56/2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative.

Potrivit PAS, în total au fost contestate prevederi care se circumscriu la trei domenii complexe:

1) Modificarea cuantumului taxelor pentru extragerea mineralelor utile, a taxei pentru folosirea subsolului, a cotelor taxelor pentru extragerea resurselor naturale și altor prevederi aferente din Codul fiscal.
2) Modificarea Codului fiscal prin oferirea facilităților la restituirea accizelor pentru magazinele duty-free în sensul intrării în țară.
3) Modificarea (extinderea cu un an a) termenului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr.278/2007 privind controlul tutunului care se referă la interzicerea expunerii vizibile a produselor din tutun pentru fumat şi a produselor conexe în spaţiile comerciale accesibile publicului.

PAS consideră, că prevederile menționate sunt neconstituționale, întrucât nesocotesc dispozițiile art.106/1 din Constituție așa cum aceastea au fost interpretate prin Hotărârea Curții Constituționale nr.5/2016. Și anume acestea nu țin cont de criteriile obligatorii pe care trebuie să le respecte orice lege adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului: urgența în adoptarea măsurilor conţinute în lege; adoptarea reglementărilor cu maximă celeritate; aplicarea imediată; circumscrierea normelor unui singur domeniu de reglementare.

Și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) va sesiza Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) în acest sens. Despre aceasta au anunțat deputații Alexandru Slusari și Dinu Plângău. Deputații vor cere abrogarea modificărilor în activitatea magazinelor duty-free, la extragerea zăcămintelor și la Legea antifumat: „Acestea nu au nicio tangență cu măsurile de sprijin pentru cetățeni și agenții economici„.

Astăzi, 7 aprilie, și Grupul parlamentar Pro Moldova a sesizat Curtea Constituțională, solicitând verificarea și anularea legii asumate recent de Guvern.

Deputații PRO Moldova au depus, astăzi, o sesizare la Curtea Constituțională în care solicită să fie verificate și anulate prevederile legii asumate de Guvern, care nu au legătură cu starea de urgență și lupta cu pandemia. De asemenea, am contestat și procedura de asumare de răspundere”, au susținut cei de la Pro Moldova.

Și deputatul Alexandru Oleinic a sesizat CC solicitând verificarea constituționalității Legii.

Este regretabil că în condițiile unei pandemii, când trebuie să ne axăm pe măsuri și acțiuni eficiente de combatere a acesteia, suntem nevoiți să contestăm unele acțiuni ale Guvernului, care folosindu-se de situație pe lângă unele acțiuni necesare, include și un șir de ”inițiative”, care nu au nimic cu combaterea pandemiei, susținerea economiei, cetățenilor, mediului de afaceri, etc”, a declarat deputatul.

Săptămâna trecută Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului, adoptând un proiect de lege ce prevede măsuri sociale și economice în perioada stării de urgență provocate de virusul COVID-19. Deputații ar fi trebuit să dezbată la 2 aprilie, în ședință plenară, proiectul. Ședința însă nu a mai avut loc din motiv că nu a fost cvorum, lipsă fiind deputații socialiști și cei democrați. Totuși, potrivit legislației, dacă în decurs de 72 de ore de la asumarea răspunderii Guvernului pentru un proiect de lege, în Parlament nu se depune o moțiune de cenzură, prevederile proiectului intră în vigoare.

Principalele propuneri incluse în proiectul de lege sunt:

  • Majorarea ajutorului de șomaj, suma minimă fiind propusă de 2 775 lei;
  • Acordarea ajutorului de șomaj în sumă de 2775 lei pentru persoanele ce se înregistrează în calitate de șomeri, dar care nu corespund criteriilor de acordare a ajutorului de șomaj (extinderea categoriilor de persoane beneficiare);
  • Susținerea familiilor defavorizate prin:

           (1) majorarea venitului lunar minim garantat de la 1107 lei pînă la 1300 lei, pe perioada stării de urgență
           (2) majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil de la 50% (553 lei) la 75% (975 lei)
;

  • Subvenționarea cheltuielilor legate de achitarea salariului/îndemnizației în cazul șomajului tehnic sau staționării, 100%/60% impozite și contribuții aferente salariilor/îndemnizațiilor achitate, în dependență de motivul sistării activității;
  • Scutirea de plata pentru patentă a titularilor de patentă care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență;
  • Restituirea contribuțiilor sociale în sumă fixă pentru titularii de patentă, persoanelor care practică activitate independentă, întreprinzători individuali care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență;
  • Reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA;
  • Amânarea până la 25 iulie a termenului de achitare taxelor locale pentru agenții economici care și-au sistat activitatea conform Deciziilor Comisiei Situații Excepționale;
  • Consolidarea veniturilor Fondului de susținere socială a populației, etc.

Hotărârea aprobată de Guvern poate fi accesată AICI.