Principală  —  IMPORTANTE   —   Doc/ Cum motivează judecătorii de…

Doc Cum motivează judecătorii de la Curtea de Apel menținerea sentinței de achitare în cazul fostului vicecomisar Iacob Gumenița. Procurorii vor depune recurs la CSJ

Curtea de Apel Chișinău a emis miercuri, 15 iulie, Hotărârea motivată, cu privire la menținerea sentinței de achitare în cazul fostului vicecomisar Iacob Gumeniță, judecat pentru exces de putere și depășirea atribuțiilor de serviciuîn noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, atunci când cel puțin un tânăr, Valeriu Boboc, a fost ucis. Decizia vine la 11 ani de la evenimentele din aprilie 2009.

Procuror de caz susține că va depune recurs la Curtea Supremă de Justiție.

Astfel, decizia motivată a fost pronunţată public la 8 iulie 2020, iar la 15 iulie documentul a fost publicat integral.

Colegiul penal D E C I D E :
Se resping ca nefondate, apelul procurorului în secția exercitarea urmăririi penale în cauza de criminalitate organizată și excepționale a Procuraturii Generale, Alexandru Caraman, apelul comun al reprezentantului părții vătămate, Damian Hîncu, Parascovia Hîncu și avocatul părții vătămate Damian Hîncu, Sergiu Popușoi, apelul suplimentar comun al reprezentantului părții vătămate, Damian Hîncu, Parascovia Hîncu și avocatul părții vătămate Damian Hîncu, Sergiu Popușoi, declarate împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 8 apr* 2016. Se menține sentința fără modificări.

Decizia este executorie şi poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de
Justiţie în termen de 30 de zile din momentul pronunţării deciziei motivate
”, se menționează în decizia motivată.

Potrivit deciziei motivate care conține 98 de foi, Colegiul penal consideră consideră apelul procurorului în secția exercitarea urmăririi penale în cauza de criminalitate organizată și excepționale a Procuraturii Generale, Alexandru Caraman, și apelurile avocaților și reprezentaților părților vătămate sunt nefondate, circumstanțele de fapt fiind corespunzător raportate la cele de drept, sentinţa de achitare fiind legală şi întemeiată.

Totodată Colegiu penal menționează că prima instanță a oferit o apreciere
corespunzătoare actului de acuzare și probelor prezentate și apreciate în
ședințele de judecată, din care s-a stabilit cu certitudine că fapta nu a fost
comisă de inculpatul Iacob Gumeniţă.

Decizia motivată – integral:

Solicitat de ZdG, Ion Vâzdoagă, avocatul lui Iacob Gumeniță ne-a comunicat că sentința motivată le-a fost înmânată miercuri, și tot apărătorul susține că partea acuzării nu a prezentat nicio probă în timpul ședințelor de judecată de la Curtea de Apel.

„Pe 15 iulie a avut loc înmânarea sentinței motivate. Ședințele au avut loc cu mai mult timp înainte. Hotărârea a fost pronunțată cu o lună și jumătate în urmă. Partea vătămată vă duce în eroare, precum că noi nu ne-am prezentat, asta ei nu s-au prezentat, nu noi și procurorul nu a prezentat probe timp de trei ani de zile la Curtea de Apel. De ce nu a prezentat nicio probă, nicio înregistrare, nu a putut să prezintă nicio înregistrare. Ei nu au prezentat probe, iar noi nu suntem obligați să prezentăm probe. Nici părțile vătămate nu au putut să se asigure ca să vină în instanța de judecată, de aceea că sunt în imposibilitatea de a prezenta probele acuzării”, ne-a comunicatul avocatul.

Contactat de ZdG, procurorul de caz, Cătălin Scutelnic, ne-a comunicat că acuzatorii de stat vor depune recurs la Curtea Supremă de Justiţie.

„Credeți că avocatul inculpatului o să spună că sunt probe. Pentru aceasta este și avocat, ca să ia poziția apărării, nu poate să fie acuzator și să invoce prezența probelor în cazul în care își apără clientul. Eu cred că răspunsul nostru este de la sine clar. Proiectul recursului ordinar este gata, recepționăm decizia integrală, comparăm motivele în raport cu cele expuse de către instanța de fond și dacă instanța de apel s-a expus asupra tuturor motivelor apelului procurorului, deja, ulterior vom depune recursul ordinar”, ne-a comunicat procurorul de caz.

Dosarul Gumeniță, de trei ani la Curtea de Apel Chișinău

Dosarul lui Iacob Gumeniță a ajuns la Curtea de Apel Chișinău în 2017, după ce, în prealabil, Judecătoria Chișinău, în aprilie 2016, l-a achitat. Din martie 2017 și până în aprilie 2020, în dosar au fost programate nu mai puțin de 32 de ședințe. 

Iacob Gumeniță, achitat în anonimat total în aprilie 2016

Iacob Gumeniţă, fost vicecomisar al oraşului Chişinău  în timpul evenimentelor din aprilie 2009 a fost achitat de Sergiu Lazari, judecător la Judecătoria Buiucani din capitală, după un proces care a durat nu mai puțin de 6 ani. Sentința a fost pronunțată într-o liniște totală, fără presă, încă în luna aprilie 2016, perioadă în care se împlineau 7 ani de la evenimentele din aprilie 2009.  Informația despre faptul că Iacob Gumeniță a fost achitat a fost confirmată pentru ZdG de procurorul care a reprezentat acuzarea de stat în instanța de judecată la jumătate de ani de la pronunțarea ei. Din motive necunoscute, sentința nu a fost publicată nici până astăzi pe portalul instanțelor de judecată.

Dosarul de învinuire a lui Iacob Gumeniţă a fost trimis în instanţa de judecată în vara anului 2010. În cadrul procesului, Gumeniţă a declarat că se consideră nevinovat. Acesta a fost judecat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, atunci când cel puțin un tânăr, Valeriu Boboc, a fost ucis. În presă au apărut anterior și imagini în care Gumeniță lovea în tinerii răniți care zăceau pe jos în Piața Marii Adunări Naționale.