Contribuabilii mai au la dispoziție o singură zi pentru a depune declarația cu privire la impozitul pe venit

Serviciul Fiscal de Stat informează că persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET15/CET18) aferentă anului 2018 până la 2 mai a anului curent.

În temeiul modificărilor din 1 octombrie 2018, pentru determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit pentru perioada fiscală a anului 2018, distingem două etape distincte, după cum urmează:

– etapa I a perioadei fiscale 2018 este de la 1 ianuarie 2018 până la 30 septembrie 2018, pentru care se va determina venitul impozabil, se va calcula, achita impozitul pe venit conform cotelor în vigoare pentru perioada 1 ianuarie 2018 — 30 septembrie 2018 și se va depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET15);

– etapa II a perioadei fiscale 2018 este de la 1 octombrie 2018 până la 31 decembrie 2018, pentru care se va determina venitul impozabil și se va achita impozitul pe venit conform cotelor în vigoare pentru perioada 1 octombrie 2018 — 31 decembrie 2018 și se va depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18).

Dreptul de a prezenta Declarația cu privire la impozitul pe venit îl au toți contribuabili, totuși sunt obligați să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, distinct, pentru etapa I şi, respectiv, etapa a II-a a perioadei fiscale 2018:

a) persoanele fizice care sînt rezidenţi ai Republicii Moldova şi au obligaţii privind achitarea impozitului pentru etapa I şi, respectiv, etapa a II-a a perioadei fiscale 2018;

b) persoanele fizice care nu au obligaţii privind achitarea impozitului, dar direcţionează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat la buget.

Persoanele fizice rezidente care nu au datorii la bugetul public național la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare sunt în drept de a desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către unul dintre beneficiarii desemnării procentuale.

2 % din impozite – pentru investigații jurnalistice

VIDEO/ 7 336 de lei, ce-am făcut cu ei?


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivancelgroaznic

    Ba bine ca tot la om normal se cere si se obliga a depune. Da, la oligarhi, la Plaha, la Dodon, pe cin asa impuneri si obligati, si date la presa, sa vada tot norodu ce bani are astia.

Leave a Reply to ivancelgroaznic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *