• ULTIMA ORĂ! Cine este noul președinte al Curții Constituționale

    ULTIMA ORĂ! Cine este noul președinte al Curții Constituționale
    Foto: tribuna.md
    vizualizări
    19 august 2019 | 11:12

    Deputatul socialist Vladimir Țurcan a fost ales astăzi, 19 august, președinte al Curții Constituționale (CC) pentru un termen de trei ani. Acesta a fost ales, conform legii, prin vot secret.

    În calitate de judecător care va exercita funcţiile Preşedintelui în absenţa acestuia a fost aleasă judecătoarea Liuba Şova.

    Noua componență a Curții Constituționale este formată din judecătorii Liuba Șova, Nicolae Roșca, Serghei Țurcan, Eduard Ababei, Domnica Manole și Vladimir Țurcan. Aceștia depus jurământul de accedere în funcție vineri, 16 august. Cel puțin trei membri ai CC, inclusiv președintele, au afiliere politică: Vladimir Țurcan este membru al fracțiunții PSRM din Parlament, iar Nicolae Roșca și Domnica Manole au candidat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pe listele Blocului ACUM.

    Țurcan și Manole au ajuns la CC prin votul deputaților PSRM și ai Blocului ACUM, deși Comisia juridică, numiri și imunități a organizat un concurs pentru cele două funcții vacante și i-a desemnat câștigători pe fostul secretar de stat Nicolae Eșanu și fostul ministru al Justiției Vladimir Grosu.

    Nici Guvernul nu și-a respectat propriul Regulament al concursului organizat pentru două fotolii vacante de judecător. Deși urma să desemneze doi candidați, Comisia de concurs a Guvernului a pus pe masa Cabinetului de miniștri o listă din patru candidați care au acumulat cel mai mare punctaj. Miniștrii din Guvernul Sandu și-au dat votul pentru Liuba Șova, candidata cu cel mai bun rezultat în concurs, dar și pentru Nicolae Roșca, cu cel mai mic punctaj în lista celor patru candidați și cel care din 2016 este membru permanent al Biroului PAS.

    Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) i-a desemnat la CC pe membrul CSM Serghei Țurcan și avocatul Eduard Ababei.

    Vladimir Țurcan a fost ales deputat pe lista PSRM la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Acesta are la activ cinci mandate de deputat, cu o întrerupere de doi ani, cât a fost ambasador în Federația Rusă. 

    În urma alegerilor parlamentare din 2005, Țurcan a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, pe listele Partidului Comuniștilor, pentru Legislatura 2005-2009. Din 2006 este membru al Partidului „Moldova Unită – Единая Молдова” (PMUEM), fiind și președintele partidului. În 2012, echipa Partidului „Moldova Unită” s-a alăturat echipei Partidului Socialiştilor, condus în acea perioadă de Igor Dodon. Igor Dodon şi Vladimir Ţurcan susţineau atunci că, astfel, contribuie la consolidarea forţelor de stânga din R. Moldova. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Vladimir Țurcan s-a regăsit pe locul nouă în lista candidaților PSRM și a devenit deputat în fracțiunea PSRM. În mai 2015 el a precizat că nu are de gând să adere la PSRM, ci este vorba de o conlucrare.

    În 2017, Țurcan a aderat la PSRM. Cât privește Partidul „Moldova Unită – Единая Молдова”, unde încă oficial este lider, Vladimir Țurcan a declarat într-un interviu pentru portalul tribuna.md, că „activitatea este conservată”.

    Până a obține un nou mandat în Parlament în 2014, Vladimir Țurcan avea un apartament și o casă de peste 300m2, dar și o mașină de model Lexus. După trei ani de aflare în Parlament acesta se poate lăuda cu alte două apartamente și un Lexus mai nou, care l-au costat mult peste un milion de lei, potrivit portalului Investigații.md. În 2016 Țurcan a investit 400 000 de lei într-un apartament de 94 de metri pătrați, iar un an mai târziu – 662 de mii, într-un apartament de 103 metri pătrați. În 2016 legiuitorul a luat în posesie și folosință un Lexus RX-200T, care ar costa 10 000 de euro.

    În declarația de avere și interese personale pentru perioada 2017-2018, Vladimir Țurcanu declară o casă de locuit de 363,9 m2, evaluată la 2,2 milioane de lei, precum și trei apartamente, cu suprafața de 80 m2, 94,5 m2 și 103,5 m2, estimate la 260, 400 și 662 de mii de lei. Toate cele patru imobile îi revin familiei Țurcan prin contracte translative de posesie și de folosință.

    Deputatul socialist a obținut în ultimii doi ani un salariu de peste 350 de mii de lei de la Parlament, dar și o pensie militară de peste 200 de mii de lei. Țurcan a mai trecut pe hârtie două terenuri, de doi și șase ari, care i-au revenit prin contracte de schimb, în 2001. Valoarea totală a celor două loturi se ridică la 736 de mii de lei. Vladimir Țurcan declară un automobil de model Lexus, dobândit în 2016  în baza unui contract de schimb. Țurcan deține și un depozit bancar unde păstrează peste 11 mii de dolari.

    Mihai Poalelungi și-a dat demisia din funcția de președinte al Curții Constituționale pe 20 iunie, cu o zi înainte ca membrii Comisiei de la Veneția să publice avizul critic referitor la deciziile din 7-9 iunie ale CC, care ar fi fost adoptate în favoarea PDM.

    La 26 iunie, ceilalți cinci membri ai CC (Aurel Băieșu, Raisa Apolschi, Artur Reșetnicov, Corneliu Gurin și Veaceslav Zaporojan) au demisionat in corpore, fără a comenta avizul Comisiei de la Veneția, care a stipulat expres că între 7-8 iunie nu existau condiții de dizolvare a Parlamentului, iar judecătorii constituționali nu au respectat propriile proceduri și principiul egalității părților în cazul crizei politice.


    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Patru candidați aspiră la fotoliul de director al Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței

    La sfârșitul lunii aprilie, Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) a anunțat concurs public pentru ocuparea funcției de director al Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP…
    Patru candidați aspiră la fotoliul de director al Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței

    Răspunsul Procuraturii la solicitarea inițierii unui proces penal pe numele lui Dodon pentru că a dezvăluit numele unei paciente infectate cu coronavirus

    Deputatul fracțiunii Platforma DA, Liviu Vovc, scrie pe pagina sa de Facebook că Procuratura a refuzat inițierea unui proces penal în legătură cu episodul din martie curent, atunci când președintele Igor Dodon…
    Răspunsul Procuraturii la solicitarea inițierii unui proces penal pe numele lui Dodon pentru că a dezvăluit numele unei paciente infectate cu coronavirus

    Regulile care vor fi impuse odată cu deschiderea centrelor comerciale: fără aglomerații și obligatoriu cu măști de protecție

    Centrele comerciale din R. Moldova își vor relua activitatea începând cu 8 iunie, cu respectarea măsurilor pentru împiedicarea răspândirii virusului. În acest sens, Comisia națională extraordinară pentru sănăta…
    Regulile care vor fi impuse odată cu deschiderea centrelor comerciale: fără aglomerații și obligatoriu cu măști de protecție

    Capsula Crew Dragon a ajuns la Stația Spațială Internațională

    Capsula SpaceX Crew Dragon, la bordul căreia se află astronauții Doug Hurley și Bob Behnken, a ajuns la destinație și s-a cuplat cu succes la Stația Spațială Internațională. Capsula Crew Dragon a fost lansată s…
    Capsula Crew Dragon a ajuns la Stația Spațială Internațională

    Poliția vine cu precizări în legătură cu altercațiile de la protestul veteranilor: „Toate acțiunile ilegale sunt documentate”

    În dimineața zilei de 31 mai, mai mulți veterani au organizat un protest în centrul capitalei. Manifestația s-a lăsat însă cu altercații între forțele de ordine și participanții la protest. În timp ce veteranii…
    Poliția vine cu precizări în legătură cu altercațiile de la protestul veteranilor: „Toate acțiunile ilegale sunt documentate”

    Stop fals: Igor Dodon (din nou) se încurcă în cifre. Cu câte instituții media se judecă președintele

    Președintele Igor Dodon a declarat în emisiunea sa „Președintele răspunde” din 15 mai că ar avea mai multe procese de judecată cu instituții mass-media care l-ar fi denigrat și „au publicat falsuri” despre el ș…
    Stop fals: Igor Dodon (din nou) se încurcă în cifre. Cu câte instituții media se judecă președintele