25 martie – Marea Adunare Centenară

Duminică, 25 martie, începând cu ora 12:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, va avea loc una dintre cele mai mari manifestații unioniste de la independența R. Moldova, susțin organizatorii evenimentului. Astfel, liderii unioniști invită toți românii de pretutindeni la Chișinău pentru a cere autorităților de pe ambele maluri ale Prutului reîntregirea neamului românesc.

„E important să ne facem văzuți, auziți și înțeleși! A venit rândul nostru să facem dreptate și să înfăptuim Unirea! Pregătim o Declarație a Marii Adunări Centenare, care va fi dată citire pe 25 martie în fața oamenilor. Indiferent ce ar zice mancurții și trădătorii de patrie, unirea va avea loc, pentru că frații trebuie să fie împreună”, susține Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.

„Pe data de 25 martie, la Chișinău se va scrie istorie. Cum am putea noi, cei din societatea civilă, să ignorăm dorința oamenilor de a se reuni cu Patria-Mamă? Cu siguranță, pe data de 25 martie va avea loc cea mai mare manifestație unionistă din istoria R. Moldova”, a declarat Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale.

La rândul său, președintele Platformei Civice Acțiunea 2012 din România, George Simion, a declarat că pe data de 25 martie, trebuie să arătăm întregii lumi că și pe o parte, și pe alta a Prutului se dorește unirea și va fi înfăptuită în anul 2018.

Marea Adunare Centenară este organizată de Alianța pentru Centenar, structură care înglobează asociațiile unioniste de pe cele două maluri ale Prutului și din afara granițelor țării.

Menționăm că împotriva unionismului se manifestă Igor Dodon, președintele R. Moldova care susține deschis Rusia. Acesta se arată îngrijorat de evenimentele ce urmează să fie organizate în perioada 24-27 martie (la 27 martie 1918 a fost convocat Sfatul Țării, care a votat Unirea Basarabiei cu România, n.r.). „Cei care se acoperă cu răspândirea mesajelor unioniste vor să vină la Chișinău și să facă destabilizări, dar noi nu vom permite și îi vom penaliza. Constituția prevede foarte clar că orice acțiuni de lichidare a statalității R. Moldova este contrat legii”, a punctat Dodon.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *