Bugetarii care vor avea un salariu lunar mai mic de 3 500 de lei vor beneficia de plăți compensatorii. Proiect aprobat de Parlament
Legislativul a adoptat, în ședința de joi, 26 mai, unele măsuri de susținere a salariaților cu venituri mici din unitățile bugetare. În acest sens, a fost modificată Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în vederea majorării, de la 3 100 la 3 500 de lei, a cuantumului plății compensatorii. Proiectul a fost votat în două lecturi.
„Salariații din unitățile bugetare care, după intrarea în vigoare a prevederilor ce vizează majorarea cuantumului plăților compensatorii, vor avea un salariu lunar mai mic de 3 500 de lei, calculat pentru o funcție cu durata normală a timpului de lucru, vor beneficia de plăți compensatorii.
Mijloacele financiare necesare pentru implementarea prevederilor proiectului se estimează în valoare de 136 milioane lei, pentru anul în curs, care vor fi acoperite din fondul prevăzut în bugetul de stat”, anunță Parlamentul într-un comunicat de presă.
Cuantumul salariului minim garantat în sectorul bugetar se examinează anual, ținându-se cont de valoarea minimului de existență raportat pentru anul respectiv. În anul 2020 valoarea acestuia a constituit 2 000 de lei, în anul 2021 – 2 200 de lei, iar pentru anul 2022 cuantumul a fost stabilit în valoare de 3 100 de lei.