Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Gazprom estimează că la iarnă…

Gazprom estimează că la iarnă prețul gazelor naturale în Europa ar putea depăși cifra de 4 mii de dolari pentru mia de metri cubi

Sursa foto: Reuters

Gigantul rus „Gazprom” anunță că, potrivit unor estimări, prețul gazelor naturale în Europa ar putea crește până la peste 4 000 de dolari pentru 1 000 de metri cubi în această iarnă, în condițiile în care exporturile și producția companiei continuă să scadă.

„Prețurile spot europene la gaz au ajuns la 2.500 de dolari (pe 1.000 de metri cubi). Potrivit unor estimări, dacă o astfel de tendință va continua, prețurile vor depăși 4.000 de dolari pe 1.000 de metri cubi în această iarnă”, a anunțat compania Gazprom pe 16 august.

Într-un raport privind producția și furnizarea gazelor naturale, în ultimele șapte luni și jumătate, concernul rus Gazprom menționează că exporturile de gaze naturale către țările din afara CSI au fost de 78,5 miliarde de metri cubi, în scădere cu 36,2%. În același timp, exporturile către China continuă să crească, potrivit Gazprom.

În perioada 1 ianuarie – 15 august, conform datelor preliminare ale gigantului Gazprom, producția a fost de 274,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Aceasta este cu 13,2% (cu 41,7 miliarde de metri cubi) mai puțin decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, cererea de gaze a companiei pe piața internă a scăzut cu 2,3% sau 3,6 miliarde de metri cubi.

În luna august, prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate R. Moldova este de 1.458,92 de dolari pentru mia de metri cubi.

Noul tarif la gaze naturale a intrat în vigoare începând de vineri, 12 august 2022. Astfel, potrivit hotărârii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, consumatorii casnici vor achita 22 de lei și 99 de bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale, adică cu 4 lei și 39 de bani mai scump decât luna trecută.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat la începutul lunii august că Guvernul analizează trei scenarii privind limitarea furnizării gazelor naturale de către Gazprom. Autoritățile iau în considerare o posibilă limitare a livrărilor de 35% – ca în luna octombrie a anului 2021, în proporție de 50% sau sistarea integrală a contractului dintre Gazprom și Moldovagaz. Totodată, vicepremierul Spînu dă asigurări că, indiferent de decizia pe care s-ar putea să o ia Gazprom, vor fi luate măsuri pentru a reduce consumul de gaze, în perioada rece, cu minim 15% și pentru a asigura cetățenii cu energie.

Sistarea iluminatului stradal după ora 23:00 și studii online 10 zile pe lună. Măsurile propuse de Guvern pentru prevenirea și atenuarea impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale. Proiect, supus consultărilor publice – DOC

În toamna anului 2021, contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a fost prelungit pe cinci ani, în baza unei formule de preț „propuse de partea moldovenească”. Livrările de gaze naturale conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021. De atunci, prețul pentru gazele naturale a fost majorat de câteva ori.