Principală  —  IMPORTANTE   —   Informații utile privind organizarea traficului…

Informații utile privind organizarea traficului rutier, feroviar și aerian în perioada 31 mai-1 iunie, în legătură cu desfășurarea summitului CPE

ZdG

Grupul Media pentru Știri de Securitate privind summitul Comunității Politice Europene 2023 care va avea loc în R. Moldova (GMSS-CPE) vine cu o serie de informații și recomandări, care vizează activitatea cotidiană a cetățenilor pentru perioada 31 mai – 1 iunie.

Pe data de 31 mai, autoritățile anunță că vor institui unele devieri temporare ale traficului rutier, întrucât încep să sosească delegațiile oficiale, care vor participa la summitul CPE din data de 1 iunie.

Vor exista redirecționări ale traficului rutier pe aceleași rute, care au fost instituite la simulări și vor fi identice cu cele din 1 iunie. Redirecționările vor avea loc doar pentru perioada deplasărilor delegațiilor oficiale către spațiile de cazare.

Cu privire la perimetrul de securitate instituit pentru spațiile de cazare unde vor fi găzduiți demnitarii, se vor lua masuri de îndrumare a pietonilor pentru a circula pe trotuarele de vis-a-vis.

De asemenea, pe data de 31 mai, în intervalul orar 17:00 – 00:00, va fi limitat accesul transportului în următorul perimetru din municipiul Chișinău: str. Mitropolit Bănulescu Bodoni –  str. Alexei Șciusev – str. Serghei Lazo  – bd. Ștefan cel Mare și Sfînt.

Circulația rutieră în Chișinău pentru 1 iunie

Pentru data de 1 iunie, când are loc summitul Comunității Politice Europene (CPE), Grupul Media pentru Știri de Securitate a publicat hărți în care sunt prezentate rutele alternative de deplasare pentru Chișinău și zonele limitrofe. Traficul rutier va fi limitat pe durata deplasării coloanelor oficiale. 

Cu această ocazie, locuitorilor municipiului Chișinău, pentru a putea circula în oraș, le este recomandat să se deplaseze prin sectorul Buiucani, care va fi folosit ca zonă de tranzit.

Pentru deplasarea spre și dinspre sectoarele Ciocana, Rîșcani, Botanica sau partea de sus a sectorului Centru, circulația va fi permisă pe străzile Toma Ciorbă și Mihai Viteazul.

Traficul rutier interurban pentru 1 iunie

La fel, vor fi unele limitări de trafic pe traseele Bulboaca – Chișinău și revers.

Transportul care va circula din direcția or. Bender spre mun. Chișinău, va fi redirecționat pe d/n M5, prin localitatea Calfa sau pe d/n G109 (Delacău – Bulboaca – R2).  

Transportul care va circula din direcția raioanelor Ștefan Vodă și Căușeni spre Chișinău, va fi redirecționat pe d/n M5 sau prin localitatea Calfa.

GMSS îndeamnă cetățenii să se informeze din timp cu privire la ajustarea programului transportului public, mai cu seamă a curselor interurbane. De asemenea, acestora le este recomandat să dețină actele de identitate pentru a fi legitimați la necesitate.

În același timp, autoritățile mizează pe conlucrarea cetățenilor cu forțele de ordine, conformarea și respectarea semnelor agenților de patrulare, parcarea regulamentară și respectarea regulilor în trafic.

Link hărți: http://rutealternativesummit1iunie.stellarsolutions.md/ 

Spațiul aerian

Cu privire la spațiul aerian al Republicii Moldova, în vederea asigurării siguranței și securității aeronautice, toate zborurile aeronavelor civile vor fi interzise în intervalul de timp 1 iunie ora 00:00 (ora locală) – 2 iunie ora 07:00 (ora locală), cu excepția aeronavelor oficiale. În cazul aeronavelor fără pilot (drone) civile, interdicția de zbor va fi aplicată pentru perioada 31 mai ora 00:00 (ora locală) –  2 iunie ora 07:00 (ora locală).

Accesul în parcarea auto din preajma Aeroportului Internațional Chișinău, precum și în spațiile adiacente zonei aeroportului va fi interzis, în perioada 25.05 – 02.06 (până la 07:00 ora locală).

Graficul de circulație a trenurilor

Administrația Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a făcut public graficul de circulație a trenurilor în perioada summitului din 1 iunie.

Astfel, în zilele de 31 mai și 1 iunie, circulația trenului de pe cursa „Chișinău-Iași (Socola)”  și „Chișinău- Bender-3” va fi suspendată.

În același timp, menționăm că trenul de pe cursa „Chișinău-București” și „Chișinău-Ungheni” va circula fără abateri, conform graficului obișnuit. 

Grafic obișnuit de circulație va avea și trenul de pe cursa „Chișinău- Kiev” (plecarea din Chișinău în zilele calendaristice pare, iar din Ucraina în zilele impare).


Summitul Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, va avea loc în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.

Autoritățile au secretizat temporar mai multe informații cu privire la organizarea Summitului Comunității Politice Europene care va avea loc în R. Moldova pe 1 iunie, „pentru a evita acțiuni de sabotaj și perturbări”. Oficiali din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene ne-au transmis că „toate cheltuielile vor fi anunțate public după încheierea summitului” . 

Ziarul de Gardă a constatat însă că în toiul pregătirilor pentru eveniment au fost efectuate mai multe lucrări, fiind organizate inclusiv licitații de câteva sute de milioane de lei pentru reparația câtorva drumuri care duc spre vinăria privată ce va găzdui evenimentul.