Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ultimul lider al Uniunii Sovietice,…

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, va fi înmormântat pe 3 septembrie – presa rusă

Sursa foto: interfax.ru

Mihail Gorbaciov, primul și singurul președinte al URSS, decedat în noaptea de marți spre miercuri la vârsta de 91 de ani, va fi înmormântat sâmbătă, pe 3 septembrie, la cimitirul Novodevici din Moscova, a declarat pentru agenția de presă Interfax fiica lui Gorbaciov, Irina.

Ceremonia funerară va avea loc în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, a mai menționat fiica lui Gorbaciov, potrivit sursei citate.

Serviciul de presă al Fundației Gorbaciov a declarat pentru Interfax că ceremonia funerară va avea loc sâmbătă între orele 10:00 și 14:00. Accesul în Sala Coloanelor va fi deschis pentru toți cei care vor să-și ia rămas bun de la Gorbaciov.

„Nu a fost încă luată decizia dacă la înmormântare vor fi prezente numai rudele sau dacă toată lumea va avea voie să participe”, a declarat pentru Interfax Fundația Gorbaciov.

Mihail Gorbaciov, primul și singurul președinte al URSS, a murit la vârsta de 91 de ani. Politicianul suferea de o boală de rinichi. A fost internat în spital încă din 2020, de atunci a fost sub supraveghere medicală constantă. 

Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a murit: „Nu mă simt uitat”. Ultimele lui declarații despre SUA, arme nucleare și pandemie

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat că Vladimir Putin și-a exprimat condoleanțe pentru moartea lui Gorbaciov. Condoleanțe au fost exprimate și de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Mihail Gorbaciov a fost singurul președinte al URSS, ultimul secretar general al Comitetului Central al PCUS și președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS. A preluat funcția de secretar general în 1985, după care a anunțat o restructurare care vizează democratizarea societății sovietice.

Reformele introduse de el au dus la sfârșitul Războiului Rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist rus și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990. El rămâne în istorie și cu o serie de concepte reformatoare care au făcut carieră în epocă: „glasnost” – transparenţă și „perestroika” – restructurare.