Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Întreprinderea de Stat „Calea Ferată…

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament

Imagine simbol. Sursa: Expresul.md

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) va fi reorganizată în Societatea pe Acțiuni „CFM-Infra”. CFM va fi reorganizată până la 31 decembrie 2026. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în lectura a doua de Parlament, conform unui comunicat de presă.

Proiectul de lege privind reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în conformitate cu Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru 2025–2027. Autorii menționează în nota de fundamentare a documentului că „scopul reorganizării este crearea unei entități mai eficiente din punct de vedere economic și administrativ, care să sprijine dezvoltarea infrastructurii feroviare din Moldova și să îmbunătățească calitatea serviciilor de transport”.

„Reorganizarea nu presupune un proces de privatizare și nu implică transferul controlului infrastructurii feroviare către persoane private. SA „CFM-Infra” va avea capital integral de stat, iar infrastructura feroviară va rămâne, în continuare, sub controlul statului”, se menționează în comunicat.

Procedura de reorganizare include mai multe etape, printre care constituirea mecanismelor instituționale necesare implementării acesteia; inventarierea, delimitarea și evaluarea patrimoniului; realizarea măsurilor privind protecția creditorilor; asigurarea transferului drepturilor și obligațiilor, inclusiv a raporturilor de muncă.

Necesitatea reorganizării CFM este prevăzută în Codul transportului feroviar, adoptat de Parlament în anul 2022. Procesul de reorganizare a început odată cu înființarea Societății pe Acțiuni „Calea Ferată din Moldova «Pasageri și Marfă»”. Astfel, finalizarea reorganizării SA „CFM-Infra” va permite funcționarea distinctă a infrastructurii feroviare și a activității de transport, cu reguli și mecanisme de finanțare adaptate fiecăreia.

Până la sfârșitul anului, sistemul feroviar din R. Moldova va avea două componente distincte: una pentru transportul de pasageri și mărfuri și alta pentru administrarea infrastructurii feroviare. Proiectul de lege care stabilește măsurile necesare pentru finalizarea reorganizării Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” până la 31 decembrie 2026 a fost susținut miercuri, 9 septembrie, de Guvern. 

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), procesul de reorganizare a început în acest an, prin înființarea Societății pe Acțiuni „Calea Ferată din Moldova «Pasageri și Marfă»”. Următoarea etapă este reorganizarea entității care va administra infrastructura feroviară în Societatea pe Acțiuni „CFM Infra”. Astfel, activitatea de transport și administrarea infrastructurii vor fi gestionate separat, cu responsabilități clar delimitate.