Principală  —  IMPORTANTE   —   Ion Cotea, care a dezvăluit…

Ion Cotea, care a dezvăluit pentru ZdG că în ultimii 25 de ani a asistat doar la „distrugerea justiției”, eliberat din funcția de judecător la Judecătoria Cahul. Președinta Maia Sandu a semnat decretul – DOC

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind eliberarea lui Ion Cotea din funcția de magistrat la Judecătoria Cahul, în legătură cu „săvârșirea unei abateri disciplinare”.

Ion Cotea este magistratul care a declarat într-un interviu pentru Ziarul de Gardă că „în ultimii 25 de ani a asistat doar la distrugerea justiției” și care a povestit despre modul în care „a intrat caracatița corupției în judecători”, a dezvăluit despre problemele din sistem și a explicat de ce judecătorii se tem să vorbească.


„Se eliberează domnul Ion Cotea din funcția de judecător la Judecătoria Cahul, în legătură cu săvârșirea unei abateri disciplinare. Prezentul decret intră în vigoare la data semnării”, se arată în decret.

Documentul a fost semnat de șefa statului pe 20 mai curent.

La sfârșitul lunii martie curent, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au respins contestația depusă de către Ion Cotea împotriva Colegiului disciplinar privind sancționarea lui cu „eliberare din funcție”.

Pe 28 mai 2021, Colegiul disciplinar din cadrul CSM a examinat cauza disciplinară intentată în temeiul sesizării depuse de Alexandr Stoianoglo, pe atunci procuror general, în privința „acțiunilor judecătorului Ion Cotea de la Judecătoria Cahul, sediul Central”, judecătorul fiind sancționat disciplinar cu „eliberarea din funcție”.

Anterior, într-o cerere adresată Avocatului Poporului, obținută de ZdG, magistratul Ion Cotea susținea că sesizarea procurorul general în baza căreia a fost intentată cauza disciplinară în privința sa „este direct legată de dezvăluirile făcute de magistrat în cadrul interviului acordat Ziarului de Gardă și constituie o răzbunare pentru dezvăluirile făcute”. Astfel, magistratul a solicitat recunoașterea calității de avertizor de integritate și protecția Avocatului Poporului.

Vladimir Adam, procurorul-șef al Secției unificare a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanțele de judecată din cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale, care a susținut în cadrul Colegiului disciplinar sesizările în privința lui Ion Cotea a menționat pentru ZdG că declarațiile făcute de judecător într-un interviu pentru ZdG u au nicio legătură cu sancțiunea disciplinară aplicată în cazul acestuia, menționând că, în cazul magistratului, au fost stabilite niște încălcări cu privire la ceea ce privește încălcarea normelor imperative a legii de către Ion Cotea, privitor la redactarea hotărârilor, termenul de redactare a acestora, dar și transmiterea cauzelor penale în instanțele de judecată. 

În decembrie 2020, într-un interviu pentru ZdG, Cotea a vorbit despre problemele din sistemul judecătoresc menționând că „după un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”, dar și că mulți au fost promovați netransparent în sistem. Ex-magistratul de la Judecătoria Cahul a afirmat că „cel mai democrat și independent sistem a fost la începutul anilor ‘90”, și regretă că magistrații nu sunt înțeleși de societate. „Niciodată nu vom putea face față acelorași termeni rezonabili, calitate, nemaivorbind de prestarea acestor servicii în condiții normale, pentru că nu le avem”, preciza Ion Cotea pentru ZdG.

Ajuns să înfăptuiască justiția într-un sediu improvizat din clădirea unei foste tipografii, fostul judecător a atenționat atunci asupra problemelor din sistem, povestind despre modul în care „a intrat caracatița corupției în judecători” și tot atunci a explicat de ce magistrații se tem să vorbească.

25 de ani din viața sa Ion Cotea i-a dedicat justiției, muncind exclusiv în calitate de magistrat la Judecătoria Cahul. În decembrie 2020, judecătorul a recunoscut cu amărăciune că, în cele peste două decenii de activitate, a asistat „doar la distrugerea justiției”.

Ion Cotea și-a început cariera de magistrat în 1995. De atunci, în anii care au urmat, procesul de înfăptuire a justiției avea loc în fosta clădire a Comitetelor executive orășenești din centrul orașului Cahul, atribuită judecătoriei în 1991 și care, potrivit magistratului, răspundea necesităților instanței.