Atenție, călători: Toate punctele de trecere a frontierei dintre R. Moldova și România își vor sista activitatea temporar în noaptea de joi

Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal au anunțat că, potrivit notificării primite de la Poliția de Frontieră Română, în toate punctele de trecere a frontierei moldo-române, activitatea va fi sistată pentru o oră și jumătate în această noapte.
Conform unui comunicat de presă, joi, 8 mai, în intervalul orelor 01:30 – 03:00, activitatea va fi sistată din cauza unor lucrări de mentenanță la sistemele informaționale de pe partea română.
„Participanții la traficul transfrontalier sunt îndemnați să țină cont de această situație în planificarea traversării frontierei. Autoritățile solicită înțelegere pentru eventualele rețineri generate de aceste lucrări”, a transmis Poliția de Frontieră a R. Moldova.